Radu Vâlcan primește o mică avere pentru cele trei săptămâni de filmări la Insula Iubirii. Antena 1 a plătit o sumă uriașă ca să-l păstreze în proiect

Radu Vâlcan este unul dintre cei mai apreciați prezentatori TV, iar succesul emisiunii Insula Iubirii de la Antena 1 se leagă și de prezența lui. Filmările pentru sezonul 9 au loc în Thailanda, iar renumerația sa este pe măsura notorietății emisiunii.
Irina Dumitrescu
27 aug. 2025, 19:15
Radu Vâlcan primește o mică avere pentru cele trei săptămâni de filmări la Insula Iubirii. Antena 1 a plătit o sumă uriașă ca să-l păstreze în proiect

Insula Iubirii, sezonul 9, se apropie de final. Cuplurile care au trecut de la extaz la afonie pe măsură ce tentația și farmecul ispitelor și-au pus amprenta pe cele două insule. Ruptura s-a produs deja în trei dintre cuplurile sosite în jocul tentației. Toate măștile vor cădea la ultimul bonfire, chiar în fața lui Radu Vâlcan.

Prezentatorul a anunțat la începutul filmărilor că aventura din Thailanda este una cu totul specială pentru el, mai ales că i-a fost alături și soția sa, Adela Popescu.

„Anul acesta hotărâserăm împreună să nu mai vină (Adela Popescu, n. red.). Dar mi-am dat seama în timp util că o luna atât de departe de casa vă fi greu de dus singur. Așa că m-am organizat. Și ea a acceptat”, povestește Radu Vâlcan pe rețelele sociale.

Citește și: Cum s-au cunoscut Andi Moisescu și Olivia Steer. Căsnicia lor a ajuns la final după 23 de ani: „Am făcut tot ce mi-a stat în putință”

Dacă cei doi sunt de nedespărțit atunci când Radu Vâlcan are de filmat pentru Insula Iubirii, la fel merg lucrurile și când vine vorba de afaceri. De ani buni, prezentatorul și soția sa sunt implicați într-o firmă, afacerea familiei, și împart totul.

Deși Vâlcan este discret când vine vorba de salariul pe care îl primește din partea celor de la Antena 1, fanii sunt convinși că acesta este răsplătit pe măsura importanței sale pentru emisiune.

„Insula Iubirii nu ar mai avea același farmec fără Radu”, spun mulți dintre telespectatori.

Potrivit informațiilor apărute în presă, Radu Vâlcan ar încasa între 35.000 și 45.000 de euro pentru cele trei săptămâni de filmări din Thailanda.

În urmă cu șase ani, acesta primea 10.000 de euro, dar, odată cu creșterea popularității producției, suma s-ar fi triplat, notează Cancan.ro.

Citește și: Părintele Vasile Ioana a botezat un tânăr electrician din Sri Lanka și vorbește despre îndemnul lui Dan Tanasă de la AUR împotriva migranților: „Fapta bună nu o faci doar către un creștin”

Pe lângă câștigurile din televiziune, Radu Vâlcan și Adela Popescu se bucură și de succesul firmei lor de publicitate. Potrivit datelor  oficiale, compania a raportat în ultimul an o cifră de afaceri de aproape 2 milioane de lei (circa 400.000 de euro), în creștere cu 40%. Profitul a fost și el unul impresionant – aproape 1,4 milioane de lei (aproape 300.000 de euro), adică un plus de 88% față de anul anterior.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Un nou scandal marca Florin Salam! Manelistul ar fi cauzat o pagubă de aproape 100.000 de euro
Fanatik.ro
Lecția teribilă de viață a familiei Popescu: de la autogolul cu Sănătatea Cluj și lacrimile soției la TV, până la îngerul salvator al Universității Craiova din semifinala și finala Cupei României
Capital.ro
Reguli la bloc. Restricții legale pentru românii care locuiesc la parter și demisol. Când nu scapi de plată sau de cerere la Primărie
Playtech.ro
Harta salariilor din România în 2026: diferențe uriașe între județe. Domeniile unde românii au cele mai mari venituri în 2026
Adevarul
Cine este tânăra din cercul apropiat al lui Trump care îi alimentează tiradele nocturne pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Caz șocant în Capitală! O femeie de 53 de ani, de profesie psiholog, și-a pierdut viața după ce a căzut de la etajul 8 al unui bloc
iamsport.ro
E convins că Universitatea Craiova și U Cluj ”nu vor ajunge în nicio cupă europeană” sezonul viitor: ”Asta e diferența!”
MediaFlux
Cine e tânăra ținută secretă de Trump. Natalie îl ajută noaptea pe președintele american FOTO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi