Protest în faţa Parlamentului faţă de introducerea certificatului COVID: „Nu ne testăm, nu ne vaccinăm”. Liderul AUR George Simion, alături de manifestanţi

Mai multe persoane protestează marţi în faţa Parlamentului României faţă de decizia guvernanţilor de a introduce certificatul COVID obligatoriu.
Alina Costache
07 dec. 2021, 12:07
Protest în faţa Parlamentului faţă de introducerea certificatului COVID:

Protest în faţa Parlamentului împotriva introducerii certificatului COVID. Mai mulţi oameni s-au adunat marţi dimineaţă la una dintre intrările în clădirea Parlamentului şi scandează lozinci împotriva autorităţilor care au impus restricţii pentru limitarea răspândirii COVID.

Cei mai mulţi nu poartă mască de protecţie şi strigă „Libertate”. Protestatarii susţin că certificatul COVID încalcă drepturile omului.

„Nu ne testăm, nu ne vaccinăm”, scandează protestatarii.

Citeşte şi: Bilanţ coronavirus 7 decembrie 2021: 1400 de cazuri noi şi 107 decese. Autorităţile pregătesc relaxări de Sărbători. Rata de infectare se apropie de 1 în Capitală

A fost şi un incident cu jandarmii după ce un protestatar a încercat să intre în curtea Parlamentului.

La protest a ajuns şi liderul AUR George Simion.

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe a declarat că Parlamentul lucrează la proiectul privind introducerea cât mai rapidă a certificatului COVID şi că la comisii s-au strâns până în prezent peste 40 de pagini de amendamente.

”Încă din momentul în care acest proiect care se găseşte în Parlament a ajuns pe agenda noastră, noi ne-am exprimat cât se poate de clar şi ferm că îl dorim a fi aprobat cât mai repede. Evident, există o foarte strânsă legătură între numărul persoanelor care se imunizează, rata şi nivelul vaccinării în România şi această lege (…). Din păcate, dezbaterea parlamentară s-a întârziat destul de mult (…). La acest proiect legislativ s-au strâns până în momentul de faţă peste 40 de pagini de amendamente. În egală măsură, există şi o presiune publică vizavi de adoptarea sau respingerea acestui proiect (…). Dacă domnul Rafila soseşte, cum spunea şi domnul preşedinte Marcel Ciolacu, cu un nou proiect privind acest certificat verde în 48 de ore, vom opta pentru varianta cea mai înţeleaptă şi rapidă”, a spus Ionuţ Stroe, la RFI.

Cum arată ultima propunere de lege a certificatului COVID. Ce sancţiuni sunt impuse pentru angajaţi

Liderii coaliţiei de guvernare PSD-PNL-UDMR duc ultimele negocieri şi urmează să anunţe în cursul acestei săptămââni forma finală a regulamentului de utilizare a certificatului verde pentru angajaţi şi angajatori.

Potrivit surselor social-democrate, va exista un nou proiect de lege care va fi depus în Parlament în această săptămână şi care va fi dezbătut şi votat în procedură de urgenţă. Acesta va cuprinde, așa cum anunța ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, un mecanism flexibil de prezentare a certificatului COVID la locul de muncă, în functie de rata de incidență.

Certificatul va atesta îndeplinirea uneia dintre următoarele condiţii: vaccinarea cu schema completă împotriva virusului SARS-CoV-2 /dovada trecerii prin boală /rezultatul negativ certificat al unui test RT-PCR sau antigen rapid.

Angajatorii din sectorul public și privat au obligația de a solicita certificatul STOP COVID-19 fiecărui angajat la intrarea la locul de muncă în cazul înregistrării unei creșteri săptămânale a numărului de cazuri confirmate la nivel national, pe parcursul a trei săptămâni consecutiv

Analiza situației epidemiologice se face de către INSP în fiecare zi de luni pentru săptămâna anterioară

Obligația solicitării certificatului STOP COVID-19 intră în vigoare la 72 de ore după ce este îndeplinita condiția de creștere cu un coeficient mediu pentru intervalul de trei săptămâni consecutive, de cel putin 1,5, a numărului de cazuri înregistrat la nivel national

Obligația solicitării certificatului STOP COVID-19 încetează a doua zi, după constatarea îndeplinirii cumulative a următoarelor două conditii:

-dispariția situației de creștere săptămânală

-incidența cumulată pe ultimele 14 zile la nivel național mai mică de 1 la mie.

Citeşte şi: Primele semne ale infectării cu tulpina Omicron. Adrian Streinu-Cercel: „Dureri în gât, asemănătoare celor determinate de angină sau de faringită”

Proiectul va cuprinde și testarea gratuită a angajatilor de la stat și de la privat pentru un anumit interval de timp între 45-60 de zile și în anumite condiții. Decizia finală urmează să fie luată în ședința Coaliției, împreună cu partenerii de la PNL și UDMR.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ce a făcut sora Valentinei, femeia găsită moartă într-o valiză, la câteva săptămâni de la decesul acesteia. Gestul care a emoționat o țară întreagă
Fanatik.ro
Csikszereda duce scandalul la TAS! Amendată pentru steagurile secuiești și scandările „Ria, Ria, Hungaria”, clubul se războiește cu FRF și LPF
Capital.ro
Alertă meteo ANM: Cod galben de vânt puternic, ploi și ninsori. Ce regiuni sunt vizate
Playtech.ro
Ce sunt gropile misterioase apărute pe Calea Crângași. Răspunsul lui Ciprian Ciucu a stârnit reacții: „Și eu credeam la fel”
Adevarul
„Ne-au măcelărit!”. Candidații pentru posturile de director de școală, surprinși de subiectele de la prima probă. 69% rată de promovare
wowbiz.ro
Amenzi de până la 50.000 de lei pentru românii care își închid balconul fără acte. În ce condiții se poate dubla impozitul pe apartament
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod galben de vânt puternic în mare parte din țară! Zonele în care rafalele ajung până la 80 de km/h
iamsport.ro
”Sper să câștige campionatul!”. Banciu a numit echipa căreia îi ține pumnii în SuperLiga
MediaFlux
SUA cer Europei mobilizarea rapidă spre est. România este direct vizată
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT