Radu Stroe, somat de Victor Ponta să modifice proiectul Codului Rutier

Prim-ministrul Victor Ponta i-a cerut ministrului de Interne, Radu Stroe, să modifice proiectul de ordonanţă de urgenţă de modificare a Codului Rutier, astfel încât modificările să nu se refere exclusiv doar la cuantumul sancţiunilor pentru cei care încalcă legislaţia rutieră, transmite România TV. Astfel, Ponta a cerut ca mai multe chestiuni punctuale să fie incluse în proiect.
Filip Stan
02 oct. 2013, 14:55
Radu Stroe, somat de Victor Ponta să modifice proiectul Codului Rutier

În cadrul şedinţei de Guvern de miercuri, Ponta s-a arătat nemulţumit că noul Cod nu include şi schimbări de fond, pe lângă cele legate de sancţiuni. Premierul a spus că şoferilor care au provocat accidente rutiere grave ar trebui să li suspende imediat permisul, nu să se aştepte o decizie a instanţei.

În al doilea rând, Ponta a acuzat lipsa unui sistem de comunicare între poliţia rutieră şi primării în ceea ce priveşte amenzile aplicate, sistem necesar în condiţiile în care banii din amenzi vor reveni administraţiilor locale. O altă obiecţie este faptul că nu există sancţiuni pentru cei care nu îşi plătesc amenzile, aceştia păstrându-şi şi permisul şi banii.

Ponta l-a avertizat pe Stroe că, în cazul în care nu va face modificările solicitate, va respinge proiectul de ordonanţă, iar noul Cod Rutier ar putea intra în cadrul unei proceduri parlamentare normale.

Adoptarea noului Cod rutier a fost amânată de Guvern, după o discuţie în şedinţa de miercuri, afirmă surse oficiale, citate de Mediafax.

 

Pe 20 septembrie, după şedinţa BPN a PNL, pe site-ul MAI a fost publicată o nouă variantă de modificare a Codului Rutier, care prevede ca amenda maximă primită să fie de 9.600 de lei, în loc de 16.000, cât era stipulat în varianta anterioară.

Imediat după şedinţa PNL, pe site-ul MAI a fost publicată noua variantă de proiect de ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ
pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Liberalii l-au certat pe ministrul Radu Stroe că a ieşit public să anunţe un proiect pe care nu l-a discutat cu liderii partidului. PNL nu este de acord, în primul rând, cu amenzile mari propuse pentru şoferii care încalcă lege. Ministrul de Interne a retras proiectul şi aşteaptă propuneri pentru modificarea documentului.

Liberalii sunt nemulţumiţi de sancţiunile foarte mari prevăzute de acest proiect de lege şi cel ministrului de Interne să retragă iniţiativa.

Între timp, Ministerul de Interne a „îndulcit” din sancţiunile pe care le riscă şoferii care încalcă legea.

Proiectul de lege lansat în dezbatere publică de MAI prevede ca şoferii care conduc băuţi, nu acordă prioritate pietonilor sau depăşesc viteza regulamentară cu peste 60 de kilometri pe oră vor avea permisele suspendate timp de 120 de zile.

Permisul este suspendat pentru o perioadă de 180 de zile, iar amenda va fi între 21 şi 50 de puncte de amendă pentru şoferii care nu opresc la trecerile la nivel cu calea ferată, dacă sunt bariere sau semibariere coborâte, care şoferul circulă pe contrasens, care circulă cu o viteză care depăşeşte viteza maximă legală cu mai mult de 60 km/h, care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice sau se află la volanul unui autovehicul neînmatriculat.

În cazul în care, în condiţiile de mai sus provoacă şi un accident soldat cu pagube materiale, perioada de suspendare a permisului va fi de un an, iar amenda primită se încadrează în clasa a VI-a de sancţiuni, între 51 şi 120 de puncte de amendă.

În cazul unui accident grav sau a trecerii pe culoarea roşie a semaforului, suspendarea permisului poate ajunge la cel mult doi ani, faţă de cinci, cât prevedea proiectul anterior.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Tzancă Uraganu, ironizat de propriul frate. Ce a avut de spus Miraj Tzunami la adresa lui: „I-a fost rușine”
Fanatik.ro
Stadionul uriaș care se construiește pe locul unei foste fabrici. Valoarea investiției ajunge la 2,4 miliarde de dolari
Capital.ro
Jantele și roțile care sunt interzise. Șoferii pierd dreptul de a mai circula cu mașina. Unde se aplică deja legea
Playtech.ro
Programul maşinii de spălat rufe care consumă cel mai puţin curent. Puţini îl folosesc, dar scade factura considerabil
Adevarul
Momentul în care Putin a fost redus la tăcere la începutul unui discurs adresat liderilor mondiali
wowbiz.ro
Soțul Teodorei Marcu nu mai e om, la jumătate de an de când tânăra a fost ucisă! Ce se întâmplă cu el. Dezvăluiri cutremurătoare: „Din ce în ce mai greu…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Maseuzele din Cluj, diagnosticate cu lepră, au avut zeci de clienţi. Printre aceștia s-au numărat chiar și artiști de la Untold
iamsport.ro
HALUCINANT! Ce apare în declarația de avere a Liei Savonea: peste 700.000 de euro în conturi și 3 salarii consistente
MediaFlux
Anunțul ANAF privind plata taxelor. Cine trebuie să achite și câți români au făcut asigurare de sănătate DATE EXCLUSIVE
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Ultimă oră: Traian Băsescu, operat de urgență! Medicii au făcut anunțul