Putin NU PARTICIPĂ la lucrările Forumului Economic Mondial de la Davos

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a refuzat să ia parte la lucrările Forumului Economic Mondial de la Davos (Elveţia) din ianuarie 2015, în pofida faptului că a primit o invitaţie în acest sens, informează Lenta.ru, citată de Unian.ua.
Iulian Tudor
13 nov. 2014, 18:34
Putin NU PARTICIPĂ la lucrările Forumului Economic Mondial de la Davos

Potrivit secretarului de presă al lui Putin, Dmitri Peskov, de data aceasta în locul preşedintelui rus la summit ar putea veni premierul rus Dmitri Medvedev, potrivit Agerpres.

Ultima dată, Vladimir Putin a participat la lucrările Forumului de la Davos în 2009, în calitate de şef al guvernului. La acea dată, Putin a ţinut un discurs dedicat crizei economice globale. De atunci, subliniază sursele de informaţie, pe numele lui Vladimir Putin au sosit invitaţii în fiecare an.

După cum se subliniază, organizatorii Forumului Mondial nu vor să renunţe la participarea unor înalţi reprezentanţi ruşi la noua reuniune de la Davos. Parteneri strategici ai Forumului vor rămâne şi acum două bănci ruseşti incluse pe lista entităţilor supuse sancţiunilor occidentale: VTB şi Sberbank. În calitate de partener (sunt 100 de asemenea companii partenere), ele varsă în fiecare an o contribuţie de 600.000 de franci elveţieni (622.000 de dolari).

Citeşte şi Forumul Economic de la Davos: Cea mai ieftină invitaţie costă 71.000 de dolari

Ţări aflate sub incidenţa sancţiunilor internaţionale au mai primit şi înainte invitaţii de a participa la forum. În 2014, o invitaţie a primit şi preşedintele Iranului, Hassan Rohani.

După cum a declarat preşedintele Henkel, Kaspar Rorsted, ‘liderii din aceste ţări trebuie invitaţi, pentru că dialogul trebuie menţinut deschis’.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Raluca Pastramă a dezvăluit că a slăbit 5 kilograme. Cum arată acum: „Mă laud singură”
Fanatik.ro
Andrei Vochin, analiză dură: „Craiova are două boli: începe prost meciurile și le termină fără benzină”. E vinovat Filipe Coelho?
Capital.ro
Surpriza din programul magazinelor de Sfânta Maria. Cum vor funcționa pe 15 august
Playtech.ro
Ce înseamnă de fapt „vedere la mare” când rezervi un hotel. Diferența dintre sea view și side sea view
Adevarul
Testul auto care a împărțit internetul. „Să le suspende permisele celor care au greșit!” Care este ordinea corectă de trecere
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un oraş din România va rămâne 24 de ore fără apă! Seceta aduce o nouă situație de criză
iamsport.ro
Dezvăluiri uluitoare ale unui fost fotbalist din SuperLiga: ”Jucătorii nu erau plătiți de 3-4 luni și patronul a venit cu Bentley la club. Un coleg și-a pierdut mașina”
MediaFlux
Casa de Pensii, avertisment pentru pensionari. Ce se întâmplă cu cererile pentru recuperarea CASS
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat