Protest la Iaşi. Oamenii sunt nemulţumiţi că Primăria a autorizat împrejmuirea unui teren, pe care vor fi ridicate blocuri

Câteva zeci de oameni au protestat, duminică, în cartierul ieşean Tătăraşi, nemulţumiţi că Primăria a emis autorizaţii de împrejmuire a unui teren, pe care vor fi ridicate mai multe blocuri, deşi municipalitatea promisese că nu va permite construcţia imobilelor în zona respectivă.
Alina Costache
25 nov. 2018, 14:25
Protest la Iaşi. Oamenii sunt nemulţumiţi că Primăria a autorizat împrejmuirea unui teren, pe care vor fi ridicate blocuri

Participanţii la protest susţin că, în urmă cu câteva luni, primarul Mihai Chirica le-a promis că nu va emite nicio autorizaţie până nu se va ajunge la un consens între dezvoltatorii care deţin terenurile şi locatarii din zonă, însă recent municipalitatea a emis autorizaţia de împrejmuire a terenului pentru începerea lucrărilor.

„De ce nu-şi respectă cuvântul domnul primar Chirica? Să vină aici între noi şi să ne spună de ce vrea să distrugă parcul. Nu poţi să ridici un bloc cu 13 etaje, pentru că terenul este în pantă şi sunt probleme mari. Am scris Primăriei în repetate rânduri şi le-am spus că accesul în zonă e imposibil. Nu va putea intra nicio maşină de pompieri dacă se fac blocurile astea”, a spus unul dintre locatarii din cartierul Tătăraşi, prezent la protest.

Printre participanţii la eveniment s-a numărat şi liderul PNL Iaşi, Marius Bodea, acesta acuzând Primăria că a acţionat „hoţeşte”, întrucât primarul Mihai Chirica a promis că nu va emite niciun document de autorizare.

„În primăvară, locatarii din zonă au protestat împotriva distrugerii acestei zone. Cetăţenii vor un aer respirabil. Aici nu este vorba despre un simplu teren, vorbim de locul de promenadă pentru locuitorii din cartier. Şi aşa nu sunt locuri de parcare suficiente, dar dacă se fac blocuri de 13-14 etaje, înseamnă că şefilor Primăriei nu le pasă de ieşeni. Voi sesiza prefectul pentru a se implica, adică să atace în contencios-administrativ documentul Primăriei”, a declarat Marius Bodea.

În replică, primarul Mihai Chirica susţine că dreptul de utilizare a proprietăţii este garantat de Constituţie şi că nu este vorba de autorizaţie de construcţie, ci doar de una de împrejmuire a terenului.

„Este o inducere în eroare, pentru că nu s-a dat nicio autorizaţie de construcţie”, a spus primarul Mihai Chirica.

Întrebat de corespondentul News.ro dacă în zona respectivă vor fi construite sau nu blocuri, edilul ieşean n-a dat un răspuns tranşant.

„Trebuie puse în acord interesele cetăţenilor cu cele ale investitorilor. Este posibil să se amenajeze un parc în prelungirea celui existent, apoi să poată fi rezolvate şi problemele de natură imobiliară”, a afirmat primarul Iaşiului, Mihai Chirica.

La rândul său, liderul PNL Iaşi, Marius Bodea, spune că Mihai Chirica este speriat, iar stilul său este acela de a devia de la subiect.

„Reacţia domnului Chirica arată că acţiunile cetăţenilor l-au pus în corzi. În loc să vedem o reacţie raţională a unui om care doreşte să rezolve o problemă pe care tot el a creat-o, avem parte de acelaşi comportament agresiv şi aceeaşi încercare jenantă de a divaga de la subiect. Cum explică faptul că s-a emiz PUZ pentru zonă de şes, când toată lumea ştie că acolo este versant, lucru sesizat chiar de către instituţiile din subordinea primarului? De ce tolerează distrugerea ireversibilă a spaţiului verde de la capătul Esplanadei Oancea, în condiţiile în care Iaşiul are un deficit uriaş de spaţii verzi? Problema cetăţenilor din Tătăraşi nu este singulară, mai sunt zone în Iaşi unde au loc asemenea grozăvii”, a afirmat Marius Bodea.

În luna aprilie, 200 de persoane au protestat în cartierul Tătăraşi din municipiul Iaşi, nemulţumiţi că parcul din zonă va fi distrus, iar în loc vor fi construite trei blocuri pe o suprafaţă de 5.000 de metri pătraţi. În 5 mai, Primăria Iaşi a anunţat că nu va emite autorizaţiile de construire pentru cele trei blocuri.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Milioane de euro de la Dan Șucu pentru Rapid! Condiții de top în noua bază de la Ștefănești
Capital.ro
Acești bani sunt reținuți din pensiile românilor în fiecare lună. Cine trebuie să plătească CASS în 2026
Playtech.ro
Salariul unui profesor care predă la sat. Ce bani poate primi în plus față de un cadru didactic din oraș
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare: ”Avea buzele vinete”
MediaFlux
Nicușor Dan susține creșterea pensiilor. Anunțul președintelui și despre taxele din 2027
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România