Publicarea de imagini nud cu persoane care nu-și dau acordul, în scopul răzbunării, va fi pedepsită cu închisoarea. Proiectul de lege, adoptat de Camera Deputaților

Publicarea de fotografii intime cu o persoană care nu își dă acordul va constitui infracțiune, iar vinovații vor fi condamnați la până la trei ani de închisoare.
Mircea Filipescu
17 mai 2023, 15:27
Publicarea de imagini nud cu persoane care nu-și dau acordul, în scopul răzbunării, va fi pedepsită cu închisoarea. Proiectul de lege, adoptat de Camera Deputaților

E vorba de un proiect de lege care a fost adoptat miercuri de Camera Deputaților și care va merge către promulgare la președintele Klaus Iohannis.

Proiectul de lege a fost pus în dezbatere publică, iar scopul e completarea art. 226 din Legea nr. 286/20019, în vederea incriminării divulgării, difuzării, prezentării sau transmiterii, în orice mod, a unei imagini intime a unei persoane, fără consimţământul persoanei înfăţişate, de natură să provoace acesteia o suferinţă psihică sau o ştirbire a imaginii sale.

Citește și Zile libere pentru părinţi dacă şcolile şi grădiniţele intră-n grevă generală? Ce prevede legea

„Divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, în orice mod, a unei imagini intime a unei persoane identificate sau identificabile după informaţiile furnizate, fără consimţământul persoanei înfăţişate, de natură să provoace acesteia o suferinţă psihică sau să aducă o atingere a imaginii sale, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”, arată inițiativa legislativă.

Inițiatorii proiectului de lege au explicat că prin imagine intimă se înțelege orice reproducere, indiferent de suport, a imaginii unei persoane nude, care îşi expune total sau parţial organele genitale, anusul sau zona pubiană sau, în cazul femeilor, şi sânii, ori care este implicată într-un raport sexual sau act sexual.

„Nu constituie infracţiune fapta săvârşită:

a) de către cel care a participat la întâlnirea cu persoana vătămată în cadrul căreia au fost surprinse sunetele, convorbirile sau imaginile, dacă justifică un interes legitim;

b) dacă persoana vătămată a acţionat explicit cu intenţia de a fi văzută ori auzită de făptuitor;

c)dacă făptuitorul surprinde săvârşirea unei infracţiuni sau contribuie la dovedirea săvârşirii unei infracţiuni;

d) dacă surprinde fapte de interes public, care au semnificaţie pentru viaţa comunităţii şi a căror divulgare prezintă avantaje publice mai mari decât prejudiciul produs persoanei vătămate”, mai arată proiectul de lege, potrivit News.ro.

Citește și S-a dat lege în România! Noi reguli pentru beneficiarii de carduri pentru energie care își schimbă domiciliul

„La patru ani de la depunere, Parlamentul a aprobat proiectul USR care vine să acopere un vid legislativ din Codul penal, este vorba de incriminarea unei fapte care a luat amploare mai ales în ultimii 10-15 ani. Nu puţine au fost cazurile în care partenerii îşi fac unul altuia, în viaţa de cuplu, fotografii şi filmări inadecvate publicării şi, ulterior, la despărţire, materialele sunt postate pe internet, în scop de răzbunare. Efectele unei asemenea fapte pot fi foarte grave, de la afectarea reputaţiei victimei pe termen lung la pierderea locului de muncă sau chiar hărţuirea de către persoane străine. În prezent, singura soluţie o constituie procesul civil, dar ştim că, în civil, daunele morale se acordă destul de greu în România şi sunt, adesea, insuficiente pentru acoperirea prejudiciului, aşa că se impunea modificarea legii penale”, a spus deputatul USR Mihai Badea, potrivit unui comunicat de presă al partidului.

Camera Deputaților a adoptat acest proiect de lege, în calitate de for decizional, iar legea merge către promulgare la președintele Klaus Iohannis.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Câte luni trebuie să joace un fotbalist din SuperLiga pentru a-și cumpăra BMW-ul de 727 CP vândut de eMAG de Black Friday
Capital.ro
O nouă fabrică de electronice auto lângă București. Compania chineză a început deja recrutările
Playtech.ro
Panouri solare la bloc, după modelul Germaniei. Cum ar putea scădea factura la electricitate cu 40%
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pescobar s-a însurat cu aleasa inimii sale, Lavinia Lorena. Cum și-a făcut apariția soția afaceristului în ziua cea mare
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Avertisment fără precedent privind siguranța la metrou. Tragedia cu 69 de morți din Spania s-ar putea repeta în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT