Proxenetul din dosarul „Sex pe bani cu politicieni”, eliberat în mare secret din închisoare

Patronul unei agenţii de modele, condamnat pentru proxenetism, care furniza fete contra-cost unor nume grele din politică, printre care şi Primarul Sectorului 3 Robert Negoiţă, a părăsit închisoarea. Valeriu Tămârjan se bucură de sărbătorile de Paşte în libertate, pentru că a fost eliberat condiţionat de magistraţii Judecătoriei Medgidia.
Iulian Tudor
15 apr. 2017, 09:10
Proxenetul din dosarul

Patronii unei agenţii de modele, sub paravanul căreia se desfăşurau activităţile de prostituţie, au fost condamnaţi definitiv în anul 2012. Tămârjan Ion Valeriu, zis „Terra”, şi Relu Costan au primit câte 4 ani şi jumătate de închisoare, pedeapsă definitiva pentru trafic de minori, trafic de persoane şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni. Alte două persoane implicate în afacere au scăpat cu pedepse cu suspendare. Multe din fete, unele minore, au fost racolate de Relu Costan, patron al Agenţiei Diva Models, pentru întreţinerea de relaţii sexuale cu mai multe personaje celebre, au notat procurorii. Activităţile s-au desfăşurat în clubul Babylon din Viena, un bordel mascat, aşa cum au constatat oamenii legii. Acum, Tămârjan a fost eliberat condiţionat, în secret, doar apropiaţii aflând vestea, scrie cancan.ro.

În dosar a fost la un pas să fie pusă sub acuzare Aura Poteraşu, fostă prezentatoare a TVR, demisionată din funcţie după ce scandalul a luat amploare. A colaborat însă cu anchetatorii şi potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, Aura Poteraşu a dobândit calitatea de martor şi a dat declaraţii ample despre activitatea ei legata de acest dosar. Asta a fost, de altfel, şansa ei sa scape cu un cazier nepătat.

Legăturile Aurei Poteraşu cu reţeaua de prostituţie au fost constatate de anchetatori, după ce ea şi unul din inculpaţi au folosit banii din prostituţie pentru închirierea unui apartament. „O parte din banii castigati de inculpatul Tamarjan Ion Valeriu in primavara – vara anului 2008 – a fost cheltuita de acesta pentru a inchiria impreuna cu Poterasu Aura Cristina un apartament pe b-dul Gh. Magheru din Bucuresti”. Procurorii au reţinut însă un amănunt care a salvat-o pe Aura Poteraşu, anume ca ea n-ar fi ştiut, cel puţin la început, cu ce se ocupa Tămârjan.

Citeşte şi Dosar de proxenetism în Târgu Jiu: Poliţişti şi angajaţi de la Finanţe, filmaţi la prostituate

„Au impartit o perioada de timp un apartament inchiriat pe B-dul Gh. Magheru din Bucuresti. Isi platea partea ei din chirie, 200 de euro, in timp ce Tamarjan Ion Valeriu achita diferenta de 600 de euro. A plecat dupa patru luni intrucat nu mai putea suporta costul, in timp ce Tamarjan Ion Valeriu a continuat sa foloseasca apartamentul inca 2-3 luni, acumuland datorii fata de locator. Tamarjan Ion Valeriu nu i-a spus ce facea in Austria, desi in calculatorul lui a vazut mai multe fotografii efectuate in Viena. A aflat mai multe date de la Bezedea Ionela Debora si Bianca Pop, cei care au recunoscut ca practicau prostitutia intr-un hotel de lux din Viena cu denumirea Babylon”, au mai notat anchetatorii.

„Martora Poterasu Aura Cristina l-a ajutat pe Tamarjan Ion Valeriu la organizarea mai multor evenimente: concursuri de miss, prezentari de moda, pe care le-a prezentat si totodata a scris cateva articole in revista Top Shop. L-a insotit pe Tamarjan Ion Valeriu, in tara, la preselectiile pentru Miss Academy 2008, ba chiar a prezentat finala”, se mai arata in rechizitoriu.

Citeşte şi Un român din Spania a fost condamnat la 44 de ani de închisoare pentru proxenetism VIDEO

Printre politicienii care au beneficiat de serviciile prostituatelor coordonate de Tămârjan şi Costan s-a numărat şi Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, arătau procurorii în rechizitoriu.

„Corina Corina, martor cu identitate protejata, este una din minorele din Agentia Diva Models pe care inculpatul Costan Relu Cornel le-a recrutat in scopul exploatarii sexuale – intretinerea de acte sexuale cu el si mai putin cu alte persoane,(…) Alexandrescu Raluca Adina a facut parte din acel grup de vreo 10 fete, toate selectate pentru video-clipului reclama pentru Clubul Babylon. Cazata in club a aflat de la inculpatul Costan Relu Cornel ca acel imobil era de fapt un bordel de lux (…) in perioada 2007-2009 a intretinut acte sexuale cu inculpatul Costan Relu Cornel, iar prin intermediul acestuia acte sexuale platite cu Negoita Robert Sorin si Rasitzaimoglu Muammer Rasitzaimoglu Muammer Tahir . (…) Saghin Alexandra (17 ani atunci, insa model al agentiei Star Models de la varsta de 13 ani), Munteanu Mihaela (15 ani atunci) si inca o fata din Amara (ramasa neidentificata) au fost transportate de inculpatul Tamarjan Ion Valeriu cu autoturismul sau in Austria, la clubul Babylon, in vara anului 2007, in intervalul 06-15.06.2007 (asa cum reiese din declaratia de consimtamant la plecarea fiicei lor in strainatate insotita de inculpat, declaratie date de sotii Dumitru si Aurelia Saghin in fata unui notar public) sub pretextul unei sedinte foto cu un fotograf renumit. Abia dupa ce s-au cazat au realizat ca imobilul era un club de noapte si nu un hotel (…) Munteanu Mihaela a intretinut acte sexuale platite cu Negoita Robert Sorin si Rasitzaimoglu Muammer Tahir prin mijlocirea inculpatului, cel care le ducea, pe ea si pe alte fete, care-l insoteau, cu masina sa, in locurile in care se intalneau cu clientii”, se arată în rechizitoriu.

Citeşte şi PREMIERĂ în justiţie. DAUNE MORALE cerute de prostituate

DailyBusiness
Doi muncitori îngropați de vii la 5 metri sub pământ, într-o localitate din Prahova, după surparea unui mal. Pompierii militari intervin de urgență
Spynews
Piept de pui popcorn. Rețeta simplă și delicioasă a lui Chef Horia Manea
Fanatik.ro
Fostul deputat Nati Meir afirmă că asistentul său din închisoare s-a sinucis. Bărbatul ar fi avut probleme medicale
Capital.ro
Doliu în România. S-a stins un mare nume al țării. Lumea culturală pierde una dintre vocile sale fundamentale
Playtech.ro
Pontarea în zilele libere. Cum se procedează când lucrezi de sărbătorile legale, aşa eşti răsplătit corect
Adevarul
George Burcea, la Interviurile Adevărul. Propunerile candidatului POT: De la Parlament fără gard la un număr dublu de parcări în București
Mama fetiței de 2 ani care a murit la stomatolog, gest sfâșietor după ce nu a putut participa la înmormântare. Durere de nesuportat pentru cei doi părinți
Economica.net
Un nou magazin cu preţuri mici se deschide. 1.500 de produse sub 5 lei
kanald.ro
O mamă și fiul de 8 ani au fost găsiți fără suflare la câteva ore distanță, în locuri diferite. Primele ipoteze luate în calcul de anchetatori
iamsport.ro
Gică Hagi, ȘOCAT de ce a descoperit la academie: 'Este o mare problemă!'
MediaFlux
Începe marea tăiere de la stat. Vicepremierul Oana Gheorgiu se ocupă personal
stirilekanald.ro
Anunț de ultim moment pentru români! Breaking news
substantial.ro
De la Vegas la Macau: cum diferă cultura jocurilor de noroc în lume