Codul electoral, votat în Parlament

Camera Deputaţilor a votat proiectul pentru modificarea unor acte normative privind votul în străinătate la alegerile prezidenţiale.
Filip Stan
03 iul. 2019, 05:03
Codul electoral, votat în Parlament

Au fost 228 de voturi pentru, unul împotrivă şi 19 abțineri.

Proiectul a fost adoptat luni de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional.

Marţi, comisia juridică a adoptat un raport favorabil pentru acest proiect, aprobând mai multe modificări faţă de varianta Senatului, la solicitarea Autorităţii Electorale Permanente.

Astfel, este interzisă prezentarea sondajelor realizate la ieşirea de la urne, înainte de ora 24,00, ora României, a zilei alegerilor.

Un alt amendament introdus la propunerea USR şi PNL se referă la faptul că listele electorale suplimentare din străinătate se fac şi în format pe hârtie, doar în cazul existenţei unor disfuncţionalităţi.

„Listele electorale suplimentare din străinătate generate în format electronic în mod automat, pe baza datelor înregistrate în Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal. În situaţia disfuncţionalităţii sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal, listele electorale suplimentare se introduc pe format de hârtie şi cuprind pentru numele, codul numeric personal şi semnătura alegătorului”, prevede textul adoptat.

Conform celor adoptate, „începând cu data de 1 aprilie a anului în care au loc alegeri pentru preşedintele României, la termen, şi până la data expirării a cel mult 15 zile de la data începerii perioadei electorale, alegătorul care doreşte să voteze în străinătate la alegerile pentru preşedintele României se poate înregistra în registrul electoral ca alegător în străinătate prin intermediul unui formular online aflat pe site-ul AEP, în care va înscrie numele, prenumele, codul numeric personal, localitatea şi statul unde optează să voteze, la care anexează copia scanată sau fotografia actului de identitate”.

Pentru a vota prin corespondenţă, alegătorul cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate trebuie să se înregistreze ca alegător prin corespondenţă, alegătorii sunt înscrişi în listele electorale permanente din străinătate, listele se întocmesc de AEP în format electronic şi sunt puse la dispoziţia Biroului electoral pentru secţiile de votare din străinătate – se menţionează în articolul 8 al legii, în forma stabilită de parlamentarii comisiei.

Numărul membrilor Biroului electoral, dacă este insuficient, poate fi suplimentat cu personalul ambasadei sau cu români cu domiciliul în străinătate.

În diaspora votul se desfăşoară pe parcursul a trei zile – vineri, sâmbătă şi duminică.

„În ziua de duminică, votarea începe la ora locală 7,00 şi se încheie la ora locală 21,00. Prin excepţie de la prevederile alin. 1, votarea în străinătate se desfăşoară şi pe parcursul zilelor de vineri şi sâmbătă imediat anterioare zilei votării. În ziua de vineri, votarea începe la ora locală 12,00 şi se încheie la ora locală 21,00, iar în ziua de sâmbătă votarea se deschide la ora locală 7,00 şi se încheie la ora locală 21,00”.

De asemenea, în diaspora, la ora 21,00, când se închid secţiile, alegătorii care se află la sediul secţiei de votare, precum şi cei care stau la rând pot să îşi exercite în continuare dreptul de vot. Un membru al biroului electoral al secţiei de votare, desemnat de preşedintele acestuia, verifică la ora 21,00 dacă în afara localului de vot se află alegători care aşteaptă şi stabileşte ordinea în care aceştia au acces în sală. Alegătorii aflaţi la rând îşi pot exercita dreptul de vot până la maximum ora 23,59. Conform preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente, Florin Mituleţu-Buică, procedura privind prelungirea timpului de vot până la maximum ora 23,59 se va aplica şi în secţiile de vot din ţară.

MAE va transmite AEP lista cu informaţiile furnizate de autorităţile străine competente privind numărul cetăţenilor români cu domiciliul sau reşedinţa sau alte forme de înregistrare în străinătate, defalcat pe state, mai prevede textul adoptat de comisie.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
A venit decizia în cazul lui Jesus Owono! Spaniolii nu au avut milă de portarul care l-a accidentat mortal pe Jesus de Miguel
Capital.ro
Casa de Pensii îi cere unei pensionare 4.324 de lei după prima pensie. De ce trebuie să achite contribuții pentru încă patru luni
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Pensia pe care o vor primi românii cu salariul minim sau mediu pe economie. Calcule care includ și pilonul II de pensie
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România