Raluca Prună precizează că nu are în vedere desfiinţarea DNA şi DIICOT, nici reunirea lor iminentă

Ministrul Justiției, Raluca Prună, a precizat miercuri, într-o postare pe o rețea de socializare, că nu a anunțat desființarea DNA și DIICOT, nici unificarea iminentă a celor două instituții.
Filip Stan
30 nov. 2016, 17:11
Raluca Prună precizează că nu are în vedere desfiinţarea DNA şi DIICOT, nici reunirea lor iminentă

Reacția ministrului vine după ce în presă au apărut mai multe interpretări și comentarii referitoare la o declarație a sa, în care spunea că recenta reorganizare a DIICOT pe modelul DNA a fost făcută și în perspectiva în care, pe termen lung, cele două parchete specializate ar putea fi reunite într-o singură structură.

„Câte ceva despre manipularea deșănțată, fără scrupule și fără atenție funcțională la semnificația cuvintelor. Puteți vedea în parte din ‘presă’ sau la ‘formatorii’ de opinie care reacționează la un enunț despre o viziune posibilă, dar și probabilă, pe termen foarte lung. 10 ani plus. Nu am anunțat desființarea DNA și DIICOT, nici reunirea lor iminentă. Dimpotrivă, am făcut un pas necesar dând DIICOT exact ce are și DNA”, se arată în postarea Ralucăi Prună.

Ministrul Justiției mai afirmă că se numără printre cei care au contribuit efectiv la întărirea celor două instituții, DNA și DIICOT, arată Agerpres.

„Ce este cel mai amuzant este că marii apărători ai celor doua structuri de parchet sunt cei care le-ar vrea desființate și care adesea le critică. Eu am făcut pentru DNA și DIICOT, nu am vorbit ca un chibiț cu pretenții de game changer”, se mai arată în postare.

Reorganizarea DIICOT pe modelul DNA a fost făcută și în perspectiva în care, pe termen lung, cele două parchete specializate ar putea fi reunite într-o singură structură, a afirmat miercuri ministrul Justiției, Raluca Prună.

„Am făcut din DIICOT, instituțional vorbind, exact ceea ce este și DNA-ul. Și am făcut asta în considerarea unei viziuni mai largi, întrucât, nu știu, este de presupus că în 10 ani, nu știu, într-un orizont de timp, pe termen lung de fapt, aceste structuri specializate probabil că vor fi reunite într-una singură. Rămâne de văzut cum evoluează societatea românească. (…) Un tip de Parchet Antimafia, care se ocupă și de corupție și de crimă organizată, dar repet, este un orizont pe un termen foarte lung”, a declarat Raluca Prună la Adevărul live.

Ministrul Justiției a anunțat, pe 16 noiembrie, că Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență care reglementează activitatea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, apreciind că prin acest act normativ s-a urmărit aducerea DIICOT „în oglindă la nivelul DNA”.

„Am adoptat o ordonanță de urgență care optimizează managementul, structura și organizarea DIICOT. Prevederile din ordonanță care aduc un plus de valoare activității DIICOT se referă cu specificitate la întărirea și la eficientizarea funcției de conducere a Direcției, la îmbunătățirea organizării interne, aceasta într-un cadru mai amplu, a unei discuții pe agenda europeană care din păcate cuprinde din ce în ce mai mult chestiuni legate de combaterea fenomenului terorist, al criminalității organizate, care de cele mai multe ori finanțează acest fenomen”, a afirmat Raluca Prună, într-un briefing la Palatul Victoria.

Potrivit acesteia, prin ordonanța adoptată s-a urmărit de asemenea „o creștere a eficacității urmăririi penale prin consolidarea unei capacități de efectuare a investigațiilor financiare și prin completarea personalului Direcției cu lucrători de poliție judiciară”.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Ce s-ar putea alege de proprietățile deținute de Răzvan Raț în Ucraina: ”Nu mai dau rușii drumul la Donbas”
Capital.ro
Vladimir Putin este îndrăgostit. Liderul rus și-a recunoscut public sentimentele: DA!
Playtech.ro
Veste de ultimă oră de la meteo! Se schimbă vremea complet: anunţul va supăra mulţi români
Adevarul
Ce îl așteaptă pe Zelenski în scenariul cel mai negru pentru Ucraina
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ei sunt Diana și George, cei doi soți care au murit în accidentul cumplit de la Bacău! Femeia de 25 de ani era însărcinată
iamsport.ro
A fost bairam! Supărarea ține puțin în Oltenia: jucătorii au aruncat cu bani în lăutari după eșecul din Conference League
MediaFlux
Bolojan și-a pus oamenii în funcții cheie. Ce vrea să facă în justiția din România
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet