Radu Vasile, DECORAT POST-MORTEM de Traian Băsescu

Președintele României, Traian Băsescu, a semnat miercuri, 3 iulie, decretul de decorare post-mortem a fostului prim-ministru al României Radu Vasile.
Iulian Tudor
04 iul. 2013, 07:51
Radu Vasile, DECORAT POST-MORTEM de Traian Băsescu

„Pentru contribuția remarcabilă la edificarea și consolidarea statului de drept, pentru întreaga activitate pusă în slujba promovării intereselor României, pentru competența și abnegația dovedite în actul guvernării, domnul preşedinte Traian Băsescu a conferit post-mortem Ordinul Naţional „Steaua României” – în grad de Cavaler fostului prim-ministru al României Radu Vasile (1998 – 1999)„, se arată într-un comunicat emis de Preşedinţia României.

Decorarea a fost făcută la propunerea președintelui României, Traian Băsescu.

Radu Vasile a murit, miercuri dimineaţă, după o lungă luptă cu un cancer de colon cu care a fost diagnosticat în 2010. „Tata a plecat liniştit dintre noi”, a spus fiul fostului premier, care a îndemnat presa să respecte momentul greu prin care trece familia sa în aceste momente.

Funeraliile fostului premier Radu Vasile vor avea loc, vineri, la Cimitirul Bellu Catolic.

Radu Vasile s-a născut la 10 octombrie 1942, la Sibiu, în familia unui avocat. După ce a absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii Bucureşti (1967), a devenit doctor în ştiinţe (1977). A urmat cursuri postuniversitare de economie şi politici monetare şi fiscale europene. Timp de doi ani (1967-1969) a fost angajat ca istoric la Muzeul Satului din Bucureşti, iar între anii 1969 – 1972 a fost cercetător la Institutul „Nicolae Iorga” din cadrul Academiei Române.

A fost cadru didactic la Universitatea Bucureşti (1962 – 1967), lector universitar (1978), apoi profesor universitar (1994) la Academia de Studii Economice Bucureşti (ASE). Între 1990 şi 1992 a fost prodecan al Facultăţii de Comerţ din cadrul ASE.

Radu Vasile a fost membru al Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD), din 1990 şi până la 27 decembrie 1999, când a fost exclus din partid. A fost purtător de cuvânt şi secretar general (19 ian. 1996 – 5 ian. 1999) al PNŢCD. Pentru o scurtă perioadă (febr. – oct. 2000), a fost preşedintele Partidului Popular din România.

A fost senator de Bacău, ales pe listele Convenţiei Democrate Române (CDR), din partea PNŢCD (1992 – 1996), şi senator de Bucureşti (1996 – 2000), ales pe listele CDR, din partea PNŢCD. A fost vicepreşedinte al Senatului (1992 – 1996; 1996 – 2 apr. 1998). Senator PD de Argeş în legislatura 2000 – 2004.

A fost prim-ministru al României din 15 aprilie 1998 până în 13 decembrie 1999, când preşedintele României, Emil Constantinescu, a forţat revocarea sa din funcţie, provocând o „defecţiune” în interiorul guvernului de coaliţie – demisia a cinci miniştri. Ulterior, PNŢCD l-a exclus din partid.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Așa arăta Buzăul în ziua în care Mihaela Runceanu a fost condusă pe ultimul drum, acum 37 de ani. Mașina mortuară abia a putut ieși de pe stradă
Fanatik.ro
Ionuț Chirilă a „sărit” la Cornel Dinu! Ce a cerut clubului Dinamo. Exclusiv
Capital.ro
Salarii mai mari pentru profesori în 2027. Sindicatele cer ca dascălii cu 25 de ani vechime să fie plătiți la nivelul medicilor specialiști
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Lovitură pentru Bolojan! Un nou nume vrea să îi ia locul
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT