Proteste în faţa Ambasadei SUA din Bucureşti

Câteva sute de persoane din comunitatea arabă şi musulmană din Bucureşti au protestat, vineri, în faţa Ambasadei SUA din Bucureşti, faţă de decizia preşedintelui SUA Donald Trump de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a statului Israel.
Filip Stan
22 dec. 2017, 16:25
Proteste în faţa Ambasadei SUA din Bucureşti

Protestul, la care au participat şi mulţi copii, s-a desfăşurat fără incidente. Protestatarii au afişat bannere cu mesaje precum „Solidaritate România-Palestina”, „Ierusalim – oraşul tuturor religiilor”, „Decizia lui Donald Trump este o încălcare flagrantă a legii internaţionale”, „Ierusalim este capitala statului Palestina”.

„Noi avem (…) nevoie de opinia publică din România şi din Europa să ştie că în Orientul Mijlociu are loc o încălcare flagrantă a legilor internaţionale, a hotărârilor ONU, Consiliului de Securitate şi chiar a Convenţiei de la Geneva care prevede protecţia civililor în timpul războiului. Acolo se omoară copii zilnic, se dărâmă case şi chiar visele şi aspiraţiile oamenilor din Orientul Mijlociu”, a declarat purtătorul de cuvânt al Clubului Româno-Arab de Cultură şi Presă, Ahmed Jaber, potrivit Agerpres.

„Vine preşedintele Trump, cu aroganţă, spunând că Ierusalimul este capitala Israelului. Dacă era vorba de un stat normal n-aş fi strigat că această decizie este ilegală. Este ilegală pentru că deciziile Consiliului de Securitate, deciziile ONU, deciziile UNESCO spun clar că Ierusalimul este un oraş ocupat de Israel. Tu îl dai ca fiind capitala ocupantului? Este o neruşinare, este un lucru pe care nu cred că-l acceptă nimeni”, a mai spus Ahmed Jaber, potrivit Agerpres.

Reprezentanţii a 16 fundaţii şi asociaţii culturale, profesionale sau religioase, ale comunităţii arabe şi musulmane din Bucureşti, şi-au arătat nemulţumirea faţă de această decizie. „Aceasta este o decizie unilaterală a Statelor Unite, care a fost respinsă şi de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite şi de Uniunea Europeană, în ciuda tuturor presiunilor Statelor Unite de a impune această decizie. Ierusalimul este capitala Palestinei, este al palestinienilor şi aşa trebuie să rămână”, a mai spus protestatarii.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Așa arăta Buzăul în ziua în care Mihaela Runceanu a fost condusă pe ultimul drum, acum 37 de ani. Mașina mortuară abia a putut ieși de pe stradă
Fanatik.ro
Cel mai în formă atacant din România, la U Cluj din iarnă! „O să ajungă la 3 milioane de euro!”. Exclusiv
Capital.ro
Salarii mai mari pentru profesori în 2027. Sindicatele cer ca dascălii cu 25 de ani vechime să fie plătiți la nivelul medicilor specialiști
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Răsturnare de situație în America. Premiere istorice după alegeri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT