Radu Oprea, purtător de cuvânt al PSD, despre PNRR: „Suntem corigenţi pe toamnă. 13 din cele 24 de state au fost deja evaluate pozitiv, urmând să primească avansul”

Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea, a adus vineri cele mai grave acuzaţii de până acum guvernului Cîţu, în ce priveşte Planul Naţional de Restructurare şi Rezilienţă, susţinând că este posibil chiar ca România să rateze absorbţia unei părţi din fonduri din cauza bâlbelor executivului.
Filip Stan
02 iul. 2021, 17:45
Radu Oprea, purtător de cuvânt al PSD, despre PNRR:

„Șirul bâlbâielilor privitoare la Planul Național de Redresare și Reziliență continuă. Conform obiceiului miniștrilor din guvernul Cîțu se povestește mult, dar se realizează foarte puțin. Realitatea arată că suntem corigenți pe toamnă, 13 din cele 24 de state membre care au depus planurile au fost deja evaluate pozitiv, urmând să primească avansul conform calendarului agreat”, a declarat purtătorul de cuvânt al PSD, senatorul Radu Oprea.

„Președintele Iohannis ne spune că e foarte bine așa: „mai bine sacrificăm încă o lună de zile sau două, clarificăm tot și când este gata pornim și le punem în practică (proiectele)”. Premierul Cîțu nu este de acord și susține că vacanța celor de Bruxelles este cauza întârzierii. „Nu este nicio problemă!” strigă disperat dl. Cîțu încercând să se autoconvingă, deformând realitatea ca de obicei.

Ba da, este o mare problemă! Next Generation EU este cel mai ambițios plan de redresare după criza generată de pandemia Covid. Peste 750 de miliarde euro vor fi injectate în economiile statelor membre pentru o relansare rapidă a vieții economice. Într-o economie globală plină de constrângeri, cu resurse limitate în ceea ce privesc materiile prime, cu capacitate finită a companiilor de a produce bunuri și servicii și cu resursa umană calificată restrânsă, viteza de reacție devine vitală. Orice întârziere reduce șansa de a găsi companiile performate care să implementeze proiectele pe care le dorim pentru România”, a arătat senatorul PSD, conform Digi24.

Radu Oprea: „Incompetența lor de a transmite un plan coerent este cauza care va genera ratarea absorbirii banilor din PNRR”

”Imaginați-vă multitudinea de proiecte care vor trebui finalizate până la sfârșitul anului 2026 pe toată suprafața Uniunii Europene, o activitate extrem de intensă în toate domeniile prioritare finanțate prin Planurile naționale de redresare și reziliență ale fiecărui stat membru. Dacă Premierul Cîțu și-ar pune întrebarea simplă: cu cine vom realiza toate proiectele până în 2026?, ar fi mai puțin relaxat. Ar trebui să fie îngrijorat cu atât mai mult cu cât unul din constructorii de pe șantierul drumului expres Craiova – Pitești a cerut extinderea timpului de finalizare a șantierului cu un an, pentru că pierde resursă umană în fiecare zi. Constructorii pleacă la muncă în străinătate pentru salarii mai bune.

Ar trebui să devină extrem de îngrijorat dacă ar înțelege ce se întâmplă astăzi cu prețurile la materialele de construcții, care efectiv au explodat. Doar câteva exemple: prețul oțelului beton a crescut cu 57%, al bitumului s-a dublat, al pânzelor laminate cu 116%. Acest efect al scumpirilor va fi resimțit pentru toată sfera de activități și servicii care vor fi finanțate prin PNRR. Prețurile producției industriale au crescut cu 10,4%. Vom achiziționa din ce în ce mai scump pe măsură ce trece timpul, iar problema reală este că jumătate din sumă provine din împrumuturi care vor trebui plătite.

Incompetența lor de a transmite un plan coerent este cauza care va genera ratarea absorbirii banilor din PNRR. Semnalul dur a venit din nou de la Bruxelles, criticile și observațiile transmise, care privesc lipsa de reforme care să crească reziliența economiei românești, sunt ținute “la secret” de apostolii transparenței. Liniștea pe care încearcă guvernanții să o inducă îmi aduce aminte de celebrul slogan: „Dormi liniștit, FNI veghează pentru tine”. Și catastrofa a urmat”, a mai spus purtătorul de cuvânt al PSD.

Citeşte şi: Diana Şoşoacă îl face praf pe Ludovic Orban: „MAI AI CEVA SFÂNT, ORBANE? VEŢI PLĂTI PÂNĂ LA ULTIMA PICĂTURĂ DE SÂNGE A ACESTUI POPOR OBIDIT!”

DailyBusiness
Banca Angliei este așteptată să mențină dobânda la 3,75%, în ciuda scumpirii petrolului și gazelor
Spynews
Cum arată curtea Mirelei Vaida. Frumoasa prezentatoare se bucură de o adevărată oază de liniște | GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Marius Mitran dezvăluie „Testamentul lui Mircea Lucescu” în ziua în care „Il Luce” ar fi împlinit 81 de ani
Capital.ro
Surpriza din proiectul adoptat de Senat privind TVA-ul la locuințe. Data care se schimbă
Playtech.ro
Cine trebuie să declare veniturile din străinătate și actele necesare. ANAF a început controalele, ce faci dacă ai primit decizie
Adevarul
Cel mai „liberal” dintre primarii PSD explică cum a făcut reformă, deși legea administrației nu-l obliga
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este Luca, tânărul de 18 de ani care și-a pierdut viața în urma tragediei din Vrancea. Visa la o carieră în medicină
iamsport.ro
Zinedine Zidane, desființat după numirea la naționala Franței: ”Absolut nimic nu-l recomandă pentru acest post! Câștiga trei Ligi cu Zwolle?”
MediaFlux
Mii de bunuri confiscate de ANAF, scoase la vânzare la prețuri mici. Românii vor putea cumpăra și de pe OLX
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România