Proteste la Ministerul Muncii. Sindicaliştii, nemulţumiţi că legea dialogului social nu a fost modificată

Confederația Națională Sindicală "Cartel Alfa" va relua acțiunile de protest, începând de marți, 20 octombrie, prin pichetarea zilnică a Ministerului Muncii, în intervalul orar 10.00-12.00, ca urmare a faptului că autoritățile centrale nu au fost receptive la modificările ce ar trebui aduse Legii dialogului social.
Iulian Tudor
19 oct. 2015, 08:08
Proteste la Ministerul Muncii. Sindicaliştii, nemulţumiţi că legea dialogului social nu a fost modificată

„Guvernul nu a făcut niciun demers până acum în vederea modificării Legii 62/2011 (Legea dialogului social). Această lege, care a blocat negocierile colective și a făcut aproape imposibilă reprezentarea salariaților de către sindicate, a fost adoptată în 2011 prin asumarea răspunderii de către guvernul Boc, fără nicio dezbatere publică sau consens între partenerii sociali. Guvernul actual, deși a promis și a semnat un acord prin care s-a angajat că va aduce legislația la situația inițială, corectând prevederile care prejudiciază salariații, acum pretinde consensul părților ca și condiție prealabilă modificării: toate sindicatele și toate patronatele, autohtone sau multinaționale. Este de fapt o strategie tipică de a întârzia la infinit niște modificări pe care realitatea relațiilor de muncă și situația disperată a lucrătorilor români le reclamă ca extrem de urgente, se arată în comunicatul CNS „Cartel Alfa”.

Potrivit CNS „Cartel Alfa”, de la adoptarea Legii 62/2011 nu a mai fost încheiat niciun Contract Colectiv de Muncă (CCM) sectorial, iar din 524.869 angajatori numai la 14.343 sunt încheiate CCM de unitate, din care numai 2016 de către reprezentanții sindicatului reprezentativ.

„Împreună cu eliminarea Contractului Colectiv de Muncă Unic la nivel național (CCMUNN), inexistența contractelor sectoriale a redus dramatic numărul de salariați acoperiți de un contract colectiv, și în consecință de drepturile și clauzele pe care aceste contracte le conțineau. De asemenea, condițiile impuse pentru formarea unui sindicat și pentru negocierea unui contract colectiv la nivel de unitate lasă o mare parte din structura lucrătorilor (aproximativ 40% din totalul angajaților români) fără drept de asociere, în contradicție cu prevederile Constituției României, care garantează acest drept„, precizează organizația sindicală.

În acest context, Confederația Națională Sindicală „Cartel Alfa” anunță reluarea, din data de 20 octombrie 2015, a acțiunilor de protest, prin pichetarea zilnică a Ministerului Muncii, în intervalul orar 10.00-12.00.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT