Radu Mazăre, despre percheziţiile DNA: Procurorii sunt în verificare, continuă până la alegerile prezidenţiale

Radu Mazăre a mers marţi la poliţie, în timp ce procurorii DNA au făcut alte trei percheziţii in Constanţa, în dosarul în care primarul e cercetat pentru luare de mită, informează România TV.
Filip Stan
22 apr. 2014, 11:40
Radu Mazăre, despre percheziţiile DNA: Procurorii sunt în verificare, continuă până la alegerile prezidenţiale

Primarul din Constanţa a spus că nu ştie care sunt motivele noilor percheziţii şi verificări ale procurorilor anticorupţie.

„Întrebaţi procurorii că ei ştiu. Pot să verifice că vor fi în verificare continuă până la alegerile prezidenţiale. Nu ştiu ce vor să găsească”, a declarat Mazăre.

Radu Mazăre a fost la poliţie în vizita săptămânală pe care i-a impus-o instanţa după ce s-a hotărât că va fi cercetat în libertate, dar sub control judiciar. „Ieri m-am dat cu zmeul, alaltăieri cu bicicleta”, a spus Mazăre despre minivacanţa sa de Paşti.

Procurorii au reluat, marţi, percheziţiile în dosarul în care primarul Radu Mazăre şi fratele lui, senatorul Alexandru Mazăre, şi omul de afaceri Avraham Morgenstern sunt cercetaţi pentru luare de mită, respectiv dare de mită.

Procurorii DNA au făcut percheziții domiciliare în trei locații situate în municipiul Constanța, niciuna dintre ele nefiind sediul vreunei instituții publice, se arată într-un comunicat al Direcţiei Anticorupţie. Surse din cadrul anchetei au declarat că vizaţi de percheziţii sunt directorii de la Cadastru din cadrul Primăriei Constanţa.

Viceprimarul Constanţei, Decebal Făgădău, a declarat, pentru replicaonline.ro, faptul că nu se fac percheziţii la primărie. În schimb, percheziţiile au loc la arhitectul şef Elena Luiza Tănase, din cadrul Primăriei Constanţa – Direcţia de Urbanism, precum şi la societatea Stan Creative Studio.

DNA a confirmat că perchezițiile au fost efectuate în cauza penală în care MAZĂRE RADU ȘTEFAN, MAZĂRE ALEXANDRU și MORGENSTERN AVRAHAM sunt cercetați pentru fapte de corupție.

În 18 aprilie, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au respins contestaţia DNA şi au decis ca primarul Constanţei, Radu Mazăre, să fie cercetat în stare de libertate, sub control judiciar, într-un dosar în care este acuzat de luare de mită şi fals în declaraţii.

Procurorii susţin că, în anul 2011, omul de afaceri Morgenstern Avraham, reprezentantul SC Shapir Structures SRL, i-a oferit lui Radu Mazăre, prin intermediul lui Elan Schwartzenberg, suma totală de 175.000 de euro pentru a facilita câştigarea de către acea societate, în condiţii avantajoase, a licitaţiei având ca obiect contractul de construire a Campusului social ‘Henri Coandă’ în valoare de 40.964.030 lei fără TVA (circa 10 milioane de euro).

Banii au fost trecuţi prin conturile mai multor societăţi offshore şi au ajuns în final la Radu Mazăre şi fratele acestuia, Alexandru Mazăre, potrivit DNA.

Potrivit DNA, aceste sume de bani au fost oferite primarului Radu Mazăre pentru ca acesta să efectueze o serie de demersuri, unele intrând în atribuţiile sale de serviciu – iniţierea unor hotărâri de Consiliu Local -, altele în afara atribuţiilor de serviciu, cum ar fi consilierea reprezentantului Shapir Structures, Morgenstern Avraham, în cadrul a numeroase întâlniri avute de cei doi pe parcursul desfăşurării procedurii de achiziţie.

Anchetatorii afirmă că unele dintre cele mai importante demersuri efectuate de primar în favoarea societăţii Shapir Structures au fost cele prin care, la solicitarea lui Morgenstern Avraham, a fost aprobată creşterea valorii contractului de achiziţie cu suma de 3.722.910 lei fără TVA – circa 900.000 de euro, adică de la 37.241.120 lei, cât a fost valoarea estimată de autoritatea contractantă la publicarea anunţului de achiziţie publică, la 40.964.030 lei, cât a fost oferta financiară a societăţii Shapir.

DailyBusiness
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
Spynews
Prima imagine de la accidentul în care a murit Tal Berkovich de la Chefi la cuțite! Unde mergea și cine o însoțea în mașină
Fanatik.ro
Ce se mai întâmplă cu fiica lui Ilie Năstase. Ultimul mesaj pe care l-a transmis
Capital.ro
ITP pentru permisul auto. Legea care i-ar afecta pe șoferii pensionari. Ar deveni restrictiv pentru vârstnici
Playtech.ro
Guvernul anunță reducerea cu 50% a impozitului pe proprietate. Cine sunt românii care vor beneficia de această măsură
Adevarul
Mobilizare pentru Autostrada Bucureștiului: circulăm la vară pe A0 între A2 și A3. Stadiul lucrărilor
wowbiz.ro
Mesajul pe care minorul de 13 ani l-ar fi trimis familiei lui Mario, la scurt timp după crimă. Plănuiesc sau nu părinții lui să îl scoată din țară: „Intenționează să ducă băiatul…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat din Buzău a fost împușcat la... Vezi mai mult
iamsport.ro
Legenda Stelei, atac necruțător: ”FCSB nu a avut adversar când a luat titlurile! Neubert e mai important decât Charalambous și Pintilii, pe el nu îl pune la punct nimeni”
MediaFlux
Românii vor primi 1.200 de lei pe an pentru energie și gaze. Schema care ar putea înlocui plafonarea
stirilekanald.ro
VIDEO Cauza accidentului de la Lugojel. Un suporter a dezvăluit ce s-a întâmplat, de fapt, înainte ca microbuzul să intre în TIR: "S-a blocat volanul în depășire"
Top 5 sloturi Yggdrasil