Radu Miruţă, noul ministru al Economiei, are obiective ambiţioase: „Mi-am propus să ajungem la înfiinţarea şi emiterea facturii pentru o firmă în România în aceeaşi zi”

Radu Miruță, ministrul propus pentru portofoliul Economiei și Digitalizării, a declarat luni, în cadrul audierilor din comisiile de specialitate ale Parlamentului, că România are nevoie urgentă de o schimbare de paradigmă în ceea ce privește digitalizarea, în contextul în care șase instituții diferite se ocupă de acest domeniu fără o coordonare clară, iar achizițiile publice sunt adesea redundante și ineficiente.
Mircea Filipescu
23 iun. 2025, 21:26
Radu Miruţă, noul ministru al Economiei, are obiective ambiţioase:

„România are 500 de milioane de euro din PNRR pentru cloud-ul guvernamental, adică acel instrument care să aducă într-un punct comun bazele de date electronice ale multor instituţii din statul român, între care să existe interacţiune ca să se poată produce servicii adăugate. Însă, în acest context, România este pe ultimul loc din Uniunea Europeană la gradul de digitalizare. Şi eu cred că trebuie schimbată filosofia în care se face digitalizarea în România, pentru că astăzi avem vreo şase instituţii care se ocupă de digitalizare, care nu vorbesc între ele, care fac achiziţii redundante, care nu reuşesc să-şi conecteze bazele de date şi serviciile”, a declarat Miruță.

Ministrul propus a criticat modul în care a fost tratată digitalizarea de către guvernele anterioare, subliniind lipsa de prioritizare a acestui domeniu.

„Cred că în acest moment, având în vedere constrângerile bugetare, necesitatea de a aduce mai mulţi bani la buget trebuie să devină o prioritate transministerială”, a adăugat el.

Printre obiectivele sale prioritare se numără reducerea risipei în achizițiile IT și utilizarea eficientă a fondurilor.

„Sunt instituţii ale statului care cumpără un număr de licenţe aproape de două ori mai mare decât cel folosit cu adevărat de angajaţi. Şi se plăteşte mult pentru ceva ce nu se foloseşte. Sunt instituţii ale statului care cumpără produse software, ceea ce românii traduc mai greu. A costat două milioane de euro un soft. O fi mult? O fi puţin? E greu pentru mulţi oameni să analizeze asta. Însă păcatul este că acele produse software plătite din bani publici, indiferent de unde, de la ce instituţie sunt, au chestii repetitive care pot fi folosite în alte produse software. Dar nimeni nu întreţine o bibliotecă de astfel de componente, care, odată plătite, pot fi luate ca piesele de Lego şi refolosite în celelalte instituţii ale statului”, a explicat Miruță.

El a anunțat obiective ambițioase pentru mandatul său, printre care creșterea digitalizării serviciilor publice și dezvoltarea competențelor digitale în administrație.

„Îmi propun creşterea cu 50% din serviciile publice să devină complet digitalizate, ca 50% din administraţia publică să aibă competenţe digitale de bază, o standardizare clară pentru echipamente şi costuri”, a precizat acesta.

Miruță a atras atenția și asupra ineficienței în dotarea IT a instituțiilor publice.

Citeşte şi: EXCLUSIV Florin Manole, noul ministru al Muncii, face anunțul așteptat de pensionari: „Este o decizie care va trebui luată în următoarea perioadă de către Guvern”

„Sunt angajaţi care au calculatoare de două-trei mii de euro şi care folosesc acele calculatoare pentru a trimite doar e-mailuri. Dar sunt frumoase că sunt albe şi sunt lucioase. Cum sunt programatori care vin cu calculatorul de acasă pentru că n-au suficientă putere de procesare pe calculatorul primit de la serviciu. Trebuie să se identifice aceste probleme şi asta va face ministerul în perioada următoare”, a spus el.

Un alt punct important în viziunea sa este modernizarea proceselor administrative.

„Mi-am propus o chestiune ambiţioasă, discutată şi agreată în coaliţie, să ajungem la înfiinţarea şi emiterea facturii pentru o firmă în România în aceeaşi zi. Şi asta are ca precondiţie o conectare foarte funcţională a instituţiilor care se ocupă astăzi de o astfel de activitate în România. Este obiectivul meu să începem un proces de automatizare a proceselor interne în instituţii”, a afirmat ministrul propus.

Radu Miruță a subliniat și potențialul inteligenței artificiale în eficientizarea activităților din administrație.

„Există tehnologie, inteligenţa artificială poate eficientiza activităţile repetitive care se întâmplă astăzi în multe instituţii”, a menționat el.

În final, ministrul desemnat a vorbit despre necesitatea revitalizării Poștei Române.

„Poşta Română a ajuns să i se taie din competitivitate fix de statul român. Poşta Română este entitatea din România care ajunge cu talpa unui om aproape la fiecare gospodărie din ţara asta. Este entitatea din România care are sedii, care are o reţea de oameni destul de bine pregătiţi profesional şi cu toate astea nu reuşeşte să crească în cota de piaţă. Acolo trebuie făcut ceva şi este un plan pe care îl avem cu Poşta Română în dezvoltarea unei divizii cargo aerian a Poştei Române, similar modelelor consacrate competiţiei. Interconectarea regiunilor României la fluxul internaţional de mărfuri prin înfiinţarea de terminale multimodale”, a conchis Radu Miruță.

Citeşte şi: Grindeanu face apel la miniştrii cabinetului Bolojan: Guvernarea este despre români şi nevoile lor, nu este o arenă în care să lupte diverse părţi ale societăţii ca în „Jocurile Foamei”

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Cătălin Măruță în calitate de prezentator al emisiunii! De abia a putut să vorbească de lacrimi
Fanatik.ro
Sportiva de la Jocurile Olimpice de iarnă care a apărut pe coperta unei reviste pentru adulți. E admirată de femei pentru îndrăzneala sa
Capital.ro
Reguli la bloc 2026. Românii care pot primi bani pentru că locuiesc la bloc. Adunarea generală stabilește câți bani încasează
Playtech.ro
Cât timp se coace un chec la airfryer. Diferențe importante față de cuptorul clasic
Adevarul
Individul misterios care știa tot ce mișcă și se vorbește în România. Povestea incredibilă a „geniului rău” din spatele lui Cuza, omul care a organizat primul serviciu de spionaj și informații modern românesc
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale kinetoterapeutului Alin Neacșu. Mesajul din biletul de adio găsit în cabinetul său din Pitești
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce s-a întâmplat cu trupul bărbatului găsit mort în curtea spitalului d... Vezi mai mult
iamsport.ro
Bölöni l-a sunat pe Banciu pentru prima dată după controversa cu Dobrin și Balaci! Replica cu care l-a lăsat fără cuvinte: ”Probabil și-a umplut frigiderul”
MediaFlux
Test nuclear secret efectuat de China. SUA acuză camuflarea exploziilor nucleare
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil