Protagonista atacului armat din Wisconsin, o adolescentă de 15 ani. A ucis un elev și un profesor, alte două victime sunt în stare gravă. Ce s-a întâmplat cu atacatoarea

Atacul armat de luni din statul american Wisconsin, în care un elev și un profesor au fost uciși, a avut ca protagonistă o adolescentă în vârstă de 15 ani. Aceasta s-a împușcat și a murit și ea, în timp ce era transportată la spital.
Irina Dumitrescu
17 dec. 2024, 13:40
Protagonista atacului armat din Wisconsin, o adolescentă de 15 ani. A ucis un elev și un profesor, alte două victime sunt în stare gravă. Ce s-a întâmplat cu atacatoarea

Autoarea atacului armat – Natalie Rupnow, cunoscută drept Samantha – era elevă la Abundant Life Christian School din orașul Madison.

Luni dimineață, cu puțin înainte de ora 11:00, ea s-a dus la școală cu o armă de foc, a intrat într-o clasă și a început să tragă. ”Împuşcăturile au avut loc în interiorul unei săli de clasă, într-o sală de studiu cu elevi din clase mixte”, a declarat șeful Poliției din Madison, Shon Barnes, potrivit news.ro.

Atacul armat s-a soldat cu doi morți – un elev și un profesor – și șase răniți – cinci elevi și un profesor. Doi dintre elevii răniți sunt în stare critică.

”Un profesor şi trei studenţi au fost trataţi pentru răni care nu le pun viaţa în pericol, iar doi dintre aceştia au fost externaţi”, a mai spus Barnes.

Tot șeful Poliției din Madison a vorbit despre traumele psihice ale unui astfel de eveniment.

”Fiecare copil, fiecare persoană din acea clădire este o victimă și va fi o victimă pentru totdeauna. Acest tip de traumă nu dispare”, a spus el.

Citește și Șeful trupelor ruse de apărare chimică și biologică, asasinat la Moscova

După ce a făcut opt victime, adolescenta s-a împușcat și a fost declarată decedată în drum spre spital.

Abundant Life Christian School are, potrivit unui administrator, peste 400 de elevi.

După atacul armat de luni, președintele SUA, Joe Biden, a vorbit atât cu guvernatorul statului Wisconsin, cât și cu primarul orașului Madison, a informat Casa Albă.

Biden a oferit disponibilitate continuă pentru ajutarea comunității afectate de tragedie.

În 2004, în școlile din SUA au avut loc patru atacuri armate. Primele trei s-au produs în statele California, Iowa și Georgia.

Citește și Adriana Bahmuțeanu, la cavoul lui Silviu Prigoană, cerând ajutor pentru a-și recupera copiii. „Poate cine știe, îi dai tu un semn”

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
A fost găsit cuplul din București, dat dispărut pe Transalpină. În ce stare sunt Mihaela și Horațiu
Fanatik.ro
Scene incredibile la TV: Gabi Tamaș a reconstituit momentul în care a spart termopanul și a intrat într-un bloc din București: ”S-a băut în cantități industriale”
Capital.ro
RAR 2026. Obligație pentru șoferii care fac aceste modificări la mașină. Ce acte trebuie actualizate
Playtech.ro
Cât costă o zi la NIBIRU Costinești. Cât plătesc turiștii pentru festivalurile anunțate de Selly și ce surprize îi așteaptă
Adevarul
Asul din mâneca dascălilor după ce CCR a respins creșterea cuantumului plății cu ora: „Corectarea măsurilor de austeritate nu mai poate fi amânată”
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lucia și Constantin sunt cei doi soți care și-au pierdut viața în urma accidentului din Grecia, alături de bebelușul lor. Fiica de 8 ani este în stare critică
iamsport.ro
S-a dezlănțuit la adresa finalistei CM 2026: ”A trișat întotdeauna, o scursură de națională, cea mai oribilă din lume!”
MediaFlux
Sumă imensă pentru uciderea lui Donald Trump. A fost publicat și locul unde ar putea fi omorât
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România