Programele Rabla Clasic şi Rabla Plus încep joi. Care este valoarea voucherelor

Programele de stimulare a înnoirii Parcului auto național - Rabla Clasic și Rabla Plus - pot fi accesate de persoanele fizice și juridice începând de joi, 18 mai 2017, a anunțat ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu.
Iulian Tudor
18 mai 2017, 05:21
Programele Rabla Clasic şi Rabla Plus încep joi. Care este valoarea voucherelor

Bugetul alocat pentru acest an în cazul programului „Rabla Clasic” se situează la 180 de milioane de lei, iar cel pentru „Rabla Plus” la 45 de milioane de lei, scrie Agerpres.

Potrivit ministrului Mediului, subvenția acordată în cadrul programului „Rabla Plus” pentru mașinile sută la sută electrice este de 10.000 de euro, iar valoarea voucherului acordat în 2017 rămâne la 6.500 de lei, similar cu cel din 2016 și 2015.

„Noutatea în acest program este că persoanele care vor să acceseze finanțare prin „Rabla Plus” și au acasă o mașină mai veche de 8 ani nu trebuie neapărat să o caseze. Ei pot merge direct la dealer și să solicite subvenția de 10.000 de euro. În schimb, cetățenii care au acasă o mașină mai veche de 8 ani și vor să o caseze, pot adăuga la cei 10.000 de euro, încă 6.500 de lei obținuți din casare”, a explicat ministrul Mediului. Oficialul a precizat, totodată, că în cazul achiziției de mașini ecologice hibrid plug-in se va acorda în acest an o subvenție de 4.500 de euro. La această sumă se poate adăuga încă 6.500 de lei în cazul în care beneficiarul dorește să își caseze mașina mai veche de 8 ani”, a menționat ministrul Mediului în data de 11 mai.

Finanțarea acordată prin prezentul program, care va avea caracter multianual, reprezintă o strategie pentru o perioadă de 3 ani (2017 — 2019), prin care Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) își propune să contribuie la încurajarea achiziției de autoturisme noi din ce în ce mai performante din punct de vedere al impactului asupra mediului.

Noutatea programului este că, începând din 2017, se introduc praguri maxime de emisii de CO2 ale autovehiculelor pentru achiziția cărora se poate obține prima de casare. Astfel, cuantumul primei de casare va fi de 6.500 de lei și se va acorda în funcție de cantitatea de emisii de CO2/km generată de sistemul de propulsie al autovehiculului nou achiziționat, în regim de funcționare mixt, după cum urmează: în anul 2017, pentru autovehiculul nou al cărui sistem de propulsie generează maximum 130 g CO2/km; în anul 2018, pentru autovehiculul nou al cărui sistem de propulsie generează maximum 120 g CO2/km; în anul 2019 pentru autovehiculul nou al cărui sistem de propulsie generează maximum 110 g CO2/km.

Ediția din 2016 a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto național (Programul „Rabla”) pentru persoanele fizice a fost lansat pe data de 14 iunie, iar bugetul alocat inițial celor două axe ale Programului („Rabla” și ‘Rabla Plus’) a fost de 220 de milioane de lei, din care 75 de milioane de lei alocate extensiei ”Rabla Plus”, atât pentru achiziționarea de autovehicule noi electrice și electrice hibride, cât și pentru finanțarea rețelei de stații de încărcare a acestora.

Ulterior, programul a beneficiat de trei suplimentări de buget: prima pe 18 iulie (cu 4.000 de tichete electronice), a doua în 12 octombrie (cu 2.000 de tichete, în valoare de 12 milioane lei) și cea de-a treia în 21 noiembrie (un plus de 3.538 de vouchere, în valoare de aproximativ 23 de milioane de lei).

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT