Prostituţia religioasă, sacră: Secretul ruşinos al omenirii

Puţine subiecte sunt la fel de controversate şi sensibile precum cel al prostituiţiei în sine. Însă este greu de găsit un domeniu atât de interesant şi misterios precum cel a prostituţiei sacre sau prostituţiei religioase. Da, aţi citit bine, chiar aşa se numeşte această ramură a prostituţiei, şi a avut o importanţă colosală în majoritatea religiilor din perioada Antichităţii, şi nu numai în acea perioadă istorică. Diferită ca motivaţie şi impact social de prostituţia laică şi prostituţia marială (a existat şi există încă şi un astfel de tip de prostituţie), prostituţia sacră este un domeniu intersant de studiat, care are încă multe necunoscute.
Alina Costache
16 iul. 2015, 09:08
Prostituţia religioasă, sacră: Secretul ruşinos al omenirii

Sex în temple

Oricât de ciudat, nelalocul lui sau exagerat ar suna, se pare că prostituţia sacră, prostituţia religioasă sau prostituţia de templu, cum mai este denumită, a fost cunoscută majorităţii culturilor primitive şi antice de pe fiecare continent. Evident, cele mai multe relatări istorice şi precum şi studii asupra fenomenului, au în vedere culturile antice de pe ţărmurile Mediteranei, fie ele europene, nord africane sau din Orientul Apropiat.

Dar şi India, Oceania, ba chiar şi cele două Americi şi-au avut propriile prostitualte sacre, oricare le-au fost numele şi titlurile locale. Fapt foarte interesant şi demn de reţinut, deşi în timp aura de sacralitate a acestei categorii de femei a început să se diminueze sub assaltul aspectului material-comercial, începuturile acestui obicei au fost fără îndoială religioase.

Când să îi ceri soţiei sex. Explicaţia VIDEO a unei femei căsătorite a devenit VIRALĂ

În universul spiritual arhaic şi antic, linia dintre prostituţia laică sau maritală era adesea dificil de trasat, iar obiceiurile care includeau promiscuitatea de tip ritualizat nu făceau decât să confuzeze şi mai mult situaţia într-un domeniu şi aşa complex şi delicat. Concret vorbind, la prima vedere, prostituţia sacră consta într-o serie de ritualuri sexuale compuse din acte sexuale propriu-zise sau alte activităţi cu conotaţii sexuale care aveau cu toate loc sub forma unei venerări religioase, similare cumva reproducerii unor forme ale ritualurilor fertilităţii sau ale căsătoriilor divine ( mai cunoscute sub termenul de hierogamii).

După cum spuneam, fenomenul era extrem de complex ca desfăşurare. Uneori, preotesele templelor sau cultelor respective se culcau cu credincioşii, iar acele acte sexuale reprezentau deopotrivă forme de plată pentru jertfele şi ofrandele aduse de aceştia, precum şi forme de iniţiere sexuală în practici erotice accesibile doar celor consideraţi demni de aceste tipuri de misterii sexuale. Pe de altă parte, însăşi termenul din greaca veche de hierodoulos sau hierodule, care desemna prostituatele sacre din templele greceşti, descria uneori o categorie aparte de sclave care pentru a-şi câştiga libertatea alegeau să îşi dedice serviciile sexuale credincioşilor unor anumite zeităţi în speranţa eliberării.

Prostituatele nu mai vor sex pe bani. Ce pretenţii au acum acestea

În alte locuri ale lumii precum India, prostituţia de templu era o cerinţă obligatorie pentru fetele care făceau parte din anumite caste. Spre exemplu tinerele femei din triburile Santal aveau obligaţia de a fi prostituate publice cel puţin o dată în decursul vieţii lor, fapt similar cu îndatoririle prescrise tuturor feleilor din Babilon. În casta ţesătoarelor din Tamil Nadu, era considerat normal şi adecvat ca încă de la naştere, măcar una dintre fiicele unei familii trebuia să fie selectată şi consacrată servirii zeului tutelar, ca una dintre prostituatele sacre ale divinităţii respective. În sudul Indiei, dansatoarele de la temple erau similare ca îndatoriri cu femeile devadasis, şi erau considerate drept soţii legitime ale zeităţii, precum şi ale regilor care domneau pe atunci.

Înapoi în Europa Antică, istorici precum Strabon şi Herodot ne-au transmis o listă lungă de popoare, culturi şi locuri în care se practica prostituţia sacră în acele vremuri. Cu toate acestea, cei doi istorici pretindeau totuţi că pe vremea lor astfel de practici începuseră să dispară în Grecia şi Egipt.

Citeşte şi POVESTEA ADEVĂRATĂ a unei PROSTITUATE. „Bărbaţii îmi foloseau trupul ca pe o toaletă….”

Mergând mai departe pe linia relatărilor şi documentelor istorici, descoperim că prostituţia sacră înflorea sub diverse forme în Armenia, în toată Asiria, printre canaaniţi şi vechii evrei, în Cipru în Lidia (Turcia) şi în Cartagina, Eryx în Sicilia, şi în Pont, pe ţărmul estic al Mării Negre. Alte surse istorice menţionează existenţa prostituatelor de templu şi la Mecca şi Egipt.

Cele mai vestite astfel de femei erau preotesele templului Afriditei din Corint, Grecia, oraş cunoscut pentru numărul mare de prostituate sacre şi laice care trăiau aici. Pe insula Cipru, tronau de asemenea templele Afroditei Urania, unde „serveau” sute de femei. De altfel singurele informaţii vizuale despre acest fenomen provin tocmai din acest loc.

Între sectarism şi cercetarea ştiinţifică

Mai departe, spre vestul Europei, apar şi hierodule sacre în Italia şi Sicilia. O notă deosebit de interesantă este menţionarea prostituatelor sacre în Vechiul Testament al Bibliei. Acolo, ele apar sub două denumir distincte în limba ebraică veche pentru prostituate, anule „zonah” şi „kedeshah”. În timp ce zonah semnifica prostituata simplă sau femeia cu moravuri uşoare, kedeshah avea o pronunţată semnificaţie sacră.

Cu toate că kedeshah erau omniprezente în religiile canaanite, se pare că ele nu aveau nici un loc în iudaismul propriu-zis. Totuşi în varianta ebraică a Deuteronomului, ambele categorii de prostituate sunt menţionate în versetele 23:17-18. În Cartea lui Ezechiel, Olohah şi Oholibah apar ca nişte alegorice mirese ale lui Elohim şi ele reprezintă Samaria şi Ierusalimul. Cele două femei-provincii se pare că au îmbrăţişat prostituţia în Egipt încă din tinereţe, iar Ezechiel le condamnă pe amândouă drept vinovate de alianţă politică şi religioasă cu triburile păgâne şi politeiste înconjurătoare.

La triburile Tahu din vestul Mexicului, fetele desemnate pentru oficierea prostituţiei sacre erau stimateşi consacrate cu multă ceremonie la marile festivaluri anuale, când erau prezenţi toţi marii şefi de triburi din zonă. După terminarea sărbătorilor, femeile respective se retrăgeau în corturi speciale, iar şefii şi căpetenii veneau rând pe rând pentru a avea acte sexuale cu ele.

Prostituatele sacre se dărtuiau fără oprelişti credincioşilor care aduceau ofrande la temple. Sursa foto: ShutterstockProstituatele sacre se dărtuiau fără oprelişti credincioşilor care aduceau ofrande la temple.

Devenind astfel preotese şi prostituate sacre pentru tot restul vieţii, femeile din toate regiunile care au cunoscut pe vremuri acest obicei, nu refuzau niciodată pe oricine plătea o anumită sumă. În concepţia lor şi a societăţilor umane respective, ele erau femeile divinităţilor, iar destinul şi statutul lor erau peste cel al femeilor obişnuite.

Chiar şi după ce unele dintre ele se măritau – ceea ce le era permis după un anumit număr de ani- această obligaţie asumată în momentul iniţierii lor, nu se sfârşea decât atunci când vârsta şi decrepitudinea fiziologică le împiedica să mai aibă acte sexuale.

În alte părţi ale lumii, statulul lor social era deosebit de înalt. Spre exemplu, femeile din clanul algerian Walad’abdi practicau această profesiune, şi deşi aici ea semăna mult cu prostituţia laică, femeile în cauză erau deseori privite ca nişte sfinte, căci statutul şi prosperitatea întregului clan depindea în mare măsură de serviciile lor. Şi acesta nu era deloc un caz singular. Multe temple, religii antice şi comunităţi umane au supravieţuit în timp în mare măsură datorită femeilor care au ales să-şi sacrifice potenţiala familie pentru a servi drept prostituate pentru zeii onoraţi atât de ei, cât şi de popoarele în mijlocul cărora se născuseră.

Prostituatele sacre au avut roluri importante şi în cadrul religios al Romei Antice. În special în luna aprilie, căci încă din data de 1 aprilie, femeile celebrau Fortuna Virilis-Norocul Bărbătesc, în cadrul Veneraliilor, sărbători-festivaluri închinate zeiţei Venus. Conform lui Ovidiu, exilatul de mai tîrziu prin părţile noastre, la Tomis, prostituatele însoţeau femeile măritate în diverse ritualuri specifice acestei sărbători a virilităţii masculine. Pe data de 23 aprilie, prostituatele ofereau donaţii la templul lui Venus Erycina, o zeitate asociată cu prostituţia. Întâmplător sau nu, data calendaristică coincidea cu Vinalia – festivanul vinului, celebrat de fapt pe 25 aprilie, odată cu Robigalia, o sărbătoare agrară arhaică destinată protejării recoltelor.

Mai multe detalii, pe descopera.ro

DailyBusiness
Nicușor Dan: Voi participa la orice dezbatere cu George Simion
Spynews
Oksana Ionașcu, mesaj subtil pentru Cezar Ionașcu?!: ”Să fii în viața mea este un privilegiu” | VIDEO
Bzi.ro
Câți ani are Ilinca, soția lui George Simion: Nimeni nu se aștepta la asta!
Fanatik.ro
Variantă surpriză de premier dacă George Simion câștigă alegerile. Sociolog: “Călin Georgescu iese din discuție”
Capital.ro
Răsturnare de situație. George Simion s-a răzgândit. Funcția pe care o va avea Călin Georgescu: Exclus premier!
Playtech.ro
Pensia anticipată cu penalizări: când o poți solicita și ce reduceri se aplică
DailyBusiness
PNL a decis să îl susțină pe Nicușor Dan în turul doi al alegerilor prezidențiale
Adevarul
Un economist din BNR explică prăbușirea leului după alegeri: „După ce au împins baba pe scări, PSD-iștii se retrag”
wowbiz.ro
BREAKING! Fostul atacant al „Generației de Aur”, internat în stare critică, după ce a suferit un infarct! Va fi operat de urgență
Spynews
Alertă ANM! Cum ne va afecta furtuna electrică, fenomenul care durează două săptămâni în România! Declarații de ultimă oră
Spynews
Dan Alexa și soția lui divorțează! De ce s-a despărțit concurentul Asia Express de partenera lui, Andrada
Evz.ro
Zodiile care trebuie să facă alegeri cruciale până pe 25 mai. Nu mai e loc de ezitări
Ego.ro
Motivul pentru care s-au certat Smiley și Pavel Bartoș la Românii au Talent! ”A fost singurul!” EXCLUSIV
Prosport.ro
Campioana olimpică se iubeşte cu colega ei, mai tânără cu 8 ani: „Suntem un cuplu!”
kanald.ro
Mai puțini bani, mai rar! Cum se schimbă voucherele de alimente pentru românii cu venituri mici
Cancan.ro
Noi DETALII în cazul Mariei, tânăra de 20 de ani găsită în stare gravă după o petrecere cu șeicii din Dubai: 'Șchiopăta, iar un paznic era în spatele ei' 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Alegeri anticipate în România. Anunțul venit în urmă cu puțin timp: Cel mai sănătos pentru viitorul acestei țări
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Donjuanul milionar de 53 de ani se însoară cu iubita cu 21 de ani mai tânără
stirilekanald.ro
Doi români plâng moartea fiului lor. Tânărul de 20 de ani a fost ucis cu sânge rece, pe o stradă din Italia: "De ce l-au omorât pe el? Fiul meu nu se va mai întoarce"
Când se măresc alocațiile copiilor. Ce trebuie să știe toți părinții
MediaFlux
Răsturnare de situație. CCR, decizie privind anularea alegerilor din 4 mai
Shtiu.ro
Ce se întâmplă dacă vreunul dintre candidați moare până la turul al II-lea? Cine ajunge președinte?
Puterea.ro
Alegerile în aer: contestația-bombă care aruncă România într-o criză democratică