Protest al cadrelor medicale din staţiunea balneară Bala

Cadrele medicale ale singurei staţiuni balneare din judeţul Mehedinţi situată în comuna Bala vor declanşa un protest în semn de nemulţumire pentru neplata de trei luni a drepturilor salariale.
Iulian Tudor
09 apr. 2014, 06:42
Protest al cadrelor medicale din staţiunea balneară Bala

Directorul staţiunii, Constantin Cîtu, a declarat miercuri că această situaţie se datorează conducerii Spitalului orăşenesc Baia de Aramă care nu a prevăzut bani la buget şi pentru doctorii şi asistenţii acesteia.

„Salariaţii intenţionau să întrerupă vineri lucru, fapt care ar fi afectat sutele de pensionari aflaţi la tratament reumatismal. I-am asigurat că, la rândul meu, deşi ei nu sunt plătiţi de administraţia staţiunii, voi face demersuri pentru a-şi primi banii. Sper că voi reuşi să conving factorii de decizie că trebuie să le asigure fondurile necesare, iar ei să renunţe la protest„, a precizat Constantin Cîtu pentru Agerpres.

Potrivit acestuia, cadrele medicale din Staţiunea balneară Bala sunt plătite fiecare pentru prestarea de servicii lunare către 100 de persoane, însă în realitate, datorită biletelor de tratament eliberate pensionarilor de casele de pensii din ţară, numărul acestora aproape se triplează.

„În vederea desfăşurării în condiţii normale a activităţilor medicale mai este nevoie de deblocarea suspendării contractului colectiv de muncă. Salariaţii vor să muncească, dar trebuie plătiţi după eforturile făcute”, a afirmat Cîtu.

El a spus că în 2013 în Staţiunea balneară Bala au beneficiat de proceduri de tratament peste 6.000 de persoane, capacitatea acesteia fiind depăşită cu 1.000 de persoane pentru care s-au efectuat în plus 3.200 de proceduri, dar cadrele medicale nu au primit nicio recompensă.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
A vorbit cu lacrimi în ochi despre omul care l-a dezamăgit la Dinamo: „Meseria lui este să distrugă”
Capital.ro
Fondul de rulment, obligatoriu la bloc. Ce se întâmplă cu banii și când îi pot primi înapoi proprietarii
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Reacția familiei unui tânăr crescut în Japonia care s-a mutat în București: „Acolo sunt vampiri? E sigur pe stradă? Trenurile întârzie trei ore”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Propune ca echipele fără drept de promovare să fie interzise în Liga 2: ”Pentru ce joci?!”
MediaFlux
Ce se întâmplă cu pensia ta dacă nu ești acasă când vine poștașul. Cum se pot recupera banii
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT