PROTEST în Capitală faţă de modificarea Codului Penal: „Parlament penal, fugi de tribunal?”

Sute de persoane au protestat duminică în Capitală, în Piaţa Victoriei, faţă de modificările aduse Codului penal. Protestatarii s-au regrupat pe Calea Victoriei, după ce au plecat în direcţii diferite din zona fântânii de la Universitate, deplasându-se  spre Guvern, după ce au trecut din nou de cordoane de jandarmi. Jandarmii au folosit gazele lacrimogene pentru a dispersa un grup de manifestanţi.
Filip Stan
15 dec. 2013, 16:00
PROTEST în Capitală faţă de modificarea Codului Penal:

UPDATE 21:00: Protestatarii au părăsit Piaţa Victoriei.

UPDATE 20:43: Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, Georgian Enache, a declarat pentru Digi 24 că în grupul iniţial de protestatari s-au infiltrat membri ai unor galerii de fotbal, care au provocat forţele de ordine, aruncând cu obiecte în jandarmi.

UPDATE 19:50: Sute de persoane protestează în faţa sediului Guvernui, în Piaţa Victoriei. La un moment dat, un grup de oameni a aprins o torţă pe care au aruncat-o spre jandarmi, însă aceasta a căzut în mulţime, ei fiind huiduiţi de ceilalţi protestatari.

Puţin înainte de ora 18.00, mai mulţi protestatari au vrut să plece în marş pe Bd. Magheru spre sediul Guvernului, dar au fost opriţi de jandarmii care au format un cordon. Astfel unii protestatarii au ieşit pe Edgar Quinet unii în Bd. Regina Elisabeta, alţii în Bd. Victoriei. Cei din Bd. Regina Elisabeta au fost blocaţi de un alt cordon de jandarmi, iar în prezent circulaţia rutieră este blocată pe Bd. Regina Elisabeta şi pe Calea Victoriei.

Ulterior, ei s-au regrupat pe Calea Victoriei, unde au fost opriţi iar de jandarmi, dar au trecut din nou de cordon şi au înaintat spre Guvern. În cele din urmă, protestatarii au ajuns în Piaţa Victoriei.

Sute de oameni s-au adunat, după ora 16.00, la fântâna de la Universitate, pentru a manifesta „împotriva puşlamalelor din Parlament”, după cum au anunţat pe Facebook, în urma modificărilor aduse Codului penal. Manifestantii au bannere cu mesaje precum: „Rusine!”, „Parlament penal, fugi de tribunal?”, „Pana va treziti, noi luptam pentru voi”, „Superimunitate? No shit!”.

Zona în care se desfăşoară protestul este securizată de jandarmi.

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege prin care preşedintele şi parlamentarii sunt scoşi din categoria funcţionarilor publici prevăzută în Codul Penal. Tot marţi, Camera a aprobat un proiect de modificare a Codului Penal respins de Senat în octombrie 2012, prin care se schimbă articolul privind conflictul de interese, fiind eliminată categoria funcţionarilor publici.

Modificările au fost contestate puternic de preşedintele Traian Băsescu care a declarat, marţi, că va retrimite Parlamentului legea prin care preşedintele şi parlamentarii sunt scoşi din categoria funcţionarilor publici. Şeful statului a mai spus că modificările la Codul penal adoptate de Camera Deputaţilor sunt „dramatice” şi „dărâmă zece ani de muncă şi activitate a instituţiilor anticorupţie” precum DNA sau ANI.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a arătat că, în urma modificărilor aduse Codului Penal, parlamentarii trimişi în judecată pentru fapte de corupţie sau asimilate acestei infracţiuni ar putea să fie achitaţi, iar cei aflaţi în detenţie, prin condamnări definitive, ar putea fi puşi în libertate.

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) Horia Georgescu a spus, la rândul său, că, în urma modificărilor, „se va crea o super-imunitate”, iar „istoricul de cazuri al ANI va fi aruncat în aer în cazul a 25 de senatori şi deputaţi”.

Consiliul Superior al Magistraturii a criticat, la rândul său, modificările aduse Codului Penal, subliniind că nu le-a primit spre avizare, aşa cum prevede legea. Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a precizat, joi, într-un comunicat, că nu avea obligaţia să ceară avizul CSM.

Ambasadele Statelor Unite, Olandei, Germaniei şi ambasadorul britanic, Martin Harris, au criticat, miercuri, amendamentele aduse la Codul Penal de către deputaţi.

PDL a depus, joi, la Curtea Constituţională, două sesizări în legătură cu modificările adoptate marţi de Camera Deputaţilor la Codul Penal, una vizând definirea funcţionarului public şi cealaltă referindu-se la conflictul de interese.

Şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a sesizat, joi, Curtea Constituţională cu privire la modificările aduse Codului penal care au fost aprobate marţi de Camera Deputaţilor.

Deputatul PSD Eugen Nicolicea a respins, duminică, acuzaţiile aduse recent privind modificările la Codul Penal adoptate de către Camera Deputaţilor, precizând că toate afirmaţiile sunt false, că ANI şi DNA „se pot ocupa” de parlamentari şi că aleşii nu beneficiază de superimunitate.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
NU Muhar e primul căpitan la FCSB! Anunțul lui Mihai Stoica
Capital.ro
Ora de iarnă 2026 în România. Când se dau ceasurile înapoi în octombrie. Impactul asupra organismului și țările care nu mai schimbă ora
Playtech.ro
Ce calorifere trebuie aerisite primele într-o casă. Ordinea care te ajută să elimini aerul din instalație
Adevarul
Pensionarul care și-a investit economiile de 140.000 de euro într-o cameră de hotel de lux. La 69 de ani, lucrează ca șofer: „A fost un coșmar”
wowbiz.ro
Imagini neașteptate cu Iulia Vântur și Salman Khan! Cei doi au fost surprinși în timpul unui ritual sacru și au stârnit reacții în rândul fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nicolas, un băiețel român de aproape doi ani, și-a pierdut viața după ce a fost izbit de o dubă. Tragedia a avut loc sub privirile tatălui și a fratelui mai mare
iamsport.ro
Cvadruplul campion al României a spus motivul pentru care a ales-o pe Steaua în detrimentul lui Dinamo
MediaFlux
Anunțul momentului pentru 9,6 milioane de români! Veste privind pensiile de la ASF. Creștere de aproape 40%
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte