Putin ameninţă că va lovi țările din Europa dacă Ucraina atacă Rusia cu arme occidentale

Şeful NATO le cere aliaţilor să dea voie Ucrainei să atace Rusia. Ptreşedintele Franţei a anunţat că este de acord, iar liderul de la Kremlin a venit cu ameninţări dure.
Filip Stan
28 mai 2024, 21:46
Putin ameninţă că va lovi țările din Europa dacă Ucraina atacă Rusia cu arme occidentale

Preşedintele rus Vladimir Putin a ameninţat, marţi, că va lovi țări din Europa dacă NATO permite Ucrainei să folosească armamentul occidental pentru a ataca ţinte pe teritoriul rus, transmit agenţiile AFP şi EFE. „Ar trebui să fie conştienţi cu ce se joacă”, avertizează Putin țările NATO.

„Aceşti reprezentanţi ai ţărilor NATO, în special din Europa, mai ales în ţările mici, ar trebui să fie conştienţi cu ce se joacă. Trebuie să-şi amintească faptul că sunt adesea state cu un teritoriu mic şi cu o populaţie foarte densă”, iar „acest factor este un lucru serios la care ar trebui să reflecteze înainte de a vorbi despre lansarea de atacuri în profunzimea teritoriului rus”, a atenţionat Putin, vorbind la o conferinţă de presă la finalul unei vizite în Uzbekistan, potrivit Agerpres.

El s-a referit astfel le apelul secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg – împărtăşit între timp şi de şeful diplomaţiei europene Josep Borrell -, care le-a cerut aliaţilor să autorizeze Ucraina să atace direct teritoriul rus cu armele pe care i le furnizează ca ajutor militar.

„(Stoltenberg) a fost prim-ministru al Norvegiei. Ne-am întâlnit şi am soluţionat chestiuni complicate privind Marea Barenţ şi altele. În general, am reuşit să ajungem la acorduri. Atunci, sunt sigur că el nu suferea de demenţă”, a comentat Putin despre secretarul general al NATO.

Risc de escaladare a războiului. Şeful NATO le cere aliaţilor să dea voie Ucrainei să atace Rusia şi invocă Articolul 5 după atacul cibernetic asupra României

„Această escaladare constantă poate avea consecinţe grave, iar aceste consecinţe grave se fac simţite în Europa. Cum vor reacţiona Statele Unite?”, a spus în continuare preşedintele rus, făcând aluzie la paritatea nucleară între Rusia şi SUA.

Referindu-se tot la declaraţia lui Stoltenberg, liderul de la Kremlin a apreciat că acesta nu are cum să nu ştie că armele de precizie cu rază lungă de acţiune oferite de Occident armatei ucrainene nu pot fi lansate fără asistenţa sateliţilor spion occidentali.

În astfel de cazuri, a detaliat Putin, selectarea ţintelor poate fi efectuată numai de „specialişti înalt calificaţi”, care nu sunt ucraineni, iar rachetele franco-britanice Storm Shadow/Scalp pot primi instrucţiuni în zbor „fără vreo implicare a soldaţilor ucraineni”, proceduri aplicabile de asemenea în cazul rachetelor americane ATACMS cu ajutorul datelor satelitare.

Aşadar, a concluzionat preşedintele rus, aceste misiuni contra ţintelor ruseşti „nu sunt pregătite de soldaţi ucraineni, ci de reprezentanţi ai ţărilor NATO”.

Cât despre informaţia anunţată luni de comandantul-şef al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski, conform căreia Kievul a ajuns la un acord cu Franţa pentru trimiterea unor instructori militari francezi în Ucraina, informaţie între timp nuanţată de Ministerul ucrainean al Apărării, care a transmis că un astfel de acord se află încă în negociere, Putin a spus că instructori militari occidentali se află deja în Ucraina sub acoperirea de mercenari.

În ce priveşte ofensiva lansată luna aceasta de Rusia în regiunea ucraineană nord-estică Harkov, Putin a spus că aceasta a fost provocată de aliaţii occidentali ai Ucrainei, pe care i-a acuzat că au ignorat cererile Rusiei de a determina Ucraina să nu atace regiunea rusă de graniţă Belgorod.

De asemenea, el a reafirmat că Rusia este pregătită să reia negocierile de pace cu Ucraina, desfăşurate ultima dată în martie-aprilie 2022 la Istanbul şi pe care, conform Moscovei, Kievul le-a părăsit în urma presiunilor SUA. Însă Putin a contestat din nou legitimitatea omologului său ucrainean Volodimir Zelenski, al cărui mandat a expirat pe 20 mai.

Macron consideră că #Ucraina ar trebui să primească permisiunea de a ataca cu arme occidentale baze militare în Rusia

Preşedintele francez Emmanuel Macron a estimat marţi că ar trebui să i se permită Kievului să „neutralizeze” bazele militare de unde Rusia lansează rachete asupra teritoriului ucrainean, declaraţie venită în plină controversă asupra posibilităţii folosirii de către Ucraina a armelor occidentale pentru atacuri în interiorul Rusiei, transmite AFP.

Reuters: Putin vrea încetarea focului în Ucraina. Oferta liderului de la Kremlin pentru Zelenski

„Trebuie să le permitem să neutralizeze bazele militare de unde sunt trase rachetele (…), bazele militare de unde Ucraina este agresată”, a spus Macron la o conferinţă de presă comună cu cancelarul german Olaf Scholz, desfăşurată la castelul Meseberg în apropiere de Berlin.

„Dacă le spunem: ‘nu aveţi dreptul să loviţi punctul de unde sunt trase rachetele’, de fapt le spunem: ‘vă livrăm arme, dar nu vă puteţi apăra'”, a argumentat preşedintele francez. Însă „nu dorim o escaladare”, a mai spus el.

Cancelarul german a fost însă mai evaziv. „Ucraina are toate posibilităţile de a o face, în virtutea dreptului internaţional”, a spus Scholz. „Trebuie să o spunem clar, ea este atacată şi poate să se apere”, a continuat el.

După ce secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, le-a cerut aliaţilor să autorizeze Ucraina să atace direct teritoriul rus cu armele pe care i le furnizează ca ajutor militar, dezbaterea pe acest subiect agită Washingtonul şi capitalele europene. Cele mai reticente până în prezent, mai ales Roma şi Berlinul, avertizează asupra riscului escaladării conflictului din Ucraina, până la o ipotetică folosire a armei nucleare de către preşedintele rus Vladimir Putin.

De altfel, acesta din urmă a ameninţat marţi Europa cu „consecinţe grave” dacă ţările NATO vor permite Ucrainei să folosească armamentul occidental pentru a ataca ţinte pe teritoriul rus. „Aceşti reprezentanţi ai ţărilor NATO, în special din Europa, mai ales în ţările mici, ar trebui să fie conştienţi cu ce se joacă. Trebuie să-şi amintească faptul că sunt adesea state cu un teritoriu mic şi cu o populaţie foarte densă”, iar „acest factor este un lucru serios la care ar trebui să reflecteze înainte de a vorbi despre lansarea de atacuri în profunzimea teritoriului rus”, a atenţionat Putin, vorbind la o conferinţă de presă la finalul unei vizite în Uzbekistan.

De partea sa, şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a apreciat că statele UE trebuie să găsească un echilibru între riscul de escaladare şi necesitatea ca Ucraina să se apere, apreciind totuşi că armata ucraineană ar trebuie să poată lovi teritoriul rus cu arme occidentale.

DailyBusiness
Doi muncitori îngropați de vii la 5 metri sub pământ, într-o localitate din Prahova, după surparea unui mal. Pompierii militari intervin de urgență
Spynews
O tânără din Bacău, găsită decedată, lângă o șină de cale ferată. Ar fi fost ucisă aseară. Autorul este în continuare căutat
Fanatik.ro
City Insurance a plătit ”consultanță strategică”, unui fost consilier al lui Donald Trump, care a lucrat pentru CIA. Cât a achitat compania falimentară
Capital.ro
Permisul de conducere poate rămâne acasă. Va fi suficient să prezinți codul digital de pe telefon din 2026
Playtech.ro
Concediu fără plată: câte zile ai voie să iei și cum îți afectează vechimea în muncă
Adevarul
Un inginer a explicat care este temperatura ideală pentru a încălzi locuința și a reduce facturile cu 15%
wowbiz.ro
Mama fetiței de 2 ani care a murit la stomatolog, gest sfâșietor după ce nu a putut participa la înmormântare. Durere de nesuportat pentru cei doi părinți
Economica.net
Noi taxe! Cât vom plăti în plus şi pentru ce
kanald.ro
Ea este Violeta, tânăra cu chip de înger care a murit la doar 20 de ani într-un mod GROAZNIC! Mama fetei își strigă acum durerea pentru copilul mult iubit, pe care l-a pierdut când nu s-ar fi așteptat vreodată: „Erai fericită că ți-ai luat permisul. Mi-ai
iamsport.ro
Cariera ”celui mai bun” fotbalist român, afectată după ce ”s-a îmbolnăvit din cauza femeilor” la Mondial! Dezvăluiri incredibile: ”Fiecare avea la dispoziție 22 de manechine”
MediaFlux
Ce se întâmplă cu pensiile de anul viitor. Bani în plus, acordați în două tranșe
stirilekanald.ro
Anunț de ultim moment pentru români! Breaking news
substantial.ro
De la Vegas la Macau: cum diferă cultura jocurilor de noroc în lume