PSD şi ALDE deţin suficiente voturi împreună pentru a demite Guvernul prin moţiune de cenzură – ANALIZĂ

Pentru ca o moţiune de cenzură să treacă este nevoie de 233 de voturi în plenul reunit al Parlamentului, iar PSD şi ALDE au împreună 247 de parlamentari, nefiind astfel nevoie de susţinere din partea altor grupuri. O moţiune de cenzură care ar fi depusă la începutul săptămânii viitoare ar putea fi votată în cel mult 8 zile de la introducerea în Parlament, potrivit regulamentelor consultate de News.ro.
Filip Stan
15 iun. 2017, 12:50
PSD şi ALDE deţin suficiente voturi împreună pentru a demite Guvernul prin moţiune de cenzură - ANALIZĂ

Potrivit Constituţiei, retragerea încrederii acordate Guvernului se face prin adoptarea unei moţiuni de cenzură în plenul reunit al Parlamentului, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii. În acest caz, va fi nevoie de 116 semnători, din totalul celor 464 de parlamentari.

Pentru adoptarea moţiunii de cenzură, va fi nevoie de 233 de voturi. Este, însă, posibil ca numărul exact să scadă la 232, având în vedere că liberalul Eugen Nicolăescu a demisionat din Parlament pentru a deveni viceguvernator BNR. Cvorumul va depinde astfel de depunerea jurământului de către următorul candidat PNL de pe listele parlamentare.

În acest moment, PSD are 221 de parlamentari, PNL are 98, USR are 43, UDMR are 30, ALDE are 26, la fel ca PMP, minorităţile au 17, iar alţi 3 parlamentari sunt neafiliaţi. PSD şi ALDE au astfel împreună 247 de parlamentari, peste numărul necesar pentru a dărâma Guvernul.

Nu este clar cum se va poziţiona opoziţia, PNL, USR şi PMP, dar nici UDMR şi minorităţile naţionale. În privinţa opoziţiei, nu au existat declaraţii oficiale pe această temă, în timp ce liderul UDMR, Kelemen Hunor, nu a vrut să comenteze posibilitatea unei moţiuni de cenzură. Întrebat dacă UDMR va vota o moţiune de cenzură, în baza protocolului de colaborare parlamentară semnat cu PSD, el a afirmat că astfel de lucruri vor fi decise în cazul în care se va ajunge la o asemenea situaţie.

USR a transmis că soluţia trebuie să fie declanşarea alegerilor anticipate. PNL a refuzat să precizeze poziţia, spunând că aşteaptă rezolvarea crizei mai întâi.

După depunerea moţiunii de cenzură, ea trebuie citită în plenul comun al Parlamentului în cel mult 5 zile, iar dezbaterea şi votul trebuie să aibă loc cel târziu la trei zile după aceea.

Astfel, dacă moţiunea de cenzură va fi depusă luni, ea va fi votată cel mai probabil lunea sau marţea viitoare.

Liderii PSD reuniţi în şedinţa Comitetului Executiv Naţional au început să dezbată, joi, posibilitatea iniţierii unei moţiuni de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu, care ar putea fi depusă la începutul săptămânii viitoare, în condiţiile în care simpla excludere a lui Grindeanu din partid nu ar rezolva criza şi nu ar duce la pierderea funcţiei, au declarat, pentru News.ro, surse social-democrate.

Citeşte şi: Sorin Grindeanu a fost EXCLUS din PSD. Moţiune de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu UPDATE

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Imagini greu de privit! Cum a lăsat un cuplu un apartament închiriat în Cluj
Fanatik.ro
Tatăl lui Matei Ilie, dezvăluiri după duelul fiului său cu Salah și mesaj pentru naționala lui Hagi: „Ne vom reveni! Au o mare sete de revanșă”
Capital.ro
Ajutor de încălzire 2026-2027. Pensionarii pot primi bani pentru lemne, gaze și curent. Până când se depune cererea
Playtech.ro
Țara din Europa din care se pleacă din ce în ce mai mult. Şi românii sunt în fruntea europenilor care părăsesc statul
Adevarul
„Mașinile de sex” ale istoriei. Bărbații care au avut sute de copii și au lăsat urme în ADN-ul lumii
wowbiz.ro
Cățelușul Valentinei este încă dispărut. Sora tinerei face apel la oameni pentru a-l găsi: „Înainte de…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Durere fără margini după moartea lui Ovidiu Marian, un tânăr de doar 20 de ani din Argeș. Și bunicul lui s-a stins la câteva ore distanță
iamsport.ro
Adrian Mutu a numit echipa din Liga 1 care ar fi putut câștiga titlul ”dacă patronul era mai darnic”: ”Vreți să vă spun ceva?”
MediaFlux
Lovitură pentru Călin Georgescu! Procurorii DIICOT au decis astăzi cu soția de față!
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte