Radu Berceanu trage un semnal de alarmă după ce PNL a ajuns pe locul 3 în sondaje: „Am mai văzut un film în care a dispărut PNŢCD şi să ştiţi că lucrurile se pot repeta”

Fostul ministru al Transporturilor, liberalul Radu Berceanu, l-a criticat pe preşedintele Klaus Iohannis afirmând că ”mediază probabil între statul Tanzania şi societatea de maasai” şi a atras atenţia PNL că ar putea avea soarta PNŢCD.
Mircea Filipescu
20 nov. 2023, 10:24
Radu Berceanu trage un semnal de alarmă după ce PNL a ajuns pe locul 3 în sondaje:

Întrebat cum vede starea în care se află România, pe de o parte, şi cea a Partidului Naţional Liberal, Radu Berceanu a declarat în cazul ambelor „foarte prost” şi a explicat că PNL nu are, până în acest moment, niciun candidat desemnat pentru alegerile importante din 2024.

”Foarte prost. Să o luăm de sus? Domnul preşedinte Iohannis, l-am votat de două ori, dar este în ultima vreme decuplat de tot de ceea ce scrie prin Constituţie, pe acolo de zice că preşedintele mediază între stat şi societate. Probabil că între statul Tanzania şi societatea de maasai că altfel, pe aici când au fost nişte probleme, eu nu prea l-am auzit, poate că… Faptul că dumnealui nu mai e foarte interesat aşa de România, de nimic, asta e, un om mai  comod. Are o aliură de rege, aşa. L-aş vedea că se duce la Ascot la  cursele de acolo din Anglia sau că joacă polo din ăla, călare. În schimb, când au fost problemele cu învăţământul, dumnealui a fost profesor de fizică, fiind din domeniu, nu am auzit nimic, zero. Până la anul în noiembrie cred că mai are Australia, Noua Zeenlandă, Japonia. Problema e pe aici prin România. Domnul preşedinte face ceea ce crede dânsul că  face, e mai greu să schimbăm ceva”, a declarat Berceanu la Primanews.

Radu Berceanu a atras atenţia că PNL poate avea soarta PNŢCD, tot un partid istoric care a dispărut de pe scena politică din România. Berceanu a spus despre PNL că ”stă foarte rău”.

Citeşte şi: Radu Berceanu, fost ministru PNL, despre Nicolae Ciucă: „E clar că nu e politician. Nu poate să conducă partidul în perioada asta”

”Nu ştiu de ce PNL este foarte atent şi încearcă să îşi coordoneze paşii cu paşii domnului preşedinte care sunt într-o altă direcţie. PNL are alegeri, vreo 4 bucăţi la anul şi mie mi se pare că sunt foarte nepregătiţi. Nu au candidaţi, nici de preşedinte, nici de primar de Bucureşti. Mie mi se pare că stau foarte rău. Şi cred că e momentul, aşa, destul de întârziat, dar e momentul să se trezească şi să se  gândească că… uite, Blaga văd că o să fie şef de campanie, noi am mai văzut un film în care a dispărut PNŢCD şi să ştiţi că lucrurile se pot repeta”, a declarat Berceanu.

Întrebat dacă PNL poate avea într-adevăr soarta PNŢCD, Berceanu a răspuns afirmativ.

”Da, într-un interval cam ca ăla, da. Să ştiţi că eu pe vremea aia vorbeam cu nişte PNŢCD-işti care ziceau . Electoratul e electorat şi dacă ei la anul o să înceapă să aibă rezutate din ce în ce mai slabe, lumea o dată se decuplează. Aşa s-a întâmplat şi atunci. Poate că e un pic exagerat din partea mea, dar e un fel de zguduială către ei să se gândească că se pot întâmpla lucruri grave. Ei pot să ajungă la cel de-al patrulea rând de alegeri de anul viitor, să ia un scor cu o singură cifră. Lucrurile merg în scară şi când scara coboară mai cobori o treaptă, mai cobori încă o treaptă. De fiecare dată s-au lăsat conduşi de la Cotroceni pe nişte direcţii care poate pentru moment erau bune, dar care ca şi perspectivă, pentru partid, nu aveau niciun fel de continuare”, a declarat Radu Berceanu.

Citeşte şi: Gabriel Oprea dezvăluie culisele acuzaţiei de plagiat: „A fost un atac politic asupra mea coordonat de o echipă formată din trei persoane”

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Un fost jucător din Liga 1, gest oribil la adresa unui copil. Prima decizie după scandal
Capital.ro
„The Blue Road”, noul thriller Netflix despre crime în serie și doi detectivi din țări rivale. Când va fi lansarea
Playtech.ro
Problema de matematică de la PISA care îi pune în dificultate și pe adulți. Ce procent dintre triunghiuri este albastru?
Adevarul
Ținuta Mirabelei Grădinaru, analizată de stiliști după ce a fost acuzată că a purtat-o cu fața în spate
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier grav în județul Brașov! O persoană și-a pierdut viața în urma impactului devastator
iamsport.ro
Semeghin, luat la bătaie după ce a băut peste măsură într-un bar din București: ”Își făcuse Bachus efectul puternic!”
MediaFlux
Putin, vânat în aer în propriul avion. Atac cu drone și haos pe aeroporturi
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte