Putin i-ar fi propus lui Merkel şi Hollande crearea unei noi Transnistrii în Ucraina

Varianta de rezolvare a conflictului din estul Ucrainei, propusă joi de președintele rus Vladimir Putin, este una 'prea cinică', scrie publicația americană The New York Times, cu referire la surse diplomatice, potrivit Unian.
Alina Costache
06 feb. 2015, 07:58
Putin i-ar fi propus lui Merkel şi Hollande crearea unei noi Transnistrii în Ucraina

‘Acesta nu este un plan de pace, ci o foaie de parcurs spre o nouă Transnistrie sau o nouă Abhazie în Ucraina. Aceasta este o încercare cinică de a evita toate angajamentele asumate la Minsk’ (în toamna trecută), a declarat pentru publicația americană The New York Times un diplomat american de rang înalt, sub rezerva anonimatului.

Secretarul de stat american John Kerry, aflat într-o vizită la Kiev, a anunțat joi că președintele Franței, Francois Hollande, și cancelarul german Angela Merkel, care s-au deplasat în aceeași zi în capitala ucraineană, au primit propuneri din partea președintelui rus Vladimir Putin cu privire la soluționarea conflictului din Donbas (estul Ucrainei). Detalii ale acestui plan de pace (rusesc) nu sunt însă cunoscute, niciuna dintre părți neștiind oficial despre existența acestuia.

În declarația sa, John Kerry a menționat că Merkel și Hollande și-au pregătit planuri proprii de rezolvare a conflictului din Ucraina, cu care au și venit joi la Kiev și pe care le-au supus discuției cu președintele ucrainean Petro Poroșenko.

Hollande și Merkel sunt așteptați vineri la Moscova, unde în jurul orei 17:00 (ora Moscovei) sunt programate negocieri cu președintele rus Vladimir Putin.

Potrivit mass-mediei ruse, președintele Franței și cancelarul Germaniei ar putea propune Kievului și Moscovei înghețarea conflictului din estul Ucrainei după modelul transnistrean.

Referitor la discuțiile purtate joi de cancelarul german Angela Merkel și președintele francez Francois Hollande cu șeful statului ucrainean Petro Poroșenko, ministrul ucrainean de externe Pavlo Klimkin a subliniat că ‘s-a discutat despre modul în care ar trebui să se acționeze pentru ca acordurile de la Minsk să fie puse în aplicare’.

‘Întâlnirea a decurs foarte bine. Nu vă faceți griji. Asupra Ucrainei nu se exercită presiuni. Franța și Germania ne ajuta să restabilim pacea’, a scris Klimkin într-o postare pe Twitter.

În finalul discuțiilor de la Kiev, Francois Hollande, Angela Merkel și Petro Poroșenko au decis să nu facă o declarație comună pentru presă.

În privința planului propus de Vladimir Putin, jurnalista americană de origine ucraineană Miroslava Gongadze, care lucrează la postul de radio Vocea Americii, a declarat joi seara pentru canalul de televiziune ucrainean ‘Kanal 24’ că ‘oficialii americani au criticat dur planul trimis de Putin lui Hollande și Merkel’. ‘Putin ar fi amenințat că va face una cu pământul estul Ucrainei’, a spus jurnalista, citând, sub rezerva anonimatului oficiali și jurnaliști care l-au însoțit pe Kerry la Kiev.’Nu am văzut acest plan, dar se spune că este foarte mare și că ar conține amenințări că ei (rușii) vor face una cu pământul estul Ucrainei’, a declarat Miroslava Gongadze, văduva jurnalistului Gheorghi Gongadze, ucis în mod brutal la Kiev în anul 2000, în epoca președinției lui Leonid Kucima. Potrivit acesteia, Merkel și Hollande ar fi citit documentul trimis de Kremlin și ar fi scos din el tot ceea ce nu era acceptabil, iar vineri vor pune pe masa discuțiilor la Moscova varianta revizuită a planului inițiat de Vladimir Putin.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Imagini romantice cu Mirabela Grădinaru și Nicușor Dan! Președintele României și Prima Doamnă s-au sărutat pe pista aeroportului
Fanatik.ro
Daniel Pancu explică de ce Alex Dobre nu mai are banderola de căpitan la Rapid. „Gesturi care nu fac cinste unui căpitan!”
Capital.ro
Căminele studențești, sub presiune! Câte locuri de cazare au Bucureștiul, Clujul, Iașiul și Timișoara? (studiu)
Playtech.ro
Care este diferența dintre eutanasie și sinuciderea asistată. În ce țări din Europa sunt permise
Adevarul
Peste 3,2 milioane de euro, găsiți de carabinieri în pereții unei case din Napoli. Banii, scoși cu gălețile din locuință. 34 de membri ai mafiei italiene au fost arestați
wowbiz.ro
Imagini sfâșietoare în Filiași! Sicriul cu trupul neînsuflețit al Valentinei a fost adus la casa părintească
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce a apărut pe profilul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză. Apropiații sunt în stare de șoc: „Off, suflet frumos!”
iamsport.ro
Gică Popescu nu l-a menajat pe Denis Alibec: ”Are o mare vină!”
MediaFlux
ANAF impune românilor restricții. Prevederi în programul de guvernare
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte