Pensiile speciale pentru aleşii locali au fost votate în Senat. Schimb de replici între Claudiu Manda şi Opoziţie

Senatul a adoptat luni, cu 85 de voturi "pentru", 21 de voturi "împotrivă" şi 11 abţineri, proiectul de lege pentru elaborarea Codului administrativ, care prevede, printre altele, ca primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene aleşi după anul 1992 să primească o pensie specială în limita a trei mandate şi, de asemenea, că pot avea calitatea de persoană fizică autorizată sau de persoană care exploatează o întreprindere individuală sau o întreprindere familială.
Iulian Tudor
11 iun. 2018, 15:26
Pensiile speciale pentru aleşii locali au fost votate în Senat. Schimb de replici între Claudiu Manda şi Opoziţie

În timpul dezbaterilor a avut loc un conflict între senatorul PSD Claudiu Manda şi senatoarea USR Florina Presadă.
 
Presadă a susţinut că acest Cod administrativ este este un proiect foarte costisitor pentru români, iar  nimic din toate acestea nu ar fi fost posibil dacă cei chemaţi să ia aceste decizii „nu ar fi avut de plătit pe cei care slujesc”.
 
“După amendamentele adoptate în Comisia specială pentru Codul administrativ, am aflat că este şi un proiect foarte costisitor pentru români, pentru că ne costă pensiile speciale pentru primari o sută şi ceva de milioane de euro anual pentru cei care au avut minim un mandat. Nimic din toate acestea nu ar fi fost posibil dacă cei chemaţi să ia aceste decizii nu ar fi avut de plătit pe cei care slujesc aparatului de partid. Cum ar fi fost posibil un miting ca cel din weekend?”, a spus Presadă, conform News.ro.

În replică, preşedintele de şedinţă, senatorul PSD Claudiu Manda, i-a tăiat microfonul senatoarei USR Florina Presadă şi a făcut referire la o expresie jignitoare pe care deputatul PSD Liviu Brăiloiu i-a adresat-o acesteia într-o şedinţă din plenul Camerei Deputaţilor, în decembrie 2017.

“Rugămintea colegilor era să vă adresez rugămintea de a cere scuze PSD-ului pentru jigniri. Nu cred că o să o faceţi, motiv pentru care rămâne cum a spus domnul Brăiloiu. Vă rog să mergeţi în bancă”, a spus Claudiu Manda.

Ulterior, Presadă i-a spus lui Manda: “Avem o problemă că nu aveţi bun simţ. Aveţi foarte multe senzaţii, când ar trebui să aveţi certitudini”.

Deputatul PSD Liviu Brăiloiu a folosit, într-o şedinţă de plen a Camerei Deputaţilor din decembrie 2017, un limbaj suburban la adresa senatoarei Florina Presadă, la care a făcut luni referire şi Claudiu Manda.

viewscntComisia specială pentru elaborarea Codului administrativ, condusă de către deputatul PSD Marcel Ciolacu, a dat miercuri raport favorabil asupra tuturor modificărilor aduse. Membrii PSD, PNL, ALDE şi UDMR au votat în favoarea modificărilor, în timp ce USR s-a abţinut de la vot.

„Persoanele alese începând cu anul 1992 de către cetăţeni, prin vot universal, egal, direct, secret, respectiv prin vot secret indirect şi liber exprimat, respectiv primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene, care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare, ale vârstei standard de pensionare redusă aşa cum sunt prevăzute în Legea nr 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, sau cele prevăzute de alte legi speciale au dreptul, la încetarea mandatului, la o indemnizaţie pentru limită de vârstă de la data la care li se acoră drepturile de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare”, se arată în amendamentul adoptat de Comisie.

O altă modificare le permite aleşilor locali să aibă calitatea de persoană fizică autorizată sau de persoană care exploatează o întreprindere individuală sau o întreprindere familială.
De asemenea, potrivit propunerii, cuantumul indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzut la al. 1 se acordă în limita a trei mandate şi se calculează ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0.40% din indemnizaţia brută lunară aflată în plată.
Totodată, pentru mandate incomplete, indemnizaţia pentru limită de vârstă se calculează proporţional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puţin de un mandat complet de primar, viceprimar, preşedinte şi vicepreşedinte de consilii judeţene. Indemnizaţia pentru limită de vârstă se cumulează cu orice tip de pensie stabilită în sistemul public de pensii sau în alt sistem de pensii neintegrat sistemului public.
 
Senatul a avut calitate de primă Cameră sesizată, urmând ca forul decizional să fie Camera Deputaţilor. Ulterior, proiectul de lege merge spre promulgare la preşedinte.

DailyBusiness
Traian Băsescu îl sfătuiește pe Ilie Bolojan în relația cu PSD. „Să vedem cine va îndrăzni să pice Guvernul”
Spynews
Raluca Ropotan, despre relația cu tatăl ei, Stelian Ogică. Ce relație au, în prezent, cei doi: "Noi tot timpul..." 
Fanatik.ro
Prezentatoarea celebră care a renunțat la televiziune după 19 ani de carieră. Plecarea sa i-a lăsat „mască” pe toți. „A demisionat dintr-o dată”
Capital.ro
Decizie în România privind cartea electronică de identitate. Au fost tăiate de pe listă 1,5 milioane de persoane
Playtech.ro
Cum se calculează corect întreținerea la bloc și ce poți face dacă suma ți se pare prea mare
Adevarul
Cea mai amplă misiune secretă a Mossad în Iran: „O mică armată” de peste 100 de agenți infiltrați înaintea atacurilor aeriene
wowbiz.ro
Doliu imens în lumea manelelor! A murit Ionuț Americanu. Cornelia, dansatoarea maneliștilor, a făcut publică vestea tristă
Economica.net
Oraşul din România care e pe harta străinilor, alături de New York şi alte atracţii turistice
Prosport.ro
FOTO. Blonda râvnită de bogătașii din toată lumea: „Cea mai drăguță”
kanald.ro
Doi părinți din Iași, condamnati la închisoare cu executare după ce bebelușul lor de 4 luni a murit din cauză că nu și-au dorit scaun special în mașină
Cancan.ro
Gafă grosolană a lui Donald Trump la întâlnirea cu Prințul William și Kate Middleton. Ce i-a făcut Melaniei, în fața tuturor
iamsport.ro
Neluțu Varga, replică necruțătoare: ”Cere bani de la toată lumea și vorbește de alții! Mi-a zis Gigi Becali să mă feresc de el că e nebun, se crede Agentul 007”
MediaFlux
Cum se vor folosi cardurile de energie. Detaliul important de pe facturi, explicat de ministrul Energiei
stirilekanald.ro
Destin negru pentru doi tineri care se iubeau încă din copilărie. Ambii parteneri s-au sinucis, după o eroare a poliției
substantial.ro
O noua tragedie zguduie România. Accident îngrozitor