Radu Miruţă, propunerea USR pentru Ministerul Apărării, încearcă să-şi apropie PSD-ul: „Eu, de la guvernare, vă spun că e nevoie de PSD acolo. Nu ne putem face că nu are voturi”

Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat că nu se teme de un scenariu în care USR ar putea fi scos de la guvernare, chiar şi având în vedere disensiunile tot mai vizibile din interiorul coaliției și al semnalelor venite din partea PSD privind o eventuală reconfigurare politică. Oficialul a afirmat că USR va rămâne la guvernare indiferent de presiuni, subliniind că partidul său este dispus să își asume decizii dificile într-o perioadă complicată pentru România.
George Russo
18 dec. 2025, 22:00
Radu Miruţă, propunerea USR pentru Ministerul Apărării, încearcă să-şi apropie PSD-ul:

Ministrul Economiei a vorbit deschis despre relația cu PSD, despre aritmetica parlamentară și despre posibilitatea formării unor majorități alternative. Radu Miruţă a susținut că actualul context politic și economic face improbabilă excluderea USR de la guvernare, întrucât responsabilitatea deciziilor nepopulare trebuie împărțită, iar USR a intrat la guvernare tocmai pentru a contribui la corectarea unor probleme pe care nu le-a generat.

Întrebat direct dacă îi este teamă că USR va fi scos de la guvernare, ministrul Economiei a respins această ipoteză.

”Nu, pentru că nu-i ajută nici pe ei să scoată USR-ul de la guvernare. Este o situaţie grea prin care trece ţara acum, pentru vinovăţia căreia sunt interesaţi, cât timp ei au generat asta, să o distribuie şi cu USR-ul. Pentru că, dacă este să ne uităm aşa aritmetic, scoţând la tablă participanţii, USR-ul acum este într-un guvern care ia nişte decizii care nu sunt populare şi ia deciziile astea pentru a corecta o problemă la care n-a fost parte. PSD încasează cu PNL deciziile pe care le iau astăzi, nepopulare şi ei le iau, însă ei sunt cei care le-au făcut. Adică, ai spart vasele, tot tu strângi cioburile. USR-ul acum e la strânsul cioburilor. El n-a spart vasele. Dar spune ok, trăim în casa asta toţi”, a afirmat Miruţă, la Prima TV.

Ministrul a comentat și ipoteza unei guvernări alături de PNL și UDMR, cu o susținere parlamentară din partea PSD, apreciind că o astfel de formulă ar reprezenta un test de maturitate pentru clasa politică românească. Potrivit lui Radu Miruţă, capacitatea de a construi consens între forțe politice cu viziuni opuse ar putea marca o nouă etapă în politica românească.

Despre această posibilitate, el a declarat că ”este o provocare pentru o nouă etapă a clasei politice din România să arate că există capacitate de a găsi consens chiar între forţele astea care sunt diametral opuse, cum sunt ei cu cei de la PSD”.

În același context, ministrul Economiei a vorbit despre compromisurile necesare în politică, dar și despre aritmetica parlamentară, sugerând că există scenarii în care o majoritate ar putea fi formată chiar și fără PSD, deși aceasta nu este varianta dorită de USR.

”În acelaşi timp, politica mi-a arătat în perioada asta că pot să fac nişte compromisuri necompromiţătoare şi, la cum arată mişcările astea prin Parlament, eu cred că, şi dacă n-ar fi PSD, sunt şanse în anumite ipoteze să se găsească o majoritate. Sunt şi PSD tabere, sunt şi parlamentari neafiliaţi, mai vin câte 2-3 la nevoie, cu oaste de strânsură, doar pentru a fi şi ei într-o majoritate politică. Nu vrem asta, că de asta am intrat şi cu PSD. Şi este nevoie de PSD şi auziţi treaba asta din gura unui userist care a intrat în general în politică împotriva PSD. Eu vă spun din guvern, de unde sunt, că este nevoie pentru a trece ţara prin valea asta şi de PSD, acolo. Este un partid mare care eu cred că a făcut multe greşeli dar reprezintă nişte oameni. Nu ne putem preface că PSD nu are voturi. Şi, când mergi prin ţară, te uiţi la nişte oameni care cred că ce face PSD este bine. Este o lipsă a mea de respect faţă de acei oameni să spun că nu trebuie ca ei să fie reprezentaţi în guvern doar ca să aibă mai multe poziţii de ministru”, a mai declarat ministrul.

Citeşte şi: Prima declaraţie a lui Nicuşor Dan după ce USR i-a propus pe Radu Miruţă şi Irineu Darău la Ministerul Apărării, respectiv al Economiei: „Am fost consultat în legătură cu amândoi”

Radu Miruţă a fost întrebat și despre scenariul rotativei premierilor și despre posibilitatea ca USR să rămână într-un guvern condus de un premier PSD.

”Vom sta la guvernare cu dinţii, cu oricine de gât, pentru ca într-o zi, suplimentară, în care USR are nişte miniştri, nişte ministere, să poată să mai poată rezolva câte o jumătate de problemă”, a spus ministrul Economiei.

În final, Miruţă a acuzat PSD că întreține un climat constant de atacuri la adresa USR, afirmând că strategia partidului său este de a nu răspunde permanent provocărilor.

”Discuţia pe care noi o avem la nivel de conducere este să nu întreţinem scandalul şi să nu răspundem la înţepăturile astea pe care, în general, PSD le emite. Nu prea răspundem. La 10 mai spunem şi noi câte una, că suntem oameni. Dar uitaţi-vă, USR este atacat zi de zi. Ba eu, ba Diana Buzoianu, ba a fost Moşteanu, ba Oana Ţoiu”, a mai spus ministrul Economiei.

Totodată, acesta a respins ideea că USR ar fi responsabil pentru problemele cu care se confruntă România, susținând că partidul se află de prea puțin timp la guvernare pentru a i se putea imputa situația actuală.

”Răul din ţara asta nu e făcut de USR. Trebuie să mai stea USR vreo 20 de ani la guvernare şi să facă numai rău ca să spunem că sunt şi ei vinovaţi pentru ce s-a întâmplat rău în ţara asta. E absurd. Suntem de şase luni, nişte oameni care au venit de pe băncile şcolii înainte şi nişte şcoli grele unii dintre noi. Poţi să spui că ce se întâmplă rău în ţara asta e din vina USR? Eşti necredibil, eşti neserios”, a completat Miruţă.

Citeşte şi: Cumulul pensiei cu salariul, prelungit de Guvern. În ce domenii este esenţial pentru a nu se bloca activitatea

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ce povesteau Gheorghe Moldovan, arbitrul găsit mort, și Irina despre căsnicia lor în urmă cu un an. Cât de îndrăgostiți erau: "Împreună putem..."
Fanatik.ro
Edu Corlat ar putea fi primul român de la echipa mare a lui Real Madrid după Gică Hagi
Capital.ro
Horoscop 1 octombrie. O zi cu două fețe pentru zodii: inspirație, emoții puternice și reacții greu de controlat
Playtech.ro
Temperaturile au coborât sub zero grade Celsius în mai multe localități din România. Cum va fi vremea în următoarele zile
Adevarul
Putin ar fi călătorit în secret cu amanta sa în Kazahstan. Ce au descoperit jurnaliștii în datele despre zboruri
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se anunță noi scumpiri la raft. Fructele, legumele și pâinea ar putea costa mai mult în această toamnă
iamsport.ro
A plecat de la CFR Cluj în vară, dar deja nu mai este dorit de noul club: ”Vor să scape de el!”
MediaFlux
Acoperământul Maicii Domnului, sărbătoare cu cruce roșie. Ce nu ai voie să faci pe 1 octombrie pentru a nu aduce ghinionul asupra ta
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte