Raed Arafat anunţă iar restricţii: „Nu vom aştepta 6 la mie, ca la şcoli”. Unde vor avea INTERZIS nevaccinaţii

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă ameninţă din nou cu măsuri restrictive, chiar dacă nu mai poate fi vorba de lockdown.
Filip Stan
23 aug. 2021, 17:34
Raed Arafat anunţă iar restricţii:
Raed Arafat explică de ce ar putea fi interzis accesul persoanelor nevaccinate în mall. Cine este de vină pentru eșecul campaniei de vaccinare

Raed Arafat afirmă că pragul de incidenţă a infectărilor cu SARS-CoV-2 de 6 la o mie de locuitori se va aplica doar în ceea ce priveşte funcţionarea unităţilor de învăţământ, nu tuturor activităţilor economice. „Sunt activităţi care… anumite incidenţe vor fi mai joase”, declară Arafat, explicând că în Hotărârea de Guvern care va fi adoptată în 12 septembrie şi prin care se va prelungi starea de alertă vor fi stipulaţi şi indicii care vor reglementa activităţile economice.

„Nu sunt restricţii pentru cei nevaccinaţi, eu nu le văd aşa. Eu văd altfel situaţia: aici, este combinat cu economia. Să ajungi să închizi economia total, din nou, nu este o soluţie (…). S-au luat măsuri, s-au dat soluţii, s-a dat posibilitatea de vaccinare şi venim după asta şi ne uităm că dacă  creşte ce facem, reînchidem integral restaurantele, reînchidem integral tot ce a funcţionat şi a fost închis atuncea? Şi atunci, soluţia cealaltă este, pe unele zone, să ai anumite reglementări. Ok, este creştere foarte mare în oraş, atunci intră în locaţiile astea persoanele care sunt protejate sanitar, să permitem locaţiile respective să funcţioneze mai departe. Asta e o măsură de sănătate publică pe o perioadă limitată”, a declarat Raed Arafat, duminică seară, la Digi 24.

Conform acestuia, pragul de 6 la mie în ceea ce priveşte infectările se aplică doar funcţionării unităţilor de învăţământ, nu tuturor activităţilor.

„Nu înseamnă că restul activităţilor rămân la 6 la mie. Sunt activităţi care… anumite incidenţe vor fi mai joase, sunt acuma prevăzute prin lege. Pe 3 la mie, pe 2 la mie şi astea, în mod normal, se respectă. După anumite incidenţe este posibil să se ia decizii locale de măsuri sanitare. (…) Cel mai probabil în Hotărârea de Guvern care va prelungi starea de alertă pe 12 septembrie va include toate aceste aspecte”, a adăugat Raed Arafat.

Conform acestuia, transportul public este considerat activitate esenţială, acolo nu pot fi impuse restricţii, dar trebuie purtată masca de protecţie. Arafat consideră că cei care conduc mijloacele de transport în comun nu ar trebui să plece de pe loc până când toţi călătorii nu poartă masca de protecţie.

Beatrice Mahler avertisment către români: „La ATI-Covid19 mai avem un singur pat liber”
Ministrul Sănătăţii a anunţat posibile măsuri restrictive pentru persoanele vaccinate

Şi Ioana Mihăilă a anunţat că au fost discutate mai multe măsuri, printre care se numără oferirea de bonuri valorice sau loterii cu premii pentru cei care se vaccinează, cât şi interzicerea accesului persoanelor nevaccinate în week-end în spaţiile publice neesenţiale. Ministrul Sănătăţii a mai spus că după ce va fi obţinut acordul premierului Florin Cîţu, va fu stabilită de către Guvern partea tehnică. Ea a mai precizat că există o propunere legislativă pentru personalul medico-sanitar, şi anume obligativitatea testării pentru personalul medico-sanitar nevaccinat, iar costul testării să fie suportat de către cadrele medicale.

Adrian Marinescu, avertisment despre locurile din spitalele COVID. „Avem peste două treimi din paturi ocupate. Dacă mergem pe același trend, spitalul va fi plin”
„Am participat la şedinţa coaliţiei cu scopul de a propune partenerilor de coaliţie o serie de măsuri legate de accelerarea campaniei de vaccinare. Este vorba atât de măsuri de recompensă pentru cei care s-au vaccinat sau se vor vaccina de acum înainte, precum şi de măsuri restrictive pentru persoanele vaccinate. Trebuie să menţionez că a fost o discuţie de principiu, urmând ca, ulterior, pentru aplicabilitatea acestor măsuri să cerem acordul partenerilor din Guvern, al premierului şi al membrilor Comitetului Naţional pentru Coordonarea activităţilor de vaccinare. Este vorba de anumite măsuri de recompensă pentru cei care se vaccinează de acum înainte, de tipul bonurilor valorice, rămâne să vedem cum le operaţionalizăm, dar şi anumite loterii, cu premii pentru toţi cei care s-au vaccinat de la începutul campaniei şi până acum”, a declarat Ioana Mihăilă.

DailyBusiness
Bolojan promite sprijin pentru peste 400 de persoane afectate de explozia din Rahova: 45 de locuințe sunt asigurate
Spynews
Top 5 cele mai sigure locuri în care te poți muta dacă izbucnește al Treilea Război Mondial. De ce sunt ele recomandate
Fanatik.ro
Adrian Mititelu a pierdut procesul de 7 milioane de euro cu Victor Pițurcă! Reacția patronului de la FC U Craiova: „A fost un cartuș! Eu nu am ce pierde”. Update exclusiv
Capital.ro
Parlamentul European schimbă regulile pentru permisele de conducere. Anunț oficial pentru toți șoferii din UE
Playtech.ro
Tabel: penalizările aplicate pentru pensia anticipată parțială, în funcție de lunile de anticipare
Adevarul
Dezamăgirea unui cuplu britanic după 9 ani în Bulgaria: „Pensionarea de vis s-a transformat în coșmar. Am fost aproape omorâți de sistemul medical”
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! A fost ucis pe loc! Autocar plin cu suporteri, atacat pe autostradă
Economica.net
Tancuri noi pentru România şi o scurtă istorie a tancului românesc TR-85M1 BIZONUL - Ce este programul "Tanc principal de luptă"
Prosport.ro
FOTO. Sabalenka și Badosa, în costum de baie, au încins imaginația fanilor
kanald.ro
FOTO Cum arată apartamentele în care s-au mutat deja primele familii afectate de explozia din Rahova
Cancan.ro
Ce s-a găsit în apartamentul Vasilicăi Enache, avocata moartă în explozia din Rahova. OBIECTUL care dă ancheta peste cap!
iamsport.ro
Viktor Orban, implicat în finanțarea unei echipe importante din SuperLiga: ”Ar trebui să produci bani, nu să stai cu mâna întinsă!” / ”De acolo s-au plătit salariile”
MediaFlux
54% în plus la pensie. Plăți istorice la Pilonul II de pensii
stirilekanald.ro
Vladimir Putin, sfătuit să nu meargă la Budapesta. "Ar putea fi asasinat"
substantial.ro
Igiena blănii la pisica senior – Ce schimbări apar şi cum le gestionezi