Puterea minţii şi corpul uman: Lucruri pe care le poţi schimba folosindu-ţi mintea

Deseori ne gândim la corpul uman şi la minte că la două entităţi diferite. În realitate, însă, ele sunt mult mai interconectate decât îţi poţi închipui. Cercetătorii descoperă una câte una, diferite legături între creier şi puterea lui asupra corpului uman. Iată 5 exemple care demonstrează că mintea poate funcţiona în folosul (dar şi în detrimentul) corpului uman, în funcţie de abilitatea de a-ţi controla gândurile, potrivit Themindunleashed.org.
Alina Costache
19 feb. 2014, 21:31
Puterea minţii şi corpul uman: Lucruri pe care le poţi schimba folosindu-ţi mintea

1. Uscarea hainelor

Judecând după abilitatea lor de a medita ore în şir, de a se abţine de la mâncare şi de a păstra tăcerea zile la rând, am putea spune despre călugării tibetani că sunt în deplin control al minţii şi al corpurilor lor. Mai mult decât atât, ei pot ţine sub control şi procesele fiziologice, precum tensiunea arterială sau temperatura corpului. În cadrul unui experiment, călugării au fost monitorizaţi în timpul meditaţiei. Călugării au fost înfăşuraţi în cearşafuri ude cu o temperatura de 9,4 grade Celsius şi amplasaţi într-o camera în care erau 4,5 grade Celsius. În aceste condiţii, cei mai mulţi dintre oameni ar fi suferit în foarte scurt timp de hipotermie. Totuşi, datorită concentrării, călugării au putut să genereze în corp căldură, astfel încât au început să se vadă aburi ieşind din corpurile călugărilor. După o ora, cearşafurile erau uscate complet.

Citeşte mai mult pe sfatulpărinţilor.ro.

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Cătălin Măruță în calitate de prezentator al emisiunii! De abia a putut să vorbească de lacrimi
Fanatik.ro
„Chivu la Real Madrid?” Giovanni Becali a anunțat la ce colos din Premier League îl vede pe antrenorul român. Exclusiv
Capital.ro
Călin Georgescu trage semnalul de alarmă. Avertismentul fostului candidat: Taxe mici sau deloc. România trebuie să producă
Playtech.ro
Cât timp se coace un chec la airfryer. Diferențe importante față de cuptorul clasic
Adevarul
Individul misterios care știa tot ce mișcă și se vorbește în România. Povestea incredibilă a „geniului rău” din spatele lui Cuza, omul care a organizat primul serviciu de spionaj și informații modern românesc
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale kinetoterapeutului Alin Neacșu. Mesajul din biletul de adio găsit în cabinetul său din Pitești
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce s-a întâmplat cu trupul bărbatului găsit mort în curtea spitalului d... Vezi mai mult
iamsport.ro
Bölöni l-a sunat pe Banciu pentru prima dată după controversa cu Dobrin și Balaci! Replica cu care l-a lăsat fără cuvinte: ”Probabil și-a umplut frigiderul”
MediaFlux
Ajutor de la ANAF pentru români. Anunț de la ultimă oră
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil