PSD va propune în Coaliţiei o serie de măsuri consistente pentru o tăiere drastică a privilegiilor şi sinecurilor: Trebuie acţionat de sus în jos

PSD anunţă într-un comunicat oficial că denunţă tentativa de manipulare a opiniei publice prin aserţiunea că problemele bugetare din prezent ar fi fost provocate de deficitul înregistrat anul trecut.
Filip Stan
04 iul. 2025, 13:22
PSD va propune în Coaliţiei o serie de măsuri consistente pentru o tăiere drastică a privilegiilor şi sinecurilor: Trebuie acţionat de sus în jos

PSD respinge vineri invocarea aşa-zisei „grele moşteniri” lăsată de guvernarea precedentă şi anunţă că va propune în Coaliţiei, în perioada următoare, o serie de măsuri consistente pentru o tăiere drastică a privilegiilor şi sinecurilor, precizând că trebuie acţionat de sus în jos. PSD acuză că în momentul intrării la guvernare, la finalul anului 2021, deficitul bugetar era de 7,1% din PIB (după 9,2% în 2020), ca urmare a dezastrului economic şi a dobânzilor împovărătoare la împrumuturile iresponsabile din timpul guvernărilor de dreapta, când datoria publică a crescut cu peste 13% din PIB.

PSD anunţă într-un comunicat oficial că denunţă tentativa de manipulare a opiniei publice prin aserţiunea că problemele bugetare din prezent ar fi fost provocate de deficitul înregistrat anul trecut.

PSD atacă DUR planul de austeritate al lui Bolojan: „Bagă România într-o criză profundă, pentru că sunt gândite eronat”

”Este o distorsionare rudimentară a realităţii, prin invocarea unei aşa-zise „grele moşteniri” menite să justifice măsurile de austeritate din prezent. În primul rând PSD nu a guvernat singur, nici în 2024 şi nici în anii anteriori. Deci invocarea „grelei moşteniri” ce ar proveni de la o guvernare din care ai fost parte este total inadecvată şi chiar dezonorantă”, spune formaţiunea.

PSD reaminteşte că ”în momentul intrării la guvernare, la finalul anului 2021, deficitul bugetar era de 7,1% din PIB (după 9,2% în 2020), ca urmare a dezastrului economic şi a dobânzilor împovărătoare la împrumuturile iresponsabile din timpul guvernărilor de dreapta, când datoria publică a crescut cu peste 13% din PIB”.

”Din cauza acelor împrumuturi dobânzile plătite ulterior de guvern au crescut cu 61%, de la 18 miliarde în 2021, la 29 de miliarde în 2022, ceea ce a pus o presiune enormă pe deficitul bugetar. Jumătate din împrumuturile din guvernarea PSD-PNL au fost folosite pentru a rostogoli datoriile făcute anterior. Totodată, trebuie amintit că preluarea conducerii guvernului de către PSD a avut loc în contextul grevei generale din Învăţământ şi pe fondul unor presiuni sindicale multiple pentru acordarea de beneficii şi de majorări salariale. Atunci presiunile veneau din partea aceloraşi sindicate care azi contestă măsurile de austeritate”, menţionează PSD. PSD mai arată că, în pofida acestor dificultăţi, guvernul condus de PSD a reuşit să asigure o gestionare responsabilă a economiei, iar banii împrumutaţi în această perioadă au fost folosiţi pentru dezvoltarea României şi în beneficiul cetăţenilor: ”Investiţiile publice s-au dublat ajungând anul trecut la un nivel record de 120 de miliarde de lei, adică aproape 80% din deficitul bugetar din 2024 şi mai mari decât deficitul bugetar primar de 116 miliarde lei, înregistrat în anul 2024. Cu aceşti bani s-au construit autostrăzi şi căi ferate într-un ritm record, s-a început construcţia celor mai mari spitale din România, şi s-au susţinut cele mai mari investiţii pentru dezvoltarea comunităţilor locale”, afirmă social-democraţii.

În comunicat se menţionează că, în pofida constrângerilor din PNRR Guvernul condus de PSD a protejat mediul de afaceri şi a încurajat investiţiile private întorcând în economie, prin scheme de ajutor, subvenţii şi garanţii, de trei ori mai mult decât în perioada 2020-2021. PIB-ul României a crescut cu aproape 50%, salariile s-au majorat, inclusiv în mediul privat, iar puterea de cumpărare din România a egalat-o pe cea din Polonia şi a depăşit-o pe cea din Ungaria, Slovacia, Croaţia, Grecia, Bulgaria şi Letonia.

Bolojan, ATAC FRONTAL la Ciolacu, pe tema situației economice: ”Dacă totul e atât de bine, de ce n-a fost niciun entuziasm să fii premier? Oare de ce plătim cele mai mari dobânzi din UE și avem cel mai mare deficit?”

”Şomajul a ajuns la cele mai mici cote, iar România a înregistrat cel mai mare număr de salariaţi din ultimele două decenii. Cu PSD la guvernare, salariul mediu a crescut cu 56%, salariul minim cu 76%, iar pensia medie cu 75%. Pe acest fond a avut loc consolidarea clasei de mijloc din România, fapt ce poate fi constatat în creşterea economiilor populaţiei cu peste 38% în anul 2024! Iar potrivit Eurostat numărul românilor aflaţi în risc de sărăcie extremă s-a redus cu 1,28 de milioane. Nu în ultimul rând, anul trecut a avut loc cea mai amplă reformă socială din România care a pus baze echitabile pentru toate pensiile din sistemul public. Iar cei care insinuează că majorările de pensii ar fi fost iresponsabile să ţină cont că această reformă a fost realizată în colaborare directă cu Banca Mondială şi Comisia Europeană şi a fost asumată politic de toate partidele aflate acum la guvernare, inclusiv de PNL, USR şi UDMR care au introdus recalcularea pensiilor ca jalon în PNRR”, spune PSD.

PSD completează că a propus atunci o altă abordare decât cea propusă românilor în aceste zile. ”Am demonstrat că putem obţine dezvoltare şi creşteri de venituri la buget prin stimularea economiei. Am crezut şi credem în modernizarea economiei, în investiţii publice şi private, care creează locuri de muncă bine plătite. Am crezut şi credem că trebuie protejată puterea de cumpărare a românilor”, explică formaţiunea.

PSD anunţă că va propune în Coaliţie, în perioada următoare, o serie de măsuri consistente care va cuprinde o tăiere drastică a privilegiilor şi sinecurilor.

”Trebuie acţionat de sus în jos, dacă vrem să trecem cu bine peste această perioadă dificilă pentru economia României”, mai precizează PSD.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
La 19 ani de la unul dintre cele mai grave momente din fotbalul românesc, Gabi Torje a făcut anunțul
Capital.ro
Ciprian Ciucu face anunțul serii: Da, se poate acest lucru! Liberalii ar putea susține un vot
Playtech.ro
Aplicația de lanternă descărcată de milioane acum 10 ani ascundea ceva grav: cazul care a atras atenția autorităților
Adevarul
Ce putere nu ar trebui să aibă niciodată președintele SUA. Avertismentul lui Barack Obama: „Aceasta este linia roșie”
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Ioan Isaiu înainte să moară: ,,Urmează o injecție”
iamsport.ro
”Nu știi nimic, ești pe altă planetă!”. Anghel Iordănescu, acuzat că nu l-a oprit pe Miodrag Belodedici să fugă din țară: ”A fost groaznic!”
MediaFlux
Horoscop financiar pentru săptămâna 11-17 mai 2026. Cele patru zodii care vor câștiga o sumă mare de bani
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi