PSD amână Congresul din cauza CORONAVIRUSULUI

PSD a decis amânarea Congresului planificat pentru sâmbătă, 29 februarie, după ce a fost confirmat primul caz de coronavirus în România. 
Alina Costache
27 feb. 2020, 20:16
PSD amână Congresul din cauza CORONAVIRUSULUI

„Având în vedere confirmarea primului caz de infectare cu COVID-19 pe teritoriul României, precum şi faptul că o parte însemnată a delegaţilor la congresul PSD (preşedinţi de Consilii Judeţene, primari, consilieri locali şi judeţeni, precum şi alţi reprezentanţi ai autorităţilor locale) sunt implicaţi în gestionarea pe plan local a măsurilor ce se impun pentru prevenirea răspândirii infectării cu COVID-19, conducerea interimară a PSD a decis amânarea Congresului planificat pentru sâmbătă, 29 februarie”, au transmis reprezentanţii PSD.

Ei considerăm că toţi cei care sunt implicaţi la nivel local în gestionarea ameninţării cu care se confruntă România trebuie să se ocupe acum de siguranţa şi sănătatea oamenilor, orice alte activităţi nefiind o prioritate.

„Totodată, decizia de amânare a Congresului a avut în vedere şi recomandările specialiştilor din domeniul medical, potrivit cărora adunările care implică un număr atât de mare de participanţi, din toate zonele ţării, nu sunt indicate în situaţia dată. Este un gest de responsabilitate care ne-am dori să fie preluat de întreaga clasă politică. Prioritari sunt oamenii, nu activităţile sau luptele politice”, se arată în comunicatul transmis de conducerea interimară a Partidului Social Democrat.

Citeşte şi Interviu EXCLUSIV cu românul infectat cu CORONAVIRUS. Mărturii de pe patul de spital

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
România – Polonia, echipa de start a lui Gică Hagi. Coman, vârf! Dar încă o mare surpriză! Update Exclusiv
Capital.ro
Pensia nu este singurul venit posibil. Cine are dreptul la încă 2.163 de lei în fiecare lună
Playtech.ro
Cum să plătești mai puțin pentru încălzire în această iarnă. Temperatura la care să setezi termostatul când ești acasă și când pleci
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
Horoscopul weekendului 14-15 noiembrie 2026. Ce rezervă astrele pentru fiecare zodie
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România