Programul „Start în carieră”, destinat consilierii profesionale a studenţilor, a fost demarat

Programul "Start în carieră - Bune practice europene în consilierea profesională a studenţilor români", dezvoltat cu scopul facilităţii inserţiei pe piaţa muncii sau motivării tinerilor în vederea continuării studiilor, a fost demarat joi în prezenţa oficialilor Ministerului Tineretului şi Sportului şi a partenerilor săi.
Iulian Tudor
10 iul. 2014, 14:05
Programul

„În cadrul acestui proiect vom dezvolta şi implementa servicii de consiliere şi orientare profesională pentru peste 5.000 de studenţi la nivel naţional, scopul principal al iniţiativei fiind de a facilita inserţia pe piaţa muncii şi motivarea tinerilor în vederea continuării studiilor”, a afirmat Irinel Ciocioc, consilier al ministrului Tineretului şi Sportului, potrivit Agerpres.

Centre de consiliere şi orientare profesionale vor fi organizate în 13 oraşe din ţară: Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara, Craiova, Ploieşti, Braşov, Constanţa, Târgu Mureş, Sibiu, Suceava, Piteşti şi Arad. Scopul centrelor este formarea cât mai clară a unei opinii asupra activităţii profesionale pe care tinerii o vor desfăşura la finalizarea studiilor.

„Sperăm ca împreună cu partenerii noştri, pe care ne bazăm foarte mult, să reuşim să avem o rată de absorbţie cât mai mare şi rata de dezangajare să fie, evident, cât mai aproape de zero”, a subliniat Cristian Cosmin, secretar de stat pe activităţi de tineret în Ministerul Tineretului şi Sportului.

În centre tinerii vor beneficia de sprijin în ceea ce priveşte: descoperirea propriilor abilităţi şi competenţe, a vulnerabilităţilor, aspiraţiilor şi resurselor; luarea unor decizii legate de traseul lor profesional; explorarea cerinţelor şi oportunităţilor existente pe piaţa muncii; stabilirea unor obiective coerente, clare şi relevante; elaborarea unui plan de acţiune; realizarea unui marketing personal de impact (CV, scrisoare de intenţie); pregătirea pentru interviul de angajare.

„Programul este structurat pe mai multe etape, startul fiind marcat de explorarea aşteptărilor participanţilor, beneficiile procesului de consiliere, familiarizarea cu platforma online şi completarea textelor de autocunoaştere disponibile pe platforma programului – www.startincariera.ro„, a spus Cristian Cosmin.

Proiectul vine în ajutorul tinerilor care au nevoie de îndrumare pentru a reuşi să obţină slujbele pe care şi le doresc şi, totodată, contribuie la creşterea ratei de participare în câmpul muncii.

Conf. univ. dr. Andreea Szilagyi, vicepreşedinte al European Board for Certified Counselors, a afirmat că îşi doreşte ca până la finalul proiectului să propună un set de standarde care să-i ajute atât pe consilieri, cât şi pe cei consiliaţi.

Programul se va desfăşura în patru etape. În prima etapă se doreşte asigurarea unei tranziţii a studenţilor cât mai facilă şi cu efecte benefice pe termen lung de la şcoală la viaţa activă, urmată în cea de-a doua etapă de furnizarea de servicii şi tehnici moderne de orientare, consiliere şi îndrumare personalizate pentru studenţi. În partea a treia se va monitoriza inserţia pe piaţa muncii sau a continuării studiilor cu ajutorul soluţiei software ce va fi implementată în cadrul proiectului. Ultima etapă va urmări creşterea ratei de angajabilitate a studenţilor. În cadrul sesiunilor de consiliere şi orientare profesională, se va pune accentul pe identificarea resurselor vocaţionale pe care fiecare student le posedă şi utilizarea lor optimă în dezvoltarea traseului profesional.

Derulat pe o perioadă de 20 de luni şi cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor umane 2007-2013 ‘Investeşte în oameni!’, proiectul marchează atât un start teoretic, cât şi practic pentru tinerii aflaţi la început de carieră.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Iustin Petrescu va avea un decor atipic la nuntă! Rar vezi așa ceva în România | VIDEO
Fanatik.ro
Cât de bogat este tatăl lui Sorin Grindeanu. Ce venituri lunare a încasat și ce moștenire impresionantă a primit soția sa
Capital.ro
Noua carte electronică de identitate. Decizia luată de Ministerul Afacerilor Interne (MAI)
Playtech.ro
Ce se întâmplă în corp după 7 zile fără mâncare. Descoperirea care i-a surprins chiar și pe cercetători
Adevarul
„Autostrada cu tuneluri”, la doi ani de la startul lucrărilor. Ce a mai rămas de construit din tronsonul Margina - Holdea
wowbiz.ro
1 iunie vine cu modificări la plata concediilor medicale! Categoriile care vor fi plătite și în prima zi
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Blocaj total în Bucuresti, după ce o mașină a intrat pe șinele tramvaiului 41! Cum se circulă în aceste momente
iamsport.ro
Prunea a răbufnit în direct după Craiova - U Cluj 5-0: ”Am înnebunit când am văzut, vorbeam singur! Spuneți-mi și mie de ce?!”
MediaFlux
România, în topul Europei privind milionarii! Numărul românilor ultrabogați, dublat în ultimii 5 ani
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi