PSD, obligat să-l relegitimeze pe viceprimarul Iaşiului după ce l-a dat afară

Judecătorii Tribunalului Iaşi s-au pronunţat în favoarea viceprimarului Gabriel Vasile Harabagiu în procesul intentat de acesta Partidului Social Democrat după excluderea sa din rândul social-democraţilor, însă hotărârea instanţei nu este definitivă.
Ionela Marcu
06 iun. 2019, 15:21
PSD, obligat să-l relegitimeze pe viceprimarul Iaşiului după ce l-a dat afară

Admite acţiunea formulată de reclamantul Harabagiu Gabriel Vasile în contradictoriu cu pârâtul Partidul Social Democrat. Anulează hotărârea Comitetului Executiv Naţional nr. 215/14.02.2018. Dispune repunerea reclamantului în situaţia anterioară, respectiv aceea de membru al Partidului Social Democrat. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare”, se menţionează pe site-ul Tribunalului Iaşi.

Chiar dacă decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs, viceprimarul Gabriel Vasile Harabagiu a scris pe pagina sa de socializare că „prin decizia de astăzi a Tribunalului Iaşi se demonstrează că PSDragnea era un partid condus discreţionar de un singur om, care respingea orice formă democratică de exprimare, de opinie sau de atitudine”.

„Este jenant pentru un partid politic că se ajunge ca o instanţă de judecată să demonstreze că principiile democratice nu sunt respectate în relaţia dintre membrii de partid. Ca într-o dictatură bolşevică, unde ‘liderul suprem’ nu se ‘murdăreşte’ să-şi execute contestatarii, imediat se găseau slugi care să pună în practică ‘ordinul’ dictatorului. Nu este vina exclusivă a lui Liviu Dragnea, ci şi a celor care se gudurau pe lângă el şi erau gata să facă orice pentru a-i rămâne în graţii. Şi unii dintre colegii din PSD Iaşi ar fi făcut orice numai ca ‘liderul suprem’ să le ‘zâmbească’. Păcat de acest partid care a fost confiscat de o gaşcă penală şi penibilă! Păcat că social-democraţia a fost confiscată de ei”, scrie viceprimarul Harabagiu pe pagina sa de Faceebok.

Reamintim că la mijlocul lunii februarie 2018 CExN al PSD a dispus eliminarea din partid a primarului Iaşiului, Mihai Chirica, din cauza criticilor aduse public guvernelor PSD şi conducerii centrale a partidului. Decizii similare au fost luate şi în cazul unuia dintre cei doi viceprimari, Gabriel Harabagiu, şi al fostului deputat Sorin Iacoban. Excluderea din partid a survenit după ce în prealabil Organizaţia Municipală Iaşi a PSD şi-a arătat susţinerea faţă de aceştia.

Potrivit legislaţiei, odată cu pierderea susţinerii politice din partea partidului pe listele căruia a candidat la alegerile locale, Gabriel Harabagiu îşi pierde mandatul de consilier local şi implicit funcţia de viceprimar. 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama adolescentului de 15 ani, care l-ar ucis pe Mario Berinde, deranjată de acuzațiile aduse: "Merg la un detector de minciuni"
Fanatik.ro
Cum se bagă, de fapt, Gigi Becali peste antrenorii de la FCSB. Mihai Pintilii a explicat, pas cu pas, metoda miliardarului. „Cu Elias vorbea prin mine, pentru că nea Gigi nu vorbește engleză”
Capital.ro
Cât durează un trend pe TikTok și Instagram și ce îl face să devină viral
Playtech.ro
Poți fi obligat să-l lași pe vecin să intre în curtea ta pentru a-și repara casa? Când nu îi poți refuza accesul
O susținătoare a lui Călin Georgescu spune că și-a lăsat copilul cu febră acasă pentru a protesta la Arestul Central. „Trebuie sesizată Protecția Copilului”
wowbiz.ro
S-a aflat! Ce a facut Vlad cu câinele Valentinei dupa ce ar fi ucis-o. Sora ei cere ajutorul oamenilor: „Tot ce mi-a rămas…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Autoritățile elvețiene au oferit noi detalii despre Vlad Băltățeanu: Suspectul nu s-a predat. Unde a fost prins acesta
iamsport.ro
Îngrozitor! Președintele unui club din România, afirmații uluitoare despre o femeie:'Târfă, nebună dovedită'
MediaFlux
Răsturnare de situație după percheziții! Lider USR, suspect că a încălcat embargoul cu Rusia și Belarus
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte