Proteste de amploare în penitenciarele din România. La Botoşani, un deţinut a ameninţat că se aruncă de pe antena clădirii

Revolta din penitenciare ia amploare, deţinuţii din încă două închisoari şi-au incendiat celulele! Totul s-a petrecut miercuri noapte, la penitenciarele Mărgineni şi Bacău. A fost nevoie, din nou, de intervenţia mascaţilor, iar angajaţii au fost chemaţi de acasă pentru a-i potoli pe deţinuţi. La Botoşani, situaţia pare scăpată de sub control, 4 deţinuţi au ajuns azi noapte la spital bătuţi, iar la Bistriţa un bărbat a încercat să se sinucidă. Sute de deținuți din aproape 20 de penitenciare din țară au refuzat hrana joi, iar alte câteva persoane protestează la Penitenciarul Botoșani pe acoperișul curții de plimbare, în timp ce alții se manifestă zgomotos, lovind grilajele camerelor.
Filip Stan
14 iul. 2016, 10:23
Proteste de amploare în penitenciarele din România. La Botoşani, un deţinut a ameninţat că se aruncă de pe antena clădirii

UPDATE.  Spiritele s-au agitat din nou, la Penitenciarul Botoșani. Una dintre persoanele private de libertate, care de două zile protestează, a reușit să se urce pe o antenă din curtea unității de detenție. Deținutul strigă “Vor să ne omoare” și a amenințat că în semn de solidaritate cu colegii săi din întreaga țară care protestează ar sări și în gol.

UPDATE Administraţia Naţională a Penitenciarelor a comunicat situaţia din penitenciare, actualizată pentru joi, ora 15.30.

Penitenciarul Iași, 3 deținuți au escaladat acoperișul secției de deținere, 75 deținuți au refuzat hrana. A fost solicitat sprijinul structurilor locale ale Ministerului Afacerilor Interne.

Penitenciarul Botoșani, 4 deținuți protestează pe acoperișul secției de deținere, 1 deținut a escaladat releul din apropierea punctului de primire deținuți, 173 deținuți au refuzat hrana.

Penitenciarul Oradea, nu sunt manifestări, 7 deținuți au refuzat hrana.

Penitenciarul Miercurea Ciuc, nu sunt manifestări, 2 deținuți au refuzat hrana.

Penitenciarul Vaslui, nu sunt manifestări, 62 deținuți au refuzat hrana.

Penitenciarul București Jilava, fără manifestări, 3 deținuți au refuzat hrana.

Penitenciarul Tulcea, nu sunt manifestări, 180 deținuți au refuzat hrana. Penitenciarul Bistrița, nu sunt manifestări, 166 deținuți au refuzat hrana.

Penitenciarul Aiud, fără manifestări, 27 deținuți au refuzat hrana.

Penitenciarul Bacău, fără manifestări, 56 deținuți au refuzat hrana.

Penitenciarul Mărgineni, fără manifestări, 1 deținuți au refuzat hrana.

Penitenciarul Arad, fără manifestări, 1 deținut a refuzat hrana.

Penitenciarul Tg Mureș, fără manifestări, 13 persoane aflate în arest preventiv au refuzat hrana.

Penitenciarul Mărgineni, fără manifestări, 1 deținut a refuzat hrana.

Raportat la situația precedentă, la penitenciarele Poarta Albă, Giurgiu și Deva, toți deținuții au primit masa de prânz.

 

Sute de deținuți din aproape 20 de penitenciare din țară au refuzat hrana joi iar alte câteva persoane protestează la Penitenciarul Botoșani pe acoperișul curții de plimbare, în timp ce alții se manifestă zgomotos, lovind grilajele camerelor. Incidente au avut loc și în cursul nopții la Mărgineni, Tulcea și Bacău, fiind înregistrate incendieri.

Potrivit unui comunicat de presă al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), deținuții de la Penitenciarul Botoșani care manifestau în curtea de plimbare au abandonat protestul și au intrat în spațiile de cazare miercuri noapte, la ora 00,45, cinci persoane rămânând pe acoperișul curții de plimbare.

Tot aici, deținuții unei secții de cazare se manifestă zgomotos, lovind grilajele camerelor, fiind solicitat sprijinul structurilor locale ale Ministerului Afacerilor Interne. Potrivit Agerpres, 268 de persoane au refuzat hrana.

Conform ANP, hrana a fost refuzată și de deținuți din alte penitenciare, respectiv 124 la Iași, doi la Poarta Albă, trei la Oradea, 15 la Miercurea Ciuc, unul la Giurgiu, 56 la Vaslui, șase la București — Jilava, 68 la Tulcea, 133 la Bistrița, șase la Deva, 27 la Aiud, 43 la Bacău, 45 la Mărgineni, unul la Arad.

Citeşte şi: PROTESTE în penitenciare. La Botoşani, condamnaţii au dat foc închisorii, la Jilava deţinuţii au refuzat masa de seară VIDEO

De asemenea, zece persoane aflate în arest preventiv la Penitenciarul Târgu Mureș au refuzat hrana.

Pe timpul nopții au avut loc incidente în trei unități de detenție.

Potrivit ANP, la Mărgineni au fost incendiate saltelele dintr-o cameră, fără să fie înregistrate victime, iar deținuții unei alte camere de cazare au aruncat cu obiecte de mici dimensiuni în angajații unității.

De asemenea, deținuții de la Penitenciarul Bacău au incendiat materiale textile și au lovit gratiile de la ferestre, fiind alarmat personalul unității și solicitat sprijinul structurilor locale ale Ministerului Afacerilor Interne.

Incidente au fost și la Penitenciarul Tulcea, unde deținuții și-au exprimat verbal nemulțumirile, însă nu a fost necesară intervenția personalului.

ANP notează că ultimii doi deținuți care protestau pe acoperiș la Penitenciarul Bistrița au abandonat forma de protest la ora 3,40 și au intrat în camerele de cazare, fără manifestări violente.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT