Proiect de lege: alocația va putea fi încasată de părintele sau persoana căreia i-a fost încredințat copilul în urma unor violențe domestice

Alocația pentru copii poate fi încasată de către părintele căruia i s-a încredințat minorul printr-o decizie a judecătorilor care au emis un ordin de protecție în caz de violență domestică. Un proiect de lege în acest sens a fost adoptat miercuri de Parlament..
Filip Stan
14 apr. 2023, 10:48
Proiect de lege: alocația va putea fi încasată de părintele sau persoana căreia i-a fost încredințat copilul în urma unor violențe domestice

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, cu majoritate de voturi, proiectul de lege care are obiect de reglementare completarea art. 38 din Legea nr. 217/2003, precum şi modificarea Legii nr. 61/1993, în sensul instituirii posibilităţii încasării alocaţiei de stat pentru copii de către părintele căruia i s-a încredinţat minorul spre creştere şi educare, în situaţia emiterii de către instanţa de judecată a unui ordin de protecţie în caz de violenţă domestică.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, potrivit Agerpres.

Potrivit unui amendament, persoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei poate solicita instanţei ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecţie prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre următoarele măsuri: interdicţia pentru agresor de a încasa alocaţia de stat pentru copii şi încuviinţarea încasării acesteia de către părintele/persoana căruia/ căreia i s-a încredinţat copilul spre creştere şi educare sau la care s-a stabilit reşedinţa acestuia. Interdicţia se comunică, de îndată, agenţiei judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială sau a municipiului Bucureşti, după caz.

Citește și: Klaus Iohannis respinge „taxa de solidaritate” impusă companiei OMV. Legea, retrimisă în Parlament

Alocaţia este încasată de părintele/persoana beneficiar/beneficiară al/a măsurii de protecţie pe durata valabilităţii ordinului de protecţie şi atât timp cât i-a fost încredinţat copilul, sau în situaţia în care copilul are stabilită reşedinţa la acesta/aceasta, potrivit Agerpres.

Alocaţia de stat pentru copii se plăteşte unuia dintre părinţi pe baza acordului acestora sau a convenţiei autentificate de notar public cu ocazia divorţului ori, în caz de neînţelegere, pe baza hotărârii judecătoreşti sau a ordinului de protecţie emis de instanţa judecătorească, părintelui/persoanei căruia/căreia i s-a încredinţat copilul spre creştere şi educare sau la care s-a stabilit reşedinţa copilului.

Alocaţia este încasată de părintele/persoana beneficiar/beneficiară al/a măsurii de protecţie pe durata valabilităţii ordinului de protecţie şi atât timp cât i-a fost încredinţat copilul sau în situaţia în care copilul are stabilită reşedinţa la acesta/aceasta, prevede un alt amendament.

În termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, la propunerea Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, Guvernul actualizează normele metodologice de aplicare a Legii nr.61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 577/2008 cu modificările ulterioare.

Citește și: Elena Udrea, sfaturi din puşcărie pentru reducerea cheltuielilor. „Întreţinerea unui deţinut costă 7.500 de lei pe lună”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
El e jucătorul de la UTA a cărui soție a vrut să-și ia viața. În vară, a fost refuzat de FCSB! Exclusiv
Capital.ro
Taxele și impozitele locale din 2027, decise diferit în marile orașe. Ce se întâmplă cu impozitul pe locuințe
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Avertisment fără precedent privind siguranța la metrou. Tragedia cu 69 de morți din Spania s-ar putea repeta în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT