PSD Argeş pregăteşte un miting de susţinere a Guvernului Grindeanu

PSD Argeş pregăteşte, pentru sâmbătă, un miting de susţinere a Guvernului Grindeanu, la care aşteaptă participarea a aproximativ cinci mii de persoane.
Filip Stan
16 feb. 2017, 12:41
PSD Argeş pregăteşte un miting de susţinere a Guvernului Grindeanu

Potrivit unui comunicat transmis, joi, de PSD Argeş, filiala social-democrată va organiza, sâmbătă, între orele 17.00 – 19.00, un miting de susţinere a Guvernului Grindeanu, în Piaţa „Vasile Milea” din Piteşti.

Potrivit autorităţilor locale, mitingul social-democraţilor este autorizat.

La protestul de susţinere a Guvernului Grindeanu se preconizează prezenţa a aproximativ cinci mii de persoane.

„Este un miting autorizat, dedicat tuturor argeşenilor, nu numai pentru membrii şi simpatizanţii PSD, ci pentru toţi cei care vor să se respecte programul de guvernare. Mesajul nostru este de STABILITATE, SOLIDARITATE şi UNITATE. În continuare, sperăm că putem trăi împreună, în ţara noastră. România este a tuturor românilor şi nu trebuie divizată de dispute politice şi diferenţe de opinie. Milioanele de voturi primite în 11 decembrie ne obligă să aplicăm proiectul de guvernare”, se arată în comunicatul PSD Argeş.

În data de 5 februarie, zeci de argeşeni au confirmat că se vor aduna, ziua următoare, în Piaţa „Vasile Milea”, şi vor protesta împotriva preşedintelui. Mobilizarea s-a făcut pe Facebook sub denumirea „Argeşul nu-l mai vrea pe Iohannis”. În ziua protestului, organizatorii au contramandat mitingul de la Piteşti, susţinând că se vor alătura protestatarilor din Capitală.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Atanas Trică, transfer spectaculos la Dinamo?! Oficialii celor de la U Cluj confirmă negocierile: “Există un interes”
Capital.ro
Amenzi de până la 1.500 de lei pentru șoferi. O primărie introduce reguli noi pentru parcări. Vor fi obligați să mute mașina
Playtech.ro
Un an de vechime pentru pensie va costa mai mult din iulie 2026. Casa de Pensii anunță recalculări inclusiv pentru cei care au plătit deja
Adevarul
SURSE Nicușor Dan amână desemnarea premierului. Tomac nu are majoritate
wowbiz.ro
Răsturnare de situație în cazul crimei din Bihor! Tatăl Alisiei a făcut publice ultimele mesaje ale adolescentei ucise: „Nu mă lasă în pace”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un turist de 45 de ani a fost mușcat de un urs, pe Transfăgărășan! În ce stare se află bărbatul
iamsport.ro
Fostul conducător din Liga 1 a izbucnit la adresa lui Baciu: ”I-a suflat Gigi în gură și a luat-o razna!”
MediaFlux
PAPARAZZI Ștefan Bănică Junior taie linia continuă cu BMV-ul decapotabil prin oraș! Bolidul roșu sare-n ochi FOTO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți