Sindicaliştii din Educaţie AMENINŢĂ cu proteste în PRIMA ZI de şcoală dacă nu sunt majorate salariile

Secretarul executiv al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Constantin Rada, a anunţat, miercuri, la România TV, că personalul din învăţământ ar putea organiza un protest în prima zi de şcoală, pe data de 14 septembrie.
Iulian Tudor
19 aug. 2015, 09:44
Sindicaliştii din Educaţie AMENINŢĂ cu proteste în PRIMA ZI de şcoală dacă nu sunt majorate salariile

Premierul Victor Ponta a anunțat, marți, că salariile personalului sanitar vor fi majorate cu 25% de la 1 octombrie. Sindicaliştii din Educaţie vor fi ei salarii mai mari, astfel că au solicitat primului ministru o întâlnire pentru reevaluarea acordului semnat, în 2014.

FSLI a solicitat, de urgenţă, premierului Victor Ponta o întâlnire  pentru reevaluarea acordului pe care l-am semnat în anul 2014. Ne-a surprins şi pe noi poziţia această de dublare de salarii, în condiţiile în care noi discutăm legea unică de salarizare a bugetarilor. Nu pot să spun că suntem nedreptăţiţi. Nu ne comparăm cu nicio categorie de bugetari. Fiecare este liber şi are dreptul să se bată pentru sindicatul pe care îl reprezintă„, a spus, la România TV  Constantin Rada, secretar executiv al FSLI.

Acesta a mai precizat că sindicaliştii din învăţământ vor cere Parlamentului ca de la 1 septembrie să intre în dezbatere Legea salarizarii bugetare. În lipsa unei reacţii din partea autorităţilor, profesorii vor boicota începutul anului şcolar şi vor organiza un protest pe 14 septembrie.

Această dicreptanţă între diferitele categorii de bugetari nu este benefică. Din acest motiv, cerem Parlamentului ca în procedură de urgenţă, la 1 septembrie, să intre în dezbatere Legea salarizării bugetare şi care să fie aplicată chiar înainte de 1 ianuarie 2016.

În funcţie de răspunsurile premierului şi de discuţiile care se vor derula, vom convoca Colegiul Naţional al Liderilor de Sindicat şi este posibil ca în data de 14 septembrie să organizăm un protest„, a conchis Constantin Rada.

Potrivit FSLI, salariul net al unui învățător debutant este, după majorarea din luna martie a acestui an, de 780 de lei, al unui profesor debutant de 830 de lei, al unui profesor cu definitivatul de 836 de lei, iar al unui profesor la final de carieră de 1.825 de lei.

CITEŞTE ŞI: Ministrul Educaţiei: Salariile din învăţământ vor CREŞTE cu 5% în luna septembrie

Funcţionarii publici cer şi ei salarii mai mari

Creşteri salariale cer şi poliţiştii, dar şi funcţionarii publici, care ameninţă cu greva generală.

Noi oricum strângem semnături ca să facem grevă. Vom face această presiune pentru că şi noi ne dorim, pentru cei din bază, să crească salariile, pentru că au salarii foarte mici„, a declarat Vasile Marica, preşedintele Sed Lex.

Guvernul caută soluţii prin care să crească salariile bugetarilor

Ministrul pentru Dialog Social, Liviu Pop, a declarat, la România TV, că Executivul caută soluţii prin care să crească şi salariile celorlalte categorii: profesori, funcţionari publici sau poliţişti. Deciziile vor fi luate după aprobarea Codului Fiscal, iar o pare din majorări vor fi cuprinse în legea salarizării unitare.

În ceea ce priveşte acordul cu sindicatele din Educaţie, acesta este respectat de Guvernul României. Acordul va fi implementat în interiorul legii salărizarii unitare, după ce vom finaliza Codul Fiscal. Cu siguranţă că vor primi mai mulţi bani, pentru că, în acest moment sunt discuţii preliminare corelate cu Codul Muncii.

Trebuie să avem o lege de salarizare unitară care să asigure echilibrul, aşa cum a fost negocoiat, pe principiile stabilite în 2009 şi care să ducă la o creştere consistentă a tuturor salariillor din zona bugetară. Nu putem să ne pregătim de aderarea în zona euro cu salariul minim în educaţie, sănătate şi poliţie de 200 de euro. Cert este că 70% este creşterea salariilor în bază, la salarille foarte mici din zona bugetară„, a precizat Liviu Pop.

CITEŞTE ŞI: Victor Ponta: Azi, cu banii pe care îi avem, putem să majorăm salariile doar pentru medici

Întâlnire a federaţiilor sindicale

Conducerea celor trei federatii sindicale reprezentative din invatamant s-a intalnit, miercuri, si au decis să îi ceară premierului Victor Ponta „o intalnire, in regim de urgenta”

„Astazi, 19 august 2015, a avut loc intalnirea conducerilor celor trei federatii sindicale reprezentative din invatamantul preuniversitar si din invatamantul superior – Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant, Federatia Sindicatelor din Educatie ‘Spiru Haret’, Federatia Nationala Sindicala ‘Alma Mater’.

Federatiile sindicale au solicitat Primului-ministru al Romaniei, domnul Victor – Viorel Ponta, o intalnire, in regim de urgenta, pentru a discuta, in concret, despre majorarile salariale suplimentare pentru personalul din invatamant, care se impun a fi acordate in cel mai scurt timp, fara a fi conditionate de adoptarea legii unice de salarizare„, se precizează într-un comunicat de presă. 


DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
Cât a costat campania electorală de la Buzău. Ce sumă a plătit Marcel Ciolacu unei firme fără activitate economică
Capital.ro
Se folosesc de Călin Georgescu. O nouă înșelătorie profită de fostul candidat. Oamenii cad imediat în plasă
Playtech.ro
Ce pensie primeşti după 40 de ani de muncă: modalitate simplă de calcul în funcţie de salariu Social
Adevarul
Raportul CSAT despre anularea alegerilor din 2024 ajunge în Parlament. Ce spune despre Rusia și campania lui Călin Georgescu
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Jurnalista Simona Popescu s-a stins din viață! Aceasta a pierdut lupta cu o boală nemiloasă, la doar 59 de ani
iamsport.ro
Reacție furioasă în emisiunea lui Radu Naum: ”Avem nevoie de un Recorder în fotbalul românesc”
MediaFlux
Pensionarii din România care vor primi bani în plus de anul viitor. Ministrul Muncii, Florin Manole, a confirmat
stirilekanald.ro
Un microbuz cu români, implicat într-un accident mortal pe autostrada A4 din Germania
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde