PSD îl desfiinţează pe Ilie Bolojan. „A tergiversat și a tăiat fără milă, fără dialog, fără rațiune!”

PSD a lansat un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan după conferinţa de presă susţinută, miercuri, de premierul României.
Marius Gherghe
04 feb. 2026, 21:40
PSD îl desfiinţează pe Ilie Bolojan.
PSD îl desfiinţează pe Ilie Bolojan. "A tergiversat și a tăiat fără milă, fără dialog, fără rațiune!" FOTO: INQUAM

PSD, care a propus planul de relansare econimică, susţine că acesta rebuia adoptat încă de acum cinci luni, dar Ilie Bolojan a fost mai preocupat să taie ”fără milă, fără dialog, fără rațiune”.

„Cu certitudine, măcar o parte din situația actuală ar fi putut fi evitată dacă pachetul de stimulare a economiei ar fi fost adoptat de acum 5 luni, de când a fost propus de PSD. Deficitul poate fi redus nu doar prin tăieri cu orice preț, de la oricine, fără milă, fără dialog, fără rațiune, ci și prin creșterea veniturilor urmare a creșterii economiei, a încrederii sociale și a consumului.

România va marca în februarie a cincea lună consecutivă de restrângere a consumului. Este cea mai lungă serie de criză din 2009/2010, deși, spre deosebire de atunci, acum, nici America și nici Europa nu sunt în criză.

În continuare, România este țara cu cea mai mare inflație din UE, 8,6%, la mare distanță față de următoarea.

Nimeni de bună credință nu poate contesta că România a pierdut bani, timp, locuri de muncă și încredere. Iar oamenii suferă!

Nemulțumirea socială s-a generalizat în mare măsură pentru că premierul Bolojan n-a știut ori n-a vrut să admită că nu semnătura de partid contează. Că ideile bune trebuie susținute, promovate și aplicate în timp util și nu ignorate sau subminate.

Dacă premierul Bolojan ar fi ascultat și înțeles criticile PSD multe dintre măsurile sale excesive, arbitrare și profund nocive n-ar fi existat.

Odată cu preluarea măsurilor PSD de stimulare economică premierul Ilie Bolojan pare că a înțeles, în sfârșit, și necesitatea protejării populației și a reducerii inflației. PSD salută și susține mecanismul pe care acesta l-a anunțat în privința plafonării la gaz, după modelul pe care tot PSD l-a propus la alimentele esențiale”, a transmis PSD.

Citeşte şi: Ilie Bolojan anunţă cât se mai poate împrumuta România. „Important este să reducem dobânzile”

Ilie Bolojan a anunţat, miercuri, că în această perioadă se lucrează la măsuri de relansare economică, bugetul urmând a fi gata săptămâna viitoare.

„Suntem în acest început de an, la finalul unor măsuri de ajustare bugetară, care au însemnat o perioadă dificilă pentru mulţi români, care au însemnat o contracţie economică, dar închidem aceste măsuri şi începând din această perioadă vom lucra la măsurile care să ducă la o relansare economică, ceea înseamnă să avem un stat mai eficient, ceea ce înseamnă să avem o economie pusă pe baze mai sănătoase, servicii publice mai bune şi mai multe oportunităţi pentru oameni, corectând nedreptăţile şi creînd condiţii pentru dezvoltare”,  a afirmat Ilie Bolojan.

„În primul rând, lucrăm la pregătirea bugetului pe anul acesta. Ţintele stabilite de către Ministerul de Finanţe şi Comisia Europeană sunt de aproximativ 6,2% ţinta de deficit şi ne propunem să reducem inflaţia la finalul anului la 4%. Săptămâna viitoare vom finaliza discuţiile pe buget, iar trimiterea la Parlament în vederea adoptării ne propunem să fie la sfârşitul celei de-a treia săptămâni din această lună, undeva în jurul datei de 20 februarie”, a mai transmis premierul României.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Împușcături în complexul Cosmopolis de lângă București, unde fosta concurentă de la Insula Iubirii a fost ucisă anul trecut
Fanatik.ro
Marcel Pușcaș, dezvăluiri teribile despre Steaua. „Semnau 10 pentru o minge iar cadrele făceau vile superiorilor la Bolintin”
Capital.ro
Pensii 2026. Cât primesc românii, în funcție de județ. Diferența ajunge la 1.350 de lei, potrivit INS
Playtech.ro
Cât au ajuns să coste lemnele de foc înainte de sezonul rece. Românii au început deja să-și facă provizii
Adevarul
Problema pe care ar trebui să o rezolve orice elev de 15 ani, dar care îi pune în dificultate chiar și pe adulți
wowbiz.ro
Valentin Sanfira, primul interviu la 6 luni de la divorț. Ce spune despre perioada care i-a schimbat viața: „Am învățat că mă pot vindeca singur”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat și-a pierdut viața în Mehedinți, în urma unui grav eveniment rutier. A rămas captiv între fiarele contorsionate ale mașinii
iamsport.ro
Componentul Generației de Aur, revoltat că o legendă a Stelei nu are mai multe selecții la naționala României: ”Este inadmisibil să fi jucat doar atât!”
MediaFlux
La ce oră intră pensiile pe card pe 11 septembrie. Anunțul Casei de Pensii
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului