Protest anunţat de Corupția ucide pentru sâmbătă în Piața Victoriei. „Apărăm Justiţia, Cîţu, demisia!”

"Corupția ucide” anunță organizarea unui protest sâmbătă, în Piața Victoriei. "Ieșim în stradă pentru a cere demisia lui Florin Cîțu din funcția de premier al României”, a transmis organizaţia, care postează şi o fotografie trucată cu premierul Cîțu, având mustața și dantura lui Liviu Dragnea.
Alina Costache
02 sept. 2021, 15:17
Protest anunţat de Corupția ucide pentru sâmbătă în Piața Victoriei.

Organizaţia civică Corupția ucide anunţă organizarea unui protest sâmbătă în Piața Victoriei.

„Ieșim în stradă pentru a cere demisia lui Florin Cîțu din funcția de premier al României, pentru că acesta săvârșește abuz de putere, la fel ca Liviu Dragnea, pe care îl blama la televizor, dar îl admira în secret, după cum bine observăm!
Vrem reforme reale!
Vrem Justiție Independentă!
Vrem șefi de Parchete independenți de politicieni și grupuri de interese!
Vrem investiție transparentă, făcută cu cap în dezvoltarea locală!
Vrem Justiție, Nu Corupție!
Cîţu DEMISIA!!!„, au transmis reprezentanţii „Corupția ucide”.

Protestul „Apărăm Justiţia, Cîţu DEMISIA!!” este programat pentru sâmbătă de la ora 18.00 în fața sediului Guvernului.

„Am protestat ani de zile pentru o Justiție Independentă. Astăzi, ea este încă o dată asaltată, doar că de data asta de către liberalii care promiteau în campanie că vor face reforme și că ei nu sunt ca PSD!

Florin Cîțu, premierul României, acționează conform propriilor interese și demite pe rând miniștri incomozi, care îndrăznesc să facă acele reforme promise oamenilor care au ieșit ani de zile la proteste. Prima dată a fost Vlad Voiculescu, demis de la Ministerul Sănătății pe motiv că nu s-a consultat cu premierul care nu răspundea apelurilor, pe nici una dintre căile de comunicație pe care le avea la îndemână, în timp ce motivul real era concursul de la Casele de Sănătate.

Acum a venit rândul lui Stelian Ion, ministrul Justiției, care nu a acceptat să treacă din pix PNDL 3, un program de dezvoltare locală, care în forma actuală nu reprezintă nimic altceva decât un aspirator de bani de la buget și mită pentru primarii care i-ar aduce voturi în lupta internă pentru șefia PNL, lui Cîțu. 10 miliarde de € folosiți de Florin Cîțu pentru propriile interese, iar țara încă n-a ieșit din noroaie. Încă există localități fără canalizare, fără apă curentă, gaze, drumuri. Dar țara nu contează în fața puterii!”, se arată într-un mesaj postat de organizaţia civică „Corupția ucide”, pe Facebook.

Reprezentanţii organizaţiei îl acuză pe Florin Cîţu că „blochează în ultimul moment procedura de numire a șefilor de parchete, reformă care ar fi putut aduce la conducerea DNA, DIICOT și a Parchetului General oameni independenți față de politicieni și de grupuri de interes.  Dezamăgitor! Florin Cîțu și Președintele Klaus Iohannis nu doresc nimic altceva decât o Justiție subordonată lor!
De un cinism absolut a fost și reproșul adresat ieri de prim-ministru ministrului justiției că nu a reușit desființarea SIIJ, deși blocarea în Parlament a proiectului de lege a fost comisă de partenerii de guvernare ai oricui câștigă alegerile, organizația de viitoare tristă amintire UDMR, în tăcerea complice a PNL și a președintelui Iohannis”, se mai transmite în mesaj.

 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
O adolescentă de 15 ani s-a ridicat din sicriu, chiar în timpul priveghiului! Cum au reacționat cei din jur
Fanatik.ro
Marcel Pușcaș, doi corigenți și un premiant: „Greșeli de curtea școlii! / A făcut multe lucruri utile!”. Notele după U Cluj – Rapid 3-4
Capital.ro
Proprietarii de apartamente ar putea plăti cu 60% mai puțin la energie. Ce se pregătește pentru românii care stau la bloc
Playtech.ro
Elevii primesc 19 zile libere. Când începe cea mai lungă vacanță dintre module în anul școlar 2026-2027
Adevarul
„Vreau să câștige țara”. Cum ar fi finanțat „regele TikTok” promovarea lui Călin Georgescu cu aproape un milion de dolari
wowbiz.ro
Imagini neașteptate cu Iulia Vântur și Salman Khan! Cei doi au fost surprinși în timpul unui ritual sacru și au stârnit reacții în rândul fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi bărbați au fost sfâșiați de urs, în județul Maramureș! În ce stare au fost aduși cei doi la spital
iamsport.ro
Gabriel Torje, confesiune emoționantă! Ce i-a spus tatăl său înainte să moară
MediaFlux
Impozit majorat cu 100% pentru balcoane. Noul Cod al urbanismului pentru cei de la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT