PSD riscă să mai piardă sprijinul unui parlamentar pentru moțiunea de cenzură. Ce motive invocă deputatul Felix Stroe

PSD pierde încă un vot înaintea moțiunii „STOP Planului Bolojan”, după plecarea deputatului Petre Emanoil-Neagu la PNL și demisia vicepreședintei PSD Victoria Stoiciu. Este vorba despre deputatul Felix Stroe, care invocă motive medicale.
Andrei Ene
28 apr. 2026, 16:52
PSD riscă să mai piardă sprijinul unui parlamentar pentru moțiunea de cenzură. Ce motive invocă deputatul Felix Stroe

Partidul Social Democrat (PSD) mai pierde încă un vot înaintea moțiunii de cenzură depusă marți împotriva guvernului Ilie Bolojan. După ce deputatul Petre Emanoil-Neagu a trecut la PNL iar vicepreședinta PSD Victoria Stoiciu și-a dat demisia din partid, nici Felix Stroe nu ar mai putea participa la vot, invocând motive medicale, potrivit Antena 3 CNN.

PSD riscă să mai piardă sprijinul unui parlamentar pentru moțiunea de cenzură

Cu toate acestea, cei trei nu ar fi decisivi pentru trecerea moțiunii de cenzură, având în vedere că PSD și PNL au reușit să strângă peste 250 de semnături, cu mult peste cele 233 necesare, după cum a anunțat liderul AUR, George Simion.

Citește și : Vicepreşedintele PSD Victoria Stoiciu demisionează din partid. Reacţia lui Sorin Grindeanu: „Demisionează şi din Senat?”

„Am depus moțiunea care vizează căderea acestui guvern ce nu mai beneficiază de o majoritate parlamentară. Suntem absolut uimiți de felul nedemocratic în care unii și alții încearcă să expună în spațiul public propriile idei și ideologii. Parlamentul României este compus din reprezentanți ai poporului român. Poporul român a participat la niște alegeri parlamentare care, spre deosebire de alegerile prezidențiale derulate în aceeași săptămână, nu au fost anulate.

Avem dreptul în Parlamentul României să votăm legi, să votăm guverne, să depunem interpelări, moțiuni simple, moțiuni de cenzură. Asta face opoziția, asta face și puterea. Este rolul nostru ca parlamentari. Din 6 decembrie 2024 până acum, România nu mai este o democrație consolidată. Practici nedemocratice au avut loc și aș considera și ceea ce s-a întâmplat în ultimele 24 de ore. Dorința unora și altora de a-și menține nedemocratic Guvernul sunt interese majore.

Sunt miliarde de euro pe care România le semnează prin primul-ministru și prin miniștrii săi și înțelegem de ce există această grijă. Dar, așa cum am arătat de nenumărate ori, noi ne poziționăm în spatele poporului român și nu ne lăsăm intimidați de unii care decid arbitrar cine poate să guverneze în România și cine nu.

România este condusă de partide politice, nu de organizații non-guvernamentale sau cel puțin asta era regula când am citit ultima oară Constituția României. Vreau să transmit tuturor românilor să aibă încredere în ei și în puterea poporului român de a trece peste orice criză. Totodată, vreau să arăt falsitatea unora și altora care pretind că noi am făcut o coaliție de guvernare cu PSD. Nu, noi semnăm astăzi, prin 251 de parlamentari de diferite coloraturi, o procedură parlamentară.

Sperăm să nu fim arestați pentru lucrul ăsta și sperăm să înțeleagă toată lumea că AUR, față de mulți alții, respectă democrația”, a declarat liderul AUR.

Intitulată “STOP ‘Planului Bolojan’ de distrugere a economiei, de sărăcire a populației și de vânzare frauduloasă a averii statului”,  moțiunea acuză Executivul de politici economice care ar conduce la „sărăcirea populației” și la „înstrăinarea activelor strategice ale statului”.

Parlamentarii PSD și AUR s-au mișcat destul de rapid. Luni, 27 aprilie, Marian Neacșu a susținut declarații de presă, la Palatul Parlamentului, unde a anunțat, alături de Petrișor Peiu, inițierea unei moțiuni de cenzură împotriva premierului Ilie Bolojan, iar marți, după ora 12.00, moțiunea de cenzură a fost deja depusă.

Citește și : SONDAJ INSCOP Numai 4% din votanții AUR au încredere în Sorin Grindeanu și doar 12% din votanții PSD în George Simion. Remus Ștefureac: „Este o colaborare politică în contra naturii pentru că AUR s-a născut din fronda anti-PSD”

Moțiunea va fi citită miercuri la ora 12.00 și va fi votată în secret, cu bile, marți, 5 mai, la ora 11.00, după cum a decis conducerea Parlamentului.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
ANM a emis cod galben de furtuni. Averse torențiale, vijelii și grindină în mai multe zone
Fanatik.ro
Jenant! Radu Miruță, ministrul Transporturilor, a stârnit indignare la evenimentul TAROM dedicat marelui antrenor român: nimic despre Mircea Lucescu!
Capital.ro
Trecerea de la pensia de invaliditate la pensia pentru limită de vârstă. Ce reguli se aplică după schimbarea legii
Playtech.ro
Cât au ajuns să coste lemnele de foc înainte de sezonul rece. Românii au început deja să-și facă provizii
Adevarul
La vânătoare de Erthesina fullo, o ploșniță care amenință noi teritorii. „Exemplarul este mai valoros decât fotografia”
wowbiz.ro
Valentin Sanfira, primul interviu la 6 luni de la divorț. Ce spune despre perioada care i-a schimbat viața: „Am învățat că mă pot vindeca singur”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu în Alpii elvețieni! Mai multe persoane și-au pierdut viața după ce un autocar s-a răsturnat
iamsport.ro
Becali l-a ofertat pe componentul Generației de Aur, dar acesta a refuzat să vină la FCSB
MediaFlux
Răsturnare de situație privind moartea generalului Dorin Ioniță. Motivul pentru care s-a împușcat de fapt
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului