PSD şi-a definitivat lista pentru CCR. Care sunt nominalizările pentru funcţia de judecător

Șeful Secției de anchetare a magistraților, Gheorghe Stan, este propunerea PSD, din partea Camerei Deputaților, pentru funcția de judecător CCR, în locul judecătoului Ștefan Minea, au precizat, pentru stiripesurse.ro, surse politice. Totodată, patru candidaturi au fost depuse la Senat pentru postul de judecător la CCR, respectiv Cristian Deliorga, propus de PSD, Daniel Fenechiu - PNL, Ovidiu Daraban - USR şi Gheorghe Iancu, fără susţinerea vreunui grup parlamentar.
Iulian Tudor
06 mai 2019, 16:45
PSD şi-a definitivat lista pentru CCR. Care sunt nominalizările pentru funcţia de judecător

Pe 25 aprilie, vicepreședintele Camerei Deputaților, Florin Iordache, a anunțat că PSD va avea două nominalizări, până pe 7 mai, pentru postul de judecător al CCR, o propunere fiind făcută de Senat, iar o alta de Cameră.

Conform calendarului ar urma ca, marți, Comisia juridică să adopte raport cu privire la candidaturile penru funcția de magistrat al Curții. În esenţă, aceste propuneri sunt Gheorghe Stan, din partea Camerei Deputaţilor, şi Cristian Deliorga, de la Senat.

Mandatul magistratului Ștefan Minea la CCR expiră pe data de 15 iunie. Acesta a fost numit judecător CCR pe 15 iunie 2010. Un al treilea magistrat CCR al cărui mandat se încheie este cel propus de președinte. Klaus Iohannis a semnat decretul prin care locul lui Petre Lăzăroiu va fi luat de Simina Tănăsescu, fost consilier prezidențial.

Cei patru candidaţi înscrişi pentru un mandat de judecător CCR din partea Senatului vor fi audiaţi marţi, începând cu ora 10,00, în Comisia juridică.

„În conformitate cu Hotărârea Biroului Permanent a Senatului din data de 3.05.2019, în temeiul art. 5, alin. 5, din Legea 47/1992, cu completările şi modificările ulterioare, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale a României, până la data de 6.05.2019, ora 18,00, au fost depuse, la Comisia juridică, de disciplină, imunităţi şi validări a Senatului, următoarele candidaturi de judecător la Curtea Constituţională a României, din partea grupurilor parlamentare: grupul parlamentar PSD – Cristian Deliorga; grupul parlamentar PNL – Cătălin Daniel Fenechiu; grupul parlamentar USR – Ovidiu Mircea Ursuţa Daraban şi un candidat fără susţinerea vreunui grup parlamentar – Gheorghe Iancu”, se arată într-un comunicat semnat de preşedintele Comisiei juridice din Senat, Robert Cazanciuc.

La finalul audierilor, Comisia juridică va înainta Biroului Permanent al Senatului un raport cu privire la candidaţi.

Mandatul Simonei-Maya Teodoroiu, numită judecător la CCR pentru o diferenţă de mandat, expiră la data de 15 iunie, iar numirea noului judecător trebuie efectuată cu cel puţin o lună înainte de încetarea mandatului judecătoresc predecesor.

Procedural, plenul Senatului va dezbate şi supune la vot propunerile grupurilor parlamentare şi raportul Comisiei juridice pentru numirea unui judecător la CCR

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Ce și-a cumpărat Maria Sharapova, în 2004, după ce a învins-o pe Serena Williams. A cheltuit 8.000 de lire sterline
Capital.ro
Copiii care îngrijesc părinții bolnavi pot primi salariu de la primărie. Ce condiții trebuie îndeplinite
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă radarul te prinde cu 60 km/h unde limita este 50. Regula pe care mulți șoferi o înțeleg greșit
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
A venit iarna în România! Ninge în mai multe zone din țară, inclusiv în municipiul Brașov și Poiana Brașov. Condiții de iarnă pe mai multe șosele Video
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România