Punctele de trecere dintre Israel şi Fîşia Gaza au fost închise. Se deschid doar pentru ajutoare umanitare

Punctele de trecere pentru persoane și mărfuri de la Erez și Kerem Shalom sunt închise până la noi ordine cu excepția ajutorului umanitar, a informat o sursă militară israeliană.
Alina Costache
02 nov. 2014, 09:54
Punctele de trecere dintre Israel şi Fîşia Gaza au fost închise. Se deschid doar pentru ajutoare umanitare

Măsura a fost luată în urma unui tir cu rachetă ce a fost tras vineri seara, din Fâșia Gaza şi a atins sudul Israelului, dar fără să provoace victime sau pagube materiale, primul tir cu rachetă lansat spre teritoriul israelian de la 16 septembrie și al doilea de la finalul operațiunii militare a Israelului în Fâșia Gaza împotriva mișcării Hamas.

Hamas și Israel au încheiat la 26 august un acord de încetare a focului, negociat prin intermediul Egiptului, care a pus capăt unei perioade de 50 de zile de război soldat cu peste 2.140 de victime în rândul populației palestiniene, majoritatea civili, și 73 în rândul celei israeliene, în cea mai mare parte militari.

Citeşte şi Decizie rarisimă: Israelul redeschide, selectiv, Esplanada Moscheilor

Reprezentanţii din cele două terirtorii vor relua negocierile la Cairo în vederea semnării unui acord permanent de încetare a focului. Săptămâna trecută, Israelul decisese să deshidă puncte de trecere la Esplanada Moscheilor, loc venerat de ambele popoare.

DailyBusiness
Rubio vizitează Bahrainul pentru a obține sprijinul liderilor arabi din Golf în legătură cu acordul de pace cu Iranul
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Polemica momentului la CM 2026. Opinie controversată a lui Marcel Pușcaș despre marele Eusebio și „păcatele” ciumpilitice ale lui Cristiano Ronaldo
Capital.ro
BNR avertizează asupra riscurilor pentru economia României. Valentin Lazea: Dacă ar exista voință politică am avea venituri
Playtech.ro
Criza schimbă tradițiile. Invitații renunță la nunți și aleg să își păstreze banii, se plânge o mireasă: „Caut nuntaşi, am nevoie de alţi prieteni”
Adevarul
CTP îl atacă pe Ilie Bolojan, după ce l-a susținut constant. Motivul supărării: promovarea liberalului Peiu, fost membru AUR și SOS, în funcția de șef al organizației Ilfov
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un șofer a intrat cu mașina într-o mulțime de oameni, în Timișoara! Câte victime sunt
iamsport.ro
Nu îl iartă pe Gică Hagi: ”Nu am cum! E zero”
MediaFlux
Se schimbă banii în țara noastră. BNR anunță românii cum deosebesc bancnotele noi de cele vechi
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?