Programul băncilor de Sărbători. Vezi unde găseşte deschis pe 25, 26 decembrie şi 1, 2 ianuarie

Băncile comerciale nu lucrează cu publicul în zilele de 25 și 26 decembrie 2015 și în 1 și 2 ianuarie 2016, cu excepția unor unități din mall-uri și hypermarket-uri care au program special în această perioadă.
Filip Stan
23 dec. 2015, 13:14
Programul băncilor de Sărbători. Vezi unde găseşte deschis pe 25, 26 decembrie şi 1, 2 ianuarie

În Ajunul Crăciunului și al Anului Nou, unitățile bancare lucrează cu program redus.

„Banca Comercială Română (BCR) informează publicul că unitățile sale teritoriale retail și centrele de afaceri corporate nu vor avea program cu publicul în zilele de 25, 26 decembrie 2015 și 1, 2 ianuarie 2016 (Sărbători legale)”, se arată într-un comunicat al băncii.

În plus, banca anunță că în 24 și 31 decembrie 2015, o parte din unitățile teritoriale retail și toate centrele de afaceri corporate vor avea program redus cu publicul, până la ora 13,00, însă aproximativ 100 de unități vor avea program normal de lucru.

În schimb, unitățile BCR din mall-uri vor funcționa după programul acestora. „Programul de lucru cu publicul este afișat la loc vizibil în toate unitățile băncii. BCR a luat toate măsurile pentru a asigura colectarea numerarului de la clienții băncii. Va fi asigurată și alimentarea cu cash a bancomatelor (ATM), a automatelor de schimb valutar (ASV) și a mașinilor multifuncționale (MFM) ce vor fi permanent la dispoziția clienților, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, inclusiv sărbătorile legale”, se mai arată în comunicat.

Și unitățile BRD — Groupe Societe Generale vor funcționa după un program special de Sărbători. Astfel, pe 26 decembrie 2015, precum și pe 2 ianuarie 2016, agențiile din majoritatea centrelor comerciale din țară, precum și cele din Bran și Poiana Brașov vor fi disponibile pentru clienți. ‘Și agenția din aeroportul Henri Coandă (Visa Tax) va fi disponibilă pentru clienți non-stop, pe 25 și 26 decembrie 2015 și 1 și 2 ianuarie 2016. Pe 2 ianuarie 2016 va funcționa și agenția Sinaia’, se menționează într-un comunicat al băncii.

În schimb, pe 25 decembrie 2015 și 1 ianuarie 2016, unitățile BRD, inclusiv cele din centrele comerciale, vor fi închise.

Pe 24 decembrie, programul de funcționare al unităților BRD va fi 9,00 — 17,00, iar pe 31 decembrie 2015, sucursalele vor fi deschise până la ora 15,00, iar agențiile Express, până la ora 13,00. Pe 28, 29 și 30 decembrie 2015, unitățile BRD vor avea program normal de lucru.

La rândul său, Raiffeisen Bank a anunțat că zilele de 25, 26 decembrie 2015 și 1, 2 ianuarie 2016 sunt zile nelucrătoare în unitățile băncii, inclusiv pentru departamentul Servicii Clienți (Call Center). Excepție fac unitățile din cadrul hypermarket-urilor, rețeaua Selgros și a mall-urilor. În plus, în zilele de 24 și 31 decembrie, agențiile Raiffeisen Bank vor avea program redus de lucru până la ora 16,00, cu excepția unităților din hypermarket-uri și Selgros, se arată într-un comunicat al băncii.

Sucursalele Băncii Românești, inclusiv serviciul Western Union, vor funcționa, de asemenea, după un program special în perioada următoare.

„Sucursalele Băncii Românești de pe întreg teritoriul României vor avea program normal de lucru cu publicul în zilele de 24, 28, 29 și 30 decembrie 2015 și 4 ianuarie 2016, în intervalul 9,00 — 16,30, și program redus în data de 31 decembrie 2015 între orele 9,00 — 13,00”, informează banca.

Astfel, zilele de 25, 26, 27 decembrie 2015 și 1, 2 și 3 ianuarie 2016 vor fi nelucrătoare pentru punctele de lucru cu clienții Banca Românească. Instituția a anunțat că a luat toate măsurile necesare pentru ca rețeaua de bancomate pusă la dispoziția clienților să funcționeze fără probleme în toată această perioadă, iar serviciul de asistență de urgență pentru deținătorii de carduri va fi disponibil 24 de ore din 24.

Sediile Băncii Transilvania (BT) vor fi și ele închise în 25 și 26 decembrie a.c. și 1, 2 ianuarie 2016. În 24 și 31 decembrie unitățile băncii vor fi deschise în intervalul orar 9,00 — 16,00, iar sediile aflate în marile centre comerciale vor fi deschise în 24 și 31 decembrie, în intervalul 10,00 — 16,00.

„Sucursala BT Italia va avea același program cu sediile din România, cu excepția zilelor de 24 și 31 decembrie, când va fi deschisă în intervalul 9,00 — 13,00”, se arată într-un comunicat al băncii.

În schimb, agențiile Băncii Transilvania aflate în marile centre comerciale vor fi deschise în 27 decembrie 2015 și 3 ianuarie 2016, între orele 10,00 și 19,00, interval în care se vor putea efectua doar anumite operațiuni.

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Ce s-a întâmplat cu fosta rivală a Simonei Halep. De 7 luni e ”dată dispărută”
Capital.ro
Călin Georgescu, anunț despre banii românilor. Cum sunt folosiți, de fapt: Nu-ți trebuie armată ca să distrugi o țară
Playtech.ro
Care este pluralul corect al cuvântului „spam”. Cei mai mulţi folosesc forma greşită
Adevarul
Noua găselniţă a turiștilor români în Grecia îi pune în dificultate pe proprietarii de taverne. Unde mănâncă în vacanţe
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Elena Merișoreanu s-a văzut cu Valentin Sanfira, după vestea divorțului. Ce a spus artistul despre despărțirea de Codruța Filip: „Se vedea pe ochii lui că e trist”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lovitură pentru șoferi! OUG pentru ieftinirea carburanților a fost amânată din nou
iamsport.ro
Gică Hagi e contestat: ”Nu merită să devină selecționerul României. E o pierdere de timp”
MediaFlux
PAPARAZZI Patrice Cărăușan de la Survivor se ascunde prin București! Vedeta Antena 1, încă în concurs, camuflată alături de iubit FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj