Cu doar un an înainte de tragedie, fostul fotbalist Gabi Mureșan vorbea despre o decizie importantă luată împreună cu soția sa, Daniela. Cei doi ajunseseră la o înțelegere care avea să schimbe complet direcția vieții sale după retragerea din activitatea sportivă.
După ani întregi petrecuți pe teren, cu meciuri intense, cantonamente și presiunea performanței, Gabi Mureșan mărturisea că nu mai își dorea să continue în fotbal.
Fostul internațional român spunea că a avut o discuție cu soția sa, Daniela, iar cei doi au decis ca el să se retragă complet din acest domeniu. După experiențele de la echipe precum CFR Cluj, dar și după perioada petrecută în Rusia și la Târgu Mureș, sportivul simțea că este momentul să înceapă un alt capitol. Ulterior, acesta a devenit primar în comuna Apold din Mureș.
„M-am săturat de cantonamente, dacă eram antrenor trebuia să fiu mai implicat. Am avut o înțelegere cu soția, după ce am venit din Rusia și am jucat doi ani la Târgu Mureș”, spunea Gabi Mureșan, potrivit Digi Sport.
Fostul mijlocaș și-a respectat promisiunea și nu s-a mai întors în fotbal. Ulterior, a ales administrația locală și a ajuns primar al comunei Apold din județul Mureș.

Tragedia s-a produs în noaptea de 8 spre 9 iulie. Gabi Mureșan și prietenul său, părintele Toni Lucian Dumitru, au intrat în lac după o sesiune de saună. La un moment dat, i-a spus prietenului său că nu mai poate. La scurt timp, fostul fotbalist s-a scufundat.
Echipajele de intervenție au început căutările, iar operațiunea de salvare a durat aproximativ trei ore. Salvatorii au reușit să îl localizeze și cu ajutorul ceasului inteligent pe care Mureșan îl purta la mână. Din păcate, medicii nu au mai putut face nimic pentru el, iar decesul a fost declarat.
Gabi Mureșan ar fi suferit un stop cardiac. Medicii susțin că trecerea bruscă de la temperaturile ridicate din saună la apa rece poate reprezenta un șoc puternic pentru organism.
„Trebuie să avem în vedere că pulsul poate creşte până la 120 – 140 de bătăi pe minut în repaos. În contactul feţei sau al toracelui cu apa, tendinţa este de a se activa mecanisme de reducere a bătăilor cardiace. Printr-un mecanism reflex. E ca o degringoladă, aşa, temporară, care se produce în organism”, a explicat Ştefan Busnatu, medic cardiolog, conform Observatornews.
Gabi Mureșan s-a făcut remarcat ca fotbalist la Gaz Metan Mediaș, după care a plecat la Gloria Bistrita. Apoi au urmat mutări la CFR Cluj, Tom Tomsk și ASA Târgu Mureș, însă în iulie 2017 s-a retras din fotbal.