Radu Mazăre a cerut să se însoare de ziua lui. Fostul edil aşteaptă răspunsul autorităţilor

Radu Mazăre vrea să se însoare în spatele gratiilor. Fostul primar a depus marţi o cererea la directorul Penitenciarului Rahova în care solicită ca în data de 5 iulie, atunci când îşi va serba şi ziua de naştere, să se căsătorească cu iubita lui, Roxana.
Alina Andrei
11 iun. 2019, 09:14
Radu Mazăre a cerut să se însoare de ziua lui. Fostul edil aşteaptă răspunsul autorităţilor

„În urma demersului făcut de Radu, personal de el, şi ale demersurilor făcute de Lizeta Haralambie, avocata lui, pe această problemă, urmează să aflăm ce decizie ia penitenciarul. Şi dacă va fi de acord şi cu o cununie religioasă. Dacă nu, va avea loc după o perioadă”, a declarat Mihai Mazăre, fratele lui Radu Mazăre, la România TV.

Fratele lui Radu Mazăre a explicat că va fi o ceremonie simplă, la care vor lua parte doar 10 persoane, o parte din familia Roxanei, o parte din familia fostului primar al Constanţei. Se pare că atât Radu Mazăre și iubita lui și-au ales deja verighetele, în valoare de aproape 4.000 de lei. Urmează ca Roxana să-și aleagă și inelul de logodnă.

După ce se vor căsători, Radu Mazăre şi Roxana vor cununa un coleg cu care fostul edil a stat în celulă în perioada de carantină, a mai precizat Mihai Mazăre. 

Radu Mazăre a terminat deja perioada de carantină, însă va rămâne la Penitenciarul Rahova până când îi va expira mandatul de arestare preventivă emis într-un alt dosar. 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT