Psiholog Miruna Stănculescu: Ce valoare au relaţiile tip "plasture"?

Aș începe cu definiția a ceea ce mie îmi place să numesc relații tip „plasture”. Respectiv tipul de relație în care intru nu pentru că îmi place omul la care mă uit, ci pentru că vreau să scap de omul pe care vreu să-l uit – fostul sau fosta, sperând că dacă înghesui imaginea unei noi relații peste cea a vechii relații lucrurile o să se suprapună și o să fiu mai puțin obsedat sau mai puțin rănit. De aceea le și numesc relații tip plasture, pentru că încearcă să acopere rapid o rană emoțională. Fie că e vorba de rănirea orgoliului, a stimei de sine sau a încrederii, relațiile tip plasture par să ofere o rezolvare facilă a tinichelelor emoționale pe care mi le-a legat de suflet fosta relație. Dar oare funcționează? Răspunsul realist este: câteodată da, dar de cele mai multe ori nu. Câteodată o relație tip plasture se poate transforma într-o relație funcțională dar, de cele mai multe ori, rămâne disfuncțională și rănește mai ales partenerul care a fost desemnat ca plasture.

Haideți să vedem și care sunt motivele. Am găsit, mai de mult, un citat care mi-a plăcut mult. Nu mai știu cine spunea asta dar omul definea terminarea unei relații ca „o moarte de care știu două doar persoane”. Așa se face că terminarea unei relații semnificative se lasă cu sentimente de pierdere a investiției emoționale și de viață, cu durere, cu sentimente de devalorizare sau respingere. Și cu nevoi emoționale sau de alt tip frustrate îndelung pentru că așa ajungem la sfârșitul unei relații – ceva din ceea ce am fi avut nevoie pentru a rămâne în acolo, lipsește. La asta se adaugă panica (mai mare sau mai mică) generată de spectrul singurătății.

Citeste continuarea pe SFATULPARINTILOR. RO.

Alte articole