Proiect. Deciziile ANAF împotriva operatorilor economici, care le contestă în instanţă, să se suspende până la soluţionarea definitivă

Operatorii economici care se simt nedreptăţiţi de dispoziţiile impuse de instituţiile de control ale statului, inclusiv ANAF, pot formula plângeri la instanţele judecătoreşti şi, până la soluţionarea cu decizie definitivă şi irevocabilă, respectivele dispoziţii se suspendă - prevede o propunere legislativă iniţiată de trei deputaţi ALDE.
Filip Stan
21 iun. 2019, 10:34
Proiect. Deciziile ANAF împotriva operatorilor economici, care le contestă în instanţă, să se suspende până la soluţionarea definitivă

Iniţiatorii propunerii legislative privind protecţia operatorilor economici împotriva abuzurilor instituţiilor statului sunt Ştefan-Alexandru Băişanu, Adrian Mocanu şi Daniel Olteanu.

„Această lege nu se referă la obligaţiile curente ale agenţilor economici, (…) ci la actele individuale emise de instituţiile statului cu atribuţii de supraveghere, autorizare şi control asupra activităţii operatorilor economici, urmare a controalelor efectuate în exercitarea acestor atribuţii. (…) Este vorba, în esenţă, de aplicarea principiului potrivit căruia orice persoană are dreptul să conteste un act individual, nu doar la instituţia care l-a emis, ci şi la o instituţie superioară, respectiv la instanţele judecătoreşti, iar, până când această instituţie neutră va stabili care din părţi are dreptate, dispoziţiile obligatorii din actul individual, emise în mod unilateral de instituţia statului, să fie suspendate, astfel încât să nu fie afectată activitatea operatorului economic”, precizează iniţiatorii, în expunerea de motive a proiectului.

Aceştia susţin că, în prezent, compania care se consideră nedreptăţită are posibilitatea de a contesta actul de control tot la instituţia care a emis actul, iar în 99% dintre cazuri contestaţia este respinsă.

Ulterior, compania poate ataca actul de control în instanţă, însă dispoziţiile obligatorii din actul de control sunt executorii, compania neavând posiblitatea să suspende executarea până la decizia instanţei, fapt care duce la intrarea în insolvenţă a acelei firme, precizează iniţiatorii.

În exercitarea atribuţiilor de supraveghere, autorizare şi control asupra activităţii operatorilor economici, instituţiile statului emit acte individuale. Operatorii economici care se simt nedreptăţiţi pot formula plângere prealabilă împotriva dispoziţiei obligatorii din actul individual emis, în temeiul legii contenciosului administrativ 554/2004. Soluţionarea plângerilor prealabile împotriva dispoziţiei obligatorii se face de către instituţia statului emitentă a actului individual respectiv. Plângerea prealabilă suspendă executarea dispoziţiei obligatorii. Plângerea prealabilă va fi soluţionată prin decizie motivată în termen de 30 de zile lucrătoare de la data înregistrării. Decizia este definitivă, se mai arată în proiect.

Împotriva deciziei se poate formula acţiune, în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicarea acesteia, în temeiul Legii contenciosului administrativ 554/2004. Introducerea acţiunii suspendă executarea dispoziţiei obligatorii până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei. În cazul obţinerii unei decizii favorabile, atât operatorul economic, cât şi instituţia statului au dreptul la despăgubiri, majorări/penalităţi de întârziere. Acestea vor fi stabilite de instanţa de judecată, mai prevede textul proiectului.

„Nu este o măsură care anulează un act de control, ci una care dă posibilitatea interpretării corecte şi imparţiale a prevederilor legislaţiei în domeniu de către instituţiile neutre şi abilitate în acest sens, respectiv de către instanţele judecătoreşti”, mai susţin iniţiatorii.

Proiectul se află în consultare publică la Camera Deputaţilor, care este primul for sesizat.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
U Craiova, în pericol de suspendare! UEFA poate lua măsuri extreme după spectacolul pirotehnic de la meciul cu Getafe. Video
Capital.ro
Pensii indexate din 2027, scutiri de CASS și schimbări fiscale. Ce prevede programul de guvernare al lui Luca Niculescu
Playtech.ro
Cât ar putea crește pensiile în 2027. Tabel cu noile sume pentru pensii între 3.000 și 5.000 de lei
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
NATO a luat decizia privind Rusia. Se pregătesc acțiuni de amploare
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT