Raed Arafat, despre decontările ilegale: Vulnerabilitatea sistemului permite astfel de fraude

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Raed Arafat a declarat vineri că astfel de cazuri cum a fost cel al decontării analizelor medicale care nu au fost efectuate în realitate sunt posibile, iar ele apar din cauza vulnerabilităţii sistemului.
Iulian Tudor
29 mart. 2013, 11:57
Raed Arafat, despre decontările ilegale: Vulnerabilitatea sistemului permite astfel de fraude

Este posibil (n.r.- să se deconteze bani pentru analize inexistente) şi în controalele pe care le avem vedem situaţii care sunt sub semnul întrebării şi le comunicăm mai departe. Există o colaborare foarte serioasă între Ministerul Sănătăţii şi alte structuri ale statului în acest sens. Noi putem să atragem atenţia asupra unor situaţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate poate să atragă atenţia, aceste structuri investighează şi când văd că e ceva real intervin„, a precizat Raed Arafat, la Palatul Parlamentului.

Secretarul de stat a adăugat că nu are foarte multe date despre cazul cu analizele decontate, scrie Agerpres.

Aceste cazuri apar din cauza vulnerabilităţii sistemului, care permite astfel de fraude. Încercăm să le combatem. Reţeta electronică poate să combată o parte importantă din fraudă în prescrierea reţetelor, cardul de sănătate, care o dată implementat va ajuta cu siguranţă la controlul introducerii unor date ale unor persoane care nici măcar nu au fost la medic, să-i prescrie anumite medicamente sau să ia anumite plăţi din partea Casei de asigurări. Una din vulnerabilităţi este pe achiziţiile în cazul cărora acum sperăm, etapă cu etapă, prin achiziţiile centralizate, să reuşim să reducem fenomenul”, a arătat secretarul de stat.

Potrivit lui Arafat, o altă problemă o reprezintă resursele umane din Ministerul Sănătăţii unde în prezent un expert face o analiză foarte atentă pentru a se efectua anumite modificări.

„Vrem să rezolvăm situaţiile de nemulţumire veşnică a personalului medical care vine în contact cu resursele umane de la minister. Într-o lună sper că vor începe să se vadă modificări în acest sens în bine şi o transparenţă mult mai mare. Când vrem să facem cursuri sau doctorate, iar acestea îl costă pe un medic tânăr salariul pe trei sau patru luni, trebuie să înţelegem că acest medic nu are de unde să dea aceşti bani, riscul ca el să-i ia de la pacienţi sau din altă parte e mare”, a precizat Raed Arafat.

Parchetul Capitalei şi Poliţia Capitalei au efectuat vineri 44 de percheziţii domiciliare, în cadrul unei anchete privind fraudarea de către mai mulţi medici şi angajaţi ai unor laboratoare de analize medicale a bugetului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate cu suma de 500.000 euro.

Activitatea infracţională a constat, în principal, în fraudarea de către mai mulţi medici şi angajaţi ai unor laboratoare de analize medicale a bugetului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate prin decontarea unor analize medicale care nu au fost efectuate în realitate, cauzându-se un prejudiciu de peste 500.000 de euro.

DailyBusiness
Românii aflaţi în telecabina blocată în Italia au fost evacuați și sunt într-o stare bună
Spynews
Escapada la munte l-a scos din sărite pe Liviu Vârciu! A ajuns în Poiana Brașov în 7 ore, iar acolo a primit o altă lovitură: ”Ne merităm soarta”
Fanatik.ro
Celebra campioană olimpică confirmă că nu mai are mult de trăit. E bolnavă de cancer, la doar 38 de ani. „Nu vă spun când mor, dar am alarma programată”
Capital.ro
Teste obligatorii de vedere. Acești șoferi vor fi verificați mai des, la fiecare 3 ani. Se dă lege în țara cu peste un milion de români
Playtech.ro
Sfântul Ion sau Sfântul Ioan? Cum spunem corect, de fapt?
Adevarul
Venezuela, sub noua conducere: militari în stradă și presiune din SUA. Ce condiții impune Trump președintelui interimar
wowbiz.ro
Doliu uriaș! Autorul Michael Schumacher a murit la 75 de ani: „Tatăl meu era…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Un mare campion la kaiac-canoe a fost găsit fără suflare în propria locuință, la doar 34 de ani
iamsport.ro
Atac DEZLĂNȚUIT la adresa lui Angelescu și Șucu: 'O sărăcie și un tâmplar! Jambor nu există decât în mintea lor, Koljic e mai fragil decât gheața la mal, Rapid pute a minciună'
MediaFlux
Sfântul Ion 2026, sărbătorit miercuri, 7 ianuarie. Ce este total interzis să faci în această sfântă zi
stirilekanald.ro
Anunț foarte important pentru români!
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend