Protestul din Capitală a reunit reprezentanți ai peste 70 de organizații neguvernamentale, dar și iubitori de animale veniți din mai multe orașe ale țării. Manifestanții au cerut măsuri pentru redeucerea abandonului, un program național de sterilizare și schimbarea modului în care sunt gestionate animalele fără stăpân.
La protest a participat și Raluca Bădulescu, care a transmis de la fața locului un mesaj în care vorbește despre importanța implicării în astfel de cauza.
În același timp, vedeta a criticat lipsa de implicare pe care spune că a observat-o în rândul unor persoane publice.
„Vă pup, vă iubesc și vă ador de la protestul animalelor. Este foarte multă lume. Vreau să vă spun că mă înclin în fața celor care au fost astăzi aici, în fața tuturor celor care sprijină cauza, în fața tuturor asociațiilor care se luptă din greu cu tot ce se întâmplă în țara asta.
Vreau să fac și niște observații legate de toți influencerii și de majoritatea persoanelor publice, cu foarte puține excepții. Pe nimeni nu am văzut să se implice în aceste cauze care chiar contează. Când a fost merdeneaua versus untul, toată lumea era pe trend, toată lumea s-a sensibilizat. Dacă nu e trend sau nu e val, ce facem?!
Putem să avem o voce prin care sprijinim cauza animalelor abandonate sau vrem doar bani să facem reclame la creme, fără să ne pese de nimic altceva pe lumea asta?!
Cu toată dragostea vă spun că voi lupta toată viața pentru animalele fără stăpân”, a transmis Raluca Bădulescu.
Citește și: Roxana Hulpe, fascinată de soțul Andreei Esca. Unde s-au întâlnit cei doi: „Alex nu e un nebun”