Rabla pentru sobe 2024. Statul oferă 70% din cheltuiala cu instalarea unei sobe eficientă energetic, dar nu mai mult de 10.000 de lei

Până la 10.000 lei pentru românii care își pun sobe eficiente energetic. Județele unde va fi disponibil programul „Rabla pentru sobe”, organizat în premieră.
Filip Stan
28 oct. 2024, 16:44
Rabla pentru sobe 2024. Statul oferă 70% din cheltuiala cu instalarea unei sobe eficientă energetic, dar nu mai mult de 10.000 de lei

Programul “Rabla pentru sobe” va demara în câteva săptămâni, proiectul-pilot urmând a beneficia de un buget de 500 de milioane de lei, anunţă ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet. Statul va finanţa 70% din cheltuiala cu instalarea unei sobe eficientă din punct de vedere energetic, dar nu mai mult de 10.000 de lei.

”Pentru că e o perioadă propice pentru astfel de discuţii, e cel legat de un program drag mie, finanţat de Administraţia Fondului pentru Mediu, care se numeşte “Rabla pentru sobe”. În România, din păcate, marea majoritate a locuinţelor care se încălzesc cu lemn de foc sunt slab izolate din punct de vedere energetic, sunt ineficiente, iar despre sobele folosite pentru a încălzi aceste locuinţe nu mai vorbim. Din estimările specialiştilor, randamentul mediu al unei sobe, în mediul rural, în România, este de 20-25% şi din acest motiv – şi nu numai – am pregătit un program pilot în premieră în România, finanţat prin Administraţia Fondului pentru Mediu, respectiv 500 de milioane de lei, să finanţăm localităţile din cele 27 de judeţe ale României din zona montană”, a spus Mircea Fechet.

Peste 500 de blocuri din București rămân fără apă și căldură. Anunțul Termoenergetica despre zonele afectate

Acesta precizează că, din discuţiile cu cei de la AFM, în următoarele săptămâni va începe finanţarea programului. Statul va finanţa 70% din cheltuiala cu instalarea unei sobe eficient energetic, nu mai mult de 10.000 de lei.

”Chiar astăzi am discutat cu preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu, pentru că acest program a parcurs aproape toate etapele necesare: transparenţă decizională, consultare publică, am integrat toate observaţiile pe care le-am primit ca urmare a acestor demersuri şi, din ce am discutat cu preşedintele AFM, cu domnul Nicolaescu, ar trebui în viitoarele săptămâni să vedem în Monitorul Oficial publicat acest ghid, pentru ca oamenii să poată aplica şi să poată beneficia de finanţare. Pentru că e un proiect pilot, discutăm de cetăţenii din 27 de judeţe, mai ales din localităţile care fac parte din lista celor montane, aşa cum sunt ele definite de Legea Muntelui, şi credem că acolo la munte, unde au pornit deja sobele la acest moment toţi cetăţăneii, acolo e nevoia cea mai mare şi începem cu ei. Asta nu înseamnă că-i uităm pe ceilalţi locuitori din zonele mai joase. Nicidecum. Doar că fazăm acest program, mai ales că e un program foarte nou, e un program-pilot şi trebuie să ne asigurăm că el funcţionează aşa cum trebuie înainte de a-l extinde la nivel national”, a afirmat Fechet.

Sobele trebuie să fie la un standard european, numit Eco Design, ceea ce presupune un randament de cel puţin 80%, adică beneficiarii vor consuma o jumătate sau poate chiar o treime din cantitatea de lemn consumată în prezent pentru a încălzi aceeaşi suprafaţă.

Programul „Rabla pentru sobe” 2024. Veste bună pentru milioane de români în plină iarnă, se dau 10.000 de lei

„La Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor ne pregătim pentru iarnă la fel cum ne pregătim pentru fiecare sezon. Nu aş spune că există o pregătire specifică, însă, prin Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, trebuie să ne asigurăm înainte de fiecare sezon rece că cele 3,5 milioane de gospodării din România care se încălzesc cu lemn de foc vor avea acces la această resursă şi vor avea acces la un preţ competitiv. E foarte important şi aş începe prin a menţiona că nici acum, nici în viitor, nu se pune problema să renunţăm la această sursă de încălzire, lemnul de foc, acolo unde este accesibil, mai ales că se foloseşte dintotdeauna şi nu avem niciun motiv să obligăm pe cineva sau să solicităm cuiva să schimbe modul în care îşi încălzeşte propria locuinţă, cu atât mai mult cu cât lemnul de foc e o resursă regenerabilă”, a precizat Fechet.

Oficialul a spus că Romsilva a vândut deja anul acesta aproape 1,5 milioane de metri cubi de lemn de foc la un preţ mediu de 282 lei/mc, fără TVA, similar cu cel de anul trecut. Statul administrează prin Romsilva aproximativ jumătate din suprafaţa fondului forestier din România, ceea ce înseamnă că alte 3 milioane de hectare sunt administrate de ocoale silvice, fie că proprietar este statul, printr-o unitate administrativ-teritorială, fie că este vorba de proprietari privaţi.

”În acest moment, avem un stoc de 500.000 mc de lemn. E o cantitate însemnată, probabil are legătură şi cu iernile mai blânde pe care le-am avut în trecut şi care au influenţat cantitatea de lemn de foc pe care românii o achiziţionează. Preţul mediu de vânzare în acest an a fost de 282 lei pe metrul cub, fără TVA. E un preţ egal cu preţul pe care l-am avut şi anul trecut”, a afirmat ministrul.

În plus, ministrul Mediului a mai anunţat că fondul forestier naţional din domeniul public al statului român va fi mărit cu încă 4.000 de hectare. Este vorba de o pădure pe care statul o achiziţionează în judeţul Neamţ de la un proprietar privat.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Momente de cumpănă pentru un fotbalist celebru din Liga 1! Tatăl său a suferit un infarct și două stopuri cardiace
Fanatik.ro
„Craiova, echipa-superlativ a campionatului!”. Marius Mitran, în extaz după ce „Știința” e din nou lider în SuperLiga
Capital.ro
Pensiile și salariile ar putea rămâne înghețate până la jumătatea anului viitor. Traian Băsescu avertizează: Prudent ar fi să se abțină de la creșteri
Playtech.ro
Prognoza meteo pentru minivacanța de Sfântul Andrei și 1 Decembrie. Ce temperaturi anunță meteorologii
Adevarul
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să facă „Trabbi”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
”El va fi antrenorul echipei naționale a României”. Mihai Bendeac, declarație uluitoare: ”Am lansat în univers această treabă”
MediaFlux
ANAF vizează din nou persoanele fizice! Românii pot primi decizii de impunere din oficiu
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT