Proiect de lege pentru datornici. Se restrânge aria beneficiarilor legii dării în plată

Dacă până pe 15 martie nu vom avea transpunerea Directivei 17 în legislaţia noastră, România riscă declanşarea infringementului. Este vorba de directiva privind clauzele abuzive din contractele de credit şi de care va trebui să ţină seama şi legea dării în plată. ANPC a pregătit un proiect de OUG pe care l-a postat luni pe site-ul său. Proiectul restrânge din start sfera viitorilor beneficiari ai legii dării în plată prin adresabilitatea juridică: beneficiari sunt consumatorii, nu persoanele fizice.
Iulian Tudor
19 ian. 2016, 08:27
Proiect de lege pentru datornici. Se restrânge aria beneficiarilor legii dării în plată

Până în martie trebuie să avem o lege care să transpună prevederile Directivei europene nr 17, despre care sistemul bancar românesc şi mediul politic ştia încă din 2014. Pe 15 martie expiră termenul dat de UE pentru implementarea acestei legi, inexistenţa atrăgând după sine declanşarea procedurii de infrigment pentru România.

În acest sens, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a publicat pe site-ul său proiectul de lege privind contractele de credit pentru consumatori garantate cu bunuri imobile. Observaţii şi propuneri se pot transmite în perioada 23.02.2015 – 5.03.2015.

Citeşte şi Proiect prin care se LIMITEAZĂ suma pe care o pot obţine recuperatorii de creanţe, adoptat la Senat

De legea (ordonanţa de urgenţă) care va rezulta după promulgarea acestui proiect legislativ vor trebui să ţină cont atât viitoarea lege a conversiei creditelor din valută în lei, cea a insolvenţei persoanelor fizice şi mai ales legea dării în plată.

Citeşte mai mult pe economica.net

DailyBusiness
Guvernul va declara situație de criză pe piața carburanților și urmează să adopte măsuri pentru protejarea economiei și populației
Spynews
Alertă medicală în România! Trei copii sunt suspecți de malarie după ce au călătorit în Africa
Ofertă pentru fotbalistul convocat în premieră de Mircea Lucescu pentru Turcia – România: „Salariul, mai mult decât dublu!”
Capital.ro
Facturi mai mici la energie pentru clienții Hidroelectrica. Obligație până pe 26 martie. Doar așa pot avea un cost redus
Playtech.ro
Cum poţi recupera banii împrumutaţi cunoştinţelor chiar dacă nu ai făcut contract. Sfatul avocaţilor: ai 3 ani la dispoziţie pentru demersurile legale
Adevarul
Cum reușesc japonezii să aibă case lipsite de praf. Patru obiceiuri zilnice care îți ușurează curățenia locuinței
wowbiz.ro
Elena Gheorghe a anunțat despărțirea în lacrimi! Artista trece prin momente dificile: „Astăzi ne luăm rămas-bun”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Antrenorul Eugen Neagoe este îndoliat. Mama lui s-a stins din viață chiar înaintea unui meci important
iamsport.ro
”Îl cunosc pe Mario Iorgulescu de când era puști, e un om bolnav care nu a fost ajutat! Consumatorul nu are nevoie să fie abuzat, ci să fie înțeles”
MediaFlux
PAPARAZZI Sorin Brotnei, distracție pe timp de zi la terasă! Akcentul, pus pe voie bună și alcool în sticle mici FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj